DENUMIRI DE STRĂZI ÎN TG. MUREŞ

Străzile, pasajele, pieţele au purtat, secole de a rândul, denumiri date spontan de locuitori. De regulă, numele unei străzi s-a format treptat, într-un timp mai îndelungat. Pentru identificarea unui loc, a unei artere de circulaţie s-a folosit mai întâi o descriere formată din mai multe cuvinte, pentru care avem – în cazul oraşului Tg. Mureş – multe exemple, atât din secolul al XVII-lea, cât şi din cel următor. Formularea: Ulicioara care duce spre strada Sf. Nicolae Szent Miklos uttzára menő Sikátor) din 1575 indica Pasajul Mare (Nagy köz) de mai târziu, strada Bolyai de azi, Pasajul care urcă la Oborul de vite (Barom vásárra ki menő köz) din 1759 indica strada Lupeni de azi, Pasajul care duce în afară spre Câmpul viţeilor (Borju mezőre ki járo köz) din 1780 a fost strada Eminescu de azi etc. În această perioadă între denumire şi locul denumit exista o legătură firească. Pe strada Olarilor (Fazakas utca) locuiau olari, în pasajul Criotorilor (Szabó köz) locuiau croitori, în pasajul Luntraşilor sau Plutaşilor (Hajós köz) poposeau cei care duceau plute pe Mureş, în strada Sf. Nicolae (Szent Miklós) se afla biserica Sf. Nicolae, distrusă încă la începutul secolului al XVII-lea. Strada Tinoasă (Sáros utca) a primit acest nume pentru că, întradevăr, era cea mai noroioasă din oraş. Mai multe străzi au primit numele locului sau al localităţii spre care duceau. Astfel strada Sângeorgiului (Szentgyörgy) indica direcţia spre satul Sângeorgiu de Mureş, strada Sâncraiului durea spre Sâncraiul de Mureş, strada Morii (Malom utca) ducea la moară, strada Spitalului (Kórház) la spital, strada Cimitirului (Temető utca) la cimitir, strada Bisericii valahilor (Oláhtemplom utca) la biserica românească etc.

Denumiri ori schimbări oficiale de denumiri de străzi în Tg. Mureş au loc începând din anul 1860. Este adevărat că, după Vigh Károly, şi numele străzii Rozelor (Rózsa utca) şi a străzii de Mijloc al Vechiului obor (Közép-Régibaromvásár utca) ar putea fi nume date oficial pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, dar presupunerea sa nu este argumentată.²⁸

În perioada anterioară anului 1918 străzile oraşului aveau denumiri ungureşti, majoritatea populaţiei fiind atunci maghiară. Denumirile oficiale date noilor străzi sau al căror nume au fost schimbate erau fie nume specifice locurilor (p-ţa Cetăţii – Vár tér, strada Cotului – Könyök utca, Zăgazului – Gát, Bercului – Bereg etc), fie nume de personalităţi ungureşti. Găsim între acestea politicieni, scriitori, artişti, personalităţi istorice.

Şirul denumirilor şi schimbărilor oficiale de străzi a fost deschis prin schimbarea numelui Pieţii (centrului) şi a străzii Ebhát. La 12 septembrie 1860 adunarea generală a corpului reprezentativ al oraşului a luat următoarea hotărâre: „Corpul Reprezentativ hotăreşte, ca spaţiul mai mare şi frumos folosit ca piaţă, împreună cu şirul îngrădit cu pomi din strada Pocloş să fie numită Piaţa Széchenyi, iar Ebhát-ul să fie numit strada Kazintzi.”²⁹ Strada Kazinczy a fost numită astfel drept omagiu adus scriitorului, la o sută de ani de la naşterea sa, şi în acest scop a fost aleasă o stradă în care a poposit el în anul 1816, cu ocazia vizitării oraşului. Cealaltă schimbare de denumire a fost făcută în memoria marelui politician reformist maghiar István Széchenyi, decedat în acel an în împrejurări tragice.

Următoarea acţiune de schimbare de nume a avut loc în anul 1868. Atunci strada Pocloş a devenit strada Deák Ferenc, iar cartierul Pocloş la rândul său – cartierul Deák Ferenc.³⁰ În anul 1882, cu ocazia modernizării şi lărgirii pasajului Mare, s-a dat acestuia numele renumitului profesor şi matematician local, Bolyai Farkas, care odinioară locuia pe această stradă.³¹ În 1887 are loc prima acţiune de denumire masivă de noi străzi recent deschise, cât şi schimbarea numelui altora. Atunci primesc nume străzile: Băilor (Fürdő), Închisorii (Fogház), de Jos (Alsó), Cetăţii (Vár), Berăriei (Sörház), Taberei (Tábor) etc. Tot atunci se schimbă numele străzii Tinoasa Mică (Kissáros utca) în strada Petőfi, strada Tinoasă (Sáros) în strada Eötvös, Olarilor (Fazakas) în strada Borsos Tamás şi strada Pepeniştei (Dinnyeföld) în strada Cercului (Kör utca).³²

În 1893, cu ocazia organizării de manifestări jubiliare în cinstea marelui scriitor maghiar Jókai Mór, s-a hotărât atribuirea numelui său pentru denumirea unei străzi. La propunerea primarului de mai târziu, György Bernády, numele lui Jókai a fost atribuit străzii Rozelor (Rózsa utca), strada Eminescu de azi. Tot atunci strada Luntraşilor (Hajós utca) a devenit strada Baross Gábor, fost ministru ungar, cu sprijinul căruia s-a ridicat pe această stradă Muzeul industriei, strada Mare a Sâncraiului (Nagyszentkirály utca) a devenit strada Kossuth Lajos (primul cetăţean de onoare al oraşului), iar strada Mică a Sâncraiului (Kisszentkirály) strada Arany János.³³

În anul 1900 are loc o nouă acţiune de deschidere şi de denumire de noi străzi. La acea dată 35 de străzi au primit nume. Douăzeci dintre acestea sunt nume specific locale: Şanţului (Árok), Podului (Híd), Mureş Mort (Holtmaros), Cotului (Könyök), Câmpului (Mező), Pârâului (Patak), Podeni (Hídvég) etc. Restul sunt nume de persoane: Aranka György, Álmos, Sf. Ladislau (Szent László), Mentovich, Bethlen Gábor, Rákóczi, Teleki, Dósa Elek, Wesselényi, Kemény Zsigmond, Mikó, Tompa, cât si pieţele Bem şi Regele Matia (Mátyás király).³⁴

În 1907 au primit denumiri alte 24 de străzi, iar în 1909 încă 6. În afară de strada Secuieni (Székely falu) toate au fost botezate cu nume de personalităţi ungureşti: regi maghiari, principi transilvăneni, comandanţi de oşti, personalităţi ale vieţii politice, scriitori, artişti, precum şi câteva personalităţi locale marcante (Köteles Sámuel, dr. Knöpfler Vilmos, Petelei István).³⁵

În 1910 au primit nume 46 de străzi noi (majoritatea numelor atribuite fiind nume de personalităţi istorice³⁶), în 1918 alte 24. În afară de pasajul Scăricica, care a primit numele de Scările Rákóczi, legând strada Rákóczi cu strada Sângeorgiului, toate celelalte erau nume nesemnificative: Potopului (Ár), Boschetului (Bokor), Bulgară (Bolgár), Grâului (Búza), Dealului (Hegy), Lunei (Hold), Soarelui (Nap) etc.³⁷

În perioada următoare actului unirii de la Alba Iulia au fost schimbate în întregime numele străzilor în tot Ardealul unde locuiau minoritari, nefăcând excepţie nici oraşul Tg. Mureş. La început indicatoarele străzilor urmau să fie bilingve. Normativele – ordinul nr. 71. din 15 mai 1920, cât şi decizia Preşedinţiei Consiliului de Miniştri nr. 1871 din 9 iulie 1920 – aduse în această privinţă, n-au fost însă aplicate, fiind ignorate de noile organe româneşti ale puterii locale. În urma somaţiilor venite din partea organelor superioare în perioada decembrie 1921 – martie 1922 prefectul oraşului a urgentat de trei ori primăria să avanseze propunerea pentru aprobare cu lista bilingvă a străzilor.³⁸ Până la urmă lista a fost întocmită şi, prin prefectură, înaintată Ministerului de Interne, dar a rămas fără efect, deoarece indicatoarele bilingve nu au fost nici confecţionate şi nici afişate. Motivul este lesne de înţeles dacă aruncăm o privire asupra concepţiei autorităţilor din acea vreme în această privinţă. În 1932, când problema indicatoarelor bilingve de străzi era din nou pe rol, dr. Ioan Cozma, şef serviciu la primăria Tg. Mureş şi reprezentantul delegat al acesteia pentru apărarea intereselor primăriei în conflictul cu consiliul comunal al oraşului în problema inscripţiilor bilingve de străzi, a declarat: „Prin afişarea în 1919–1920 a inscripţiilor în limba română Consiliul oraşului Tg. Mureş şi-a exprimat în semne vizibile stăpânirea şi suveranitatea statului roman.”³⁹ După intrarea în vigoare a constituţiei din 1923 orice încercare de introducere şi folosire a numirilor bilingve de străzi, româneşti – ungureşti, a fost respinsă pe motiv de neconstituţionalitate.

Cu ocazia înlocuirii denumirilor ungureşti cu cele româneşti, efectuată în noiembrie 1919 şi în cursul anului 1920, cele 178 de străzi au primit nume noi.⁴⁰ Marea majoritate numelor de persoane ungureşti au fost înlocuite cu nume româneşti. Numirile cu specific local au fost, în parte, traduse, în parte schimbate. Unele străzi au fost contopite: din străzile Szántó şi Teleki s-a făcut strada Agricultorilor, din străzile IV. Béla, Lajos király şi piaţa Mátyás király s-a făcut strada Cuza Vodă, din străzile Bolyai şi Gecse Dániel strada Ştefan cel Mare, din străzile Kossuth Lajos şi Híd strada Călăraşilor, din străzile Szentgyörgy şi Lavotta János str. Sf. Gheorghe, din străzile Klastrom, Hunyadi, Kapisztrán şi calea István király strada Mihai Viteazul. Astfel, din 169 de străzi rămase 69 purtau nume de personalităţi româneşti, două şi-au păstrat numele, dar în traducere românească (Francisc Liszt şi Piaţa Calvin), patru străzi au primit nume de oraşe româneşti şi trei nume de provincii istorice româneşti. 49 de nume cu specific local au fost traduse în româneşte (Buza – Grâului, Berek – Tufişului, Belső-kutas – Izvorului, Bodonhegy – Dealul Budiului, Csillag köz – Pasajul Stelelor, Föld – Ogorului, Gát – Zăgazului etc.) Altele au primit nume legate de clădirile spre care duceau (Azilului, Primăriei, Prefecturei, Gării). A existat însă si un număr destul de mare de străzi ale căror nume nu pot fi asociate în nici un fel cu cele anterioare (Bezerédj – Vânătorilor, Bihari János – Moţilor, Irányi Dániel – Suceava, Kőrösi Csoma Sándor – Legionarilor, Petelei István – Tâmplarilor etc.). Găsim şi cazuri de asemănări formale, chiar bizare (Álmos – nume de persoană – Somnului, Csaba – Ciobanului etc.) Printre numele noi de personalităţi istorice le găsim pe cele ale domnitorilor: Decebal, Traian, Mihai Viteazul, Dimitrie Cantemir, Ştefan cel Mare, Cuză Vodă, apoi pe ale acelora care au contribuit la înfăptuirea unităţii naţionale româneşti, ale scriitorilor şi poeţilor.

În 1930, cu ocazia pregătirii recensământului general al populaţiei, s-a verificat evidenţa sistemului stradal, fiind găsite în oraş cincizeci de străzi fără nume. Acestea au fost numerotate provizoriu cu cifre romane de la I la L. În data de 11 martie 1931, cu ocazia dezbaterii bugetului de către consiliul comunal al oraşului, consilierul Benkő László ridică şi problema folosirii indicatoarelor bilingve de străzi şi alocarea în viitorul buget a sumelor necesare confecţionării indicatoarelor necesare. Potrivit organizării administraţiei locale, această chestiune intra, mai nou, în atribuţiile consiliului comunal, pentru care motiv acesta avea datoria să dezbată problemele de acest fel. Împotriva propunerii protestează Ştefan Rusu, protopop ortodox, motivându-şi alocuţiunea cu argumentul că în Tg. Mureş si în trecut (adică înainte de 1918) au fost străzi numite doar într-o singură limbă şi tot într-o singură limbă trebuie să fie scrise şi în continuare. În acele oraşe unde există acum inscripţii bilingve au existat şi în perioada stăpânirii maghiare, prin urmare în situaţia actuală se respectă doar legalitatea. Consiliul, fiind compus în majoritate din maghiari n-a luat în seamă argumentările lui Rusu, chiar dacă el a fost susţinut si de ceilalţi consilieri români, şi a votat includerea în buget a cheltuielilor pentru confecţionarea indicatoarelor bilingve de străzi. Pentru anularea hotărârii Rusu a apelat la Comitetul local de revizuire din Cluj. Comitetul de revizuire, legându-se de aspecte formale (propunerea nu figura între punctele ordinei de zi a şedinţei consiliului), a anulat hotărârea adusă. Apelul lui Benkő împotriva hotărârii de la Cluj a fost respins ca nefondat şi de Comitetul Central de Revizuire din Bucureşti.⁴¹

Între timp, în iunie 1931, activitatea consiilor comunale, ca organe reprezentative ale autonomiilor locale, a fost suspendată. Locul consiilor comunale a fost luat de comisiuni interimare compuse dintr-un număr restrâns de membri. Comisiunea interimară din Tg. Mureş a funcţionat între 8 decembrie 1931 şi 25 octombrie 1932 şi una dintre primele acţiuni ale sale a fost rezolvarea în spiritul concepţiei naţiunii dominante a problemei denumirilor de străzi. În data de 5 ianuarie 1932 se deleagă o comisie pentru numirea noilor străzi. Membrii acesteia erau: Elie Câmpeanu, protopop greco-catolic, ca preşedinte, Nicolae Sulică, profesor, ing. Radó Sándor, viceprimar, Szígyártó Gábor şi dr. Grigore Ursache, membri, Metz Ervin ing. şef referent, Nyárády Gábor, informator, şi Maximilian Teban, secretar.⁴² La câteva zile după formarea comisiei profesorul Sulică a prezentat Comisiunii interimare propunerile sale. La rândul său, la 12 februarie 1932, ing. Radó ridică obiecţii şi prezintă o altă propunere. Radó în memoriul său, între altele, spune că într-o astfel de chestiune gingaşă ideea călăuzitoare trebuie să fie cea de propagare a înţelegerii şi prieteniei între locuitorii oraşului. „Să nu ne înconjurăm cu amintiri care ne despart – spunea el – ... Nu este obligatorie a aminti mereu populaţiei adulte că în trecut aici nu totdeauna a fost înţelegere şi pace.”⁴³ De aceea propune, de exemplu, ca în locul „străzii Canceliştilor români” să se accepte „strada Păcii”. Propune ca la alegerea numelor noi de străzi, în locul denumirilor istorice, să se folosească numele persoanelor care au activat pentru apropierea culturală româno-maghiară. Insistă în acelaşi timp şi pentru respectarea dreptului populaţiei minoritare în folosirea limbii materne, pentru uşurarea orientării sale în oraşul natal. De aceea propune ca atât noile indicatoare de străzi, cât şi cele vechi, să fie bilingve. Propunerile le fundamentează pe dispoziţiile aduse în acest sens în anul 1920 (ordinul guvernamental nr. 71 şi, respectiv, decizia Preşedinţiei Consiliului de Miniştri nr. 1871), cât şi pe procedeul practicat la Sibiu şi alte oraşe, unde indicatoarele de străzi erau chiar trilingve, aprobate de Comitetul local de revizuire din Cluj. Împreună cu observaţiile sale Radó a prezentat şi lista cu denumirea română şi maghiară a străzilor. Potrivit propunerilor sale lista cuprindea, pe lângă 71 de nume de personalităţi româneşti, şi 29 ungureşti. El a propus denumiri bilingve şi străzilor fără nume, marcate provizoriu cu cifre romane.

Problema indicatoarelor bilingve de străzi a stârnit o dispută îndelungată. Comisiunea interimară, în componenţa căreia românii erau în majoritate, a hotărât ca: „Pieţile şi străzile municipiului Tg. Mureş cari n-au numire şi acelea a căror numire va trebui rectificată, vor fi numite numai în limba oficială a statului, cu nume culturale şi istorice şi în special cu numele acelor cari au avut legături cu viata, municipiului contribuind prin munca lor la dezvoltarea acestuia.” Prin urmare, propunerea lui Radó n-a fost luată în seamă. Cei trei membri maghiari ai Comisiunii interimare: Radó, Szígyártó şi Tóthfalusi József, nemulţumiţi de decizie, au înaintat recurs la Comitetul local de revizuire Cluj. Aici reprezentantul primăriei, dr. Ioan Cosma, şeful serviciului administrativ, a formulat, în 15 puncte poziţia instituţiei reprezentate, care reflecta şi mentalitatea autorităţilor româneşti locale ale vremii. Cosma, chiar de la început, a subliniat că în 1919-1920 consiliul oraşului a marcat prin semne vizibile autoritatea şi suveranitatea statului român, prin afişarea indicatoarelor de străzi în limba română. Această acţiune a fost dusă la sfârşit în baza prevederilor legale în vigoare, aplicând principiul folosirii unei singure limbi oficiale stabilite de dreptul public maghiar. Dispoziţiile Consiliului Dirigent şi ale Consiliului de Miniştri din anul 1920 – susţinea Cozma – au fost dictate de împrejurările de atunci, dar acestea sunt fără nici un temei legal; aceste prevederi nici n-au fost aplicate, deci sunt nevalabile, iar constituţia anulează orice dispoziţie neconstituţională, iar hotărârile din anii 1919-1920 fac parte dintre acestea. În legătură cu prevederile legii de organizare a administraţiei locale din 1929 el a declarat că acestea pot fi aplicate numai în spiritul constituţiei, care exclude folosirea şi a altei limbi în afara celei româneşti. Şi, în sfârşit, recursul este o sfidare făţişă nu numai a prevederilor legii fundamentale a ţării, dar şi a respectului cuvenit suveranităţii statului român.⁴⁵

Comitetul local de revizuire Cluj, prin hotărârea sa nr. 824 din 9 septembrie 1932, a respins recursul ca nefondat, motivând prin faptul că, potrivit constituţiei, limba oficială a statului este în exclusivitate cea română, străzile şi pieţele sunt componente ale comunelor, din care cauză sunt persoane de drept comun, iar ca inscripţii publice oficiale sunt semne vizibile ale puterii şi suveranităţii statului român, care nu pot fi scrise decât în limba română. Între motivele respingerii se menţionează şi articolul 137 al Constituţiei, potrivit căruia legile, dispoziţiile şi regulamentele contrare constituţiei, deci prin tocmai argumentele pe care s-a bazat recursul, sunt nevalabile.⁴⁶

Decizia Comitetului local de revizuire a fost atacată în apel la Comitetul Central de Revizuire Bucureşti de către Radó. Primăria, de data aceasta, a fost reprezentată de Alexandru Ceuşan, avocat din Reghin şi deputat în acelaşi timp, ale cărui pretenţii exagerate de diurnă au fost refuzate ulterior de primar. Cum era de aşteptat, apelul lui Radó a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 17 din 25 ianuarie 1933. Respingerea a fost motivată cu trei argumentări, care în parte se deosebesc de cele ale organului inferior, şi anume: dispoziţiile aduse anterior constituţiei nu pot fi considerate legi sau regulamente cu caracter administrativ, prin urmare nu pot fi aplicate; nici o lege administrativă nu obligă autonomia locală să folosească, pe lângă limba română oficială, şi o altă limbă pentru marcarea străzilor; şi – în sfârşit – acceptarea sau respingerea cererii ca pe lângă limba română inscripţiile să fie marcate şi în limba minorităţii naţionale este o chestiune de oportunitate si cade în atribuţia fiecărei autonomii locale. Prin urmare, cum decizia care face obiectul apelului a fost adusă de autonomia locală, nu este nici un motiv de anulare.⁴⁷

Consiliul comunal al oraşului, reînfiinţat între timp, în anul 1933, nu a avut timp să se ocupe de problema străzilor. Dar după ce a fost din nou înlocuit cu o nouă comisie interimară, aceasta a intrat în acţiune. Cu decizia nr. 2603 din 7 februarie 1934 el dă nume unui număr de 52 de străzi noi şi modifică denumirea a 22 de străzi.⁴⁸ Dintre noile denumiri 40 – dintre denumirile schimbate 18 sunt nume de persoane româneşti. Exemple de nume noi de străzi: Petru Muşat, Emanoil Gojdu, Timotei Cipariu, Petru Şchiopul, Bogdan Vodă, Doamna Milita, Ioan Pop Florentin, Popa Balint, Ion Vidu, Împăratul Ioniţă, Banul Udrea etc., Majoritatea nu aveau nimic comun cu Tg. Mureşul. Decizia Comisiei interimare a fost atacată de data aceasta de Muzsnay Károly. Muzsnay şi-a fondat recursul bazându-se pe cele scrise ca motivaţie în decizia Comitetului Central de Revizuire nr. 17/1933, potrivit căreia menţionarea şi în limba minorităţii a numelui străzii, pe lângă cea română, cade în atribuţia organului autonomiei locale. El s-a referit şi la faptul că în 1931 consiliul local a adus o astfel de hotărâre care trebuie luată în considerare. În acelaşi timp a arătat că inscripţiile în limba maghiară sunt solicitate de populaţia minoritară maghiară, care constituie mai mult de jumătate din populaţia oraşului.⁴⁹

Rezolvarea recursului a fost tărăgănată o bună bucată de vreme. Petentul a primit răspuns doar în data de 1 decembrie 1934. Între timp Comisia interimară a şi pus în practică decizia adusă. În intervenţia sa pentru respingerea recursului ea a folosit şi afirmaţii false. A susţinut că acesta a fost depus după perioada de contestaţie (în realitate a fost depus în ultima zi), că organul reprezentativ al oraşului nu a adus niciodată vreo hotărâre în privinţa inscripţiilor de străzi bilingve şi aşa ceva nici nu este necesar, pentru că „potrivit statisticelor oficiale nu corespunde adevărului, că mai mult de jumătate din populaţia Tg. Mureşului ar fi maghiară”.⁵⁰ (Pentru ilustrarea falsităţii acestei afirmaţii cinice menţionăm doar datele statistice oficiale ale vremii. Potrivit datelor recensământului general al populaţiei din 1930 la Tg. Mureş existau atunci 9 795 români, 22 387 maghiari, 632 germani, 181 ruşi, 55 ruteni, 18 sârbi, 70 bulgari, 36 cehi, 9 polonezi, 4 828 evrei, 2 greci, 3 albanezi, 26 armeni, 5 turci, 400 ţigani şi 70 de altă naţionalitate.⁵¹) Dar de fapt nici nu era nevoie de răspunsul Comitetului de revizuire, deoarece, neluând în seamă recursul, Comisia interimară a solicitat şi a obţinut aprobarea de către ministerul de interne a deciziei 2 603, încă în data de 9 martie 1934.⁵² La data primirii răspunsului de către cel ce înaintase recursul problema era deja „rezolvată”, indicatoarele de străzi în varianta hotărâtă de Comisia interimară erau confecţionate şi fixate la locurile lor. Răspunsul întârziat la recurs, formulat pe baza raportului conţinând date false ale primăriei, a fost, la rândul său, de respingere.

După dictatul de la Viena au fost oficializate din nou denumirile din anul 1918, iar străzile deschise în timpul administraţiei româneşti au primit nume ungureşti. Concomitent cu acestă acţiune a avut loc şi unele schimbări nefireşti în denumirile anumitor străzi. Au apărut străzile Horthy (Sângeorgiului), Mussolini (Piaţa Sângeorgiului), Hitler (O parte din strada Gecse Dániel, respectiv Ştefan cel Mare) şi contele Csáky István (Vechiul obor). Acţiunea de atribuire şi schimbare a denumirilor de străzi a avut loc la 14 noiembrie 1941.⁵³ Cu această ocazie Consiliul municipal a hotărât schimbarea denumirii a 30 de străzi si atribuirea de nume ungureşti pentru 94 de străzi deschise în anii anteriori.

La sfârşitul anului 1944, administraţia locală, aflată sub supraveghere sovietică, a făcut schimbările de denumiri de străzi impuse de noile împrejurări. Au fost schimbate numele „compromise”, ca: Hitler, Horthy, Mussolini, ori Csáky şi au apărut pieţele: Stalin, Păcii, Churchill, Roosevelt, străzile: Panov, Malinovschi, Gheorghe Dózsa, Tudor Vladimirescu, Martinovits, Ilie Pintilie, Libertăţii, Ady Endre, Evreilor Martiri.⁵⁴

Pentru executarea dispoziţiilor ministerului afacerilor interne din 17 mai şi 14 septembrie 1945, la 10 noiembrie 1945 s-a format în cadrul primăriei o comisie de revizuire a denumirii străzilor. Comisia a fost constituită dintr-un membru din partea Consiliului sindical Tg. Mureş si a secţiunii PCR. din Tg. Mureş şi judeţul Mureş-Turda – văduva lui Salamon Ernő, unul din partea Frontului Plugarilor – Alexandru Oltean, comandantul poliţiei – Csupor Lajos, şeful serviciului tehnic al primăriei – Metz Ervin, custodele bibliotecii orăşeneşti – Vigh Károly.⁵⁵ Sarcina întocmirii propunerilor i-a revenit de fapt lui Vigh, bun cunoscător al tradiţiilor locale, dar şi al literaturii române. El a propus nemodificarea a 176 de denumiri şi schimbarea a 97. La înlocuiri de denumiri el a dat prioritate numelor de persoane româneşti şi maghiare legate de viata culturală (Andrei Mureşanu, Ion Luca Caragiale, George Coşbuc, Nicolae Grigorescu, József Attila, Benkő Károly, Táncsics Mihály). La stabilirea corespondentului denumirii unor străzi în română a luat în seamă şi practica folosită înainte de 1940 (De exemplu, Str. Secuilor – Székelyfalu utca, Pasajul Rozelor – Rózsa köz etc). În cazul a trei străzi a propus o denumire dublă, româno-maghiară, amândouă fiind considerate tradiţionale: Gecse Dániel – Ştefan cel Mare, Jókai – Eminescu, Mikes Kelemen – Micu Clein. Noul nomenclator de străzi a fost aprobat de primar în mai 1946. În acel moment a devenit realitate nomenclatorul bilingv al străzilor din Tg. Mureş. În hotărârea sa bazată pe prevederile Statutului Minorităţilor primarul a precizat că denumirile care nu sunt nume de persoane sunt folosibile şi în fata autorităţilor, atât în limba română, cât si în cea maghiară – în măsura posibilităţilor, în traducere fidelă.⁵⁶ O parte a indicatoarelor bilingve de străzi realizate în urma acestei acţiuni există şi azi, mai ales pe străzile lăturalnice, unde „ochii vigilenţi” ai puterii, dar nu numai ai săi, nu le-au depistat şi înlăturat.

În data de 13 ianuarie 1948, în vederea pregătirii recensământului populaţiei, s-a format o comisie de verificare a străzilor. Aceasta a găsit cinci străzi fără nume, care au primit denumire, celor trei străzi care în 1946 au rămas cu dublă denumire li s-a păstrat un singur nume (Ştefan cel Mare, Eminescu şi Mikes Kelemen), iar în câteva cazuri s-au efectuat schimbări de denumiri (Piaţa Republicii în locul pieţei Churchill, strada Passionaria în locul străzii Carmen Sylva, Izvorul Rece în locul pasajului Izvorul Regelui).⁵⁷ La 11 iunie 1948 au fost schimbate denumirile a 39 de străzi. De data aceasta s-au înmulţit străzile cu nume de conducători comunişti, în defavoarea numelor de personalităţi maghiare. Astfel apar ca nume de străzi: I. C. Frimu, Vasile Roaită, János Fónagy, Roza Luxemburg, Breiner Béla, Donca Simó, Filimon Sârbu, Carl Liebknecht, Lenin şi Molotov. Tot atunci a fost extinsă strada Malinovschi până la intersecţia principală din centru. Alte străzi au primit – sau reprimit – nume de personalităţi româneşti, ca: Mihai Viteazul, Alexandru Vlahuţă, Alexandru Papiu Ilarian, Eliade Rădulescu, Nicolae Iorga, Nicolae Bălcescu, Horea şi Avram Iancu.

În anul 1956 teritoriul administrativ al oraşului a fost extins. S-a înglobat în oraş satul Mureşeni. Ca urmare, în 1957, străzilor din satul Mureşeni, dar şi din cartierele Mureşeni, Fürst, Tabăra Bărăcilor şi Râtul Poştei li s-au atribuit nume.⁵⁸

Politica de independenţă faţă de Uniunea Sovietică s-a reflectat şi în practica de atribuiri, respectiv schimbări de denumiri de străzi. La începutul anului 1964 Piaţa Stalin a devenit Piaţa Trandafirilor, Strada Malinovschi Strada Lungă şi Piaţa Molotov Piaţa Unirii. În 1964 a dispărut de pe indicatoarele de străzi o serie de nume de conducători comunişti români şi internaţionali, printre care Marx, Engels, Breiner Béla, Leonte Filipescu, Fónagy János, I. C. Frimu, Lazăr Grünberg, Constantin Ivănuş, Józsa Béla, Lázár Ödön, Paneth Ferenc, Simó Géza (acesta, mai târziu, apare din nou), Filimon Sârbu, Simó Donca. Pavel Tcacenco, Julius Fucik, Maxim Gorki, Roza Luxemburg şi Salamon Ernő. Dar o soartă asemănătoare au avut şi o serie de nume de personalităţi maghiare, ca: Benedek Elek, Csokonai Vitéz Mihály, Eötvös József, Erkel Ferenc, Fadrusz János, József Attila, Kisfaludi Károly, Katona József, Kölcsey Ferenc, Mikes Kelemen, Móricz Zsigmond, Munkácsy Mihály, Mikszáth Kálmán şi Petelei István. În locul lor au apărut denumiri geografice – de oraşe, râuri, munţi, flori. De exemplu: Carpaţi, Bucegi, Făgăraşului, Călimanului, Bicazului, Jiului, Nirajului, Cernei, Arieşului, Oltului, Târnavei, Someşului, Păltiniş, Oituzului, Tuşnad, Oneşti, Mărăşeşti, Harghita (parcul), Nufărului, Liliacului, Crinului, Lavandei etc.⁵⁹

În anul 1966 a fost schimbată denumirea a 76 de străzi. De data aceasta au dispărut 43 de nume de personalităţi maghiare, între ele şi târgumureşeni ca: Aranka György, Bod Péter, Deák Farkas, Dósa Elek, Göcsi Máté, Kemény Zsigmond, Knöpfler Vilmos, Laskói Csókás Péter, Mentovich Ferenc, Szotyori József. În acelaşi timp au dispărut şi 12 nume de personalităţi româneşti găsite necorespunzătoare pentru noua orientare politică, adică: S. Bărnuţiu, Brediceanu, Olga Bancic, Cârlova, Costa Foru, I. Dragoş, Emanoil Gojdu, Ion Ghica, Petre Liciu, Stere, Urlăţenu şi V Pop.⁶⁰

În 1970, potrivit unui decret prezidenţial a fost atribuit unor străzi din Remetea numele militarilor care, cu ocazia marii inundaţii din 13 mai 1970, şi-au pierdut viaţa lângă podul Mureş.

Începând cu 1971 construirea de noi cartiere necesita şi deschiderea a altor noi străzi. Astfel, între anii 1971 şi 1985 au avut loc aproape anual acţiuni de noi denumiri de străzi. Acestea, de regulă, au fost tematice.⁶¹ În 1971, în cartierul Grădinarilor au fost date denumiri de flori: Narciselor, Panseluţelor, Violetelor, Mimozelor, la Remetea – denumiri legate de agricultură: Trifoiului, Lucernei, Inului, Fânului, Pajiştei, Frunzişului. În cartierul Mureşeni au fost date nume de oraşe: Hunedoara, Cisnădie, Reşiţa, în cartierul Unirii – nume de militanţi pentru făurirea unităţii naţionale româneşti: Iosif Hodoş, Vasile Goldiş, Gheorghe Pop de Băseşti etc.

Atribuirile şi schimbările de denumiri de străzi efectuate începând cu anul 1964 poartă amprenta clară a tendinţei de transformare a oraşului într-un oraş românesc, fără influenţe din tradiţia maghiară. De atunci au fost folosite aproape în exclusivitate numai nume de persoane româneşti pentru denumiri de străzi. Excepţie a făcut doar numele preotului reformat din Bucureşti, Koós Ferenc, care a depus o avtivitate meritorie pentru cunoaşterea reciprocă româno-maghiară, şi Simó Géza, activist comunist local, căruia, la o sută de ani de la naştere, i s-a atribuit a doua oară (ca reabilitare?) o stradă. De orientare antimaghiară a fost şi acţiunea de schimbări de denumiri de străzi din 1986, când n-au mai scăpat de focul purificării nici Ady Endre, Kossuth Lajos, Kriza János, Vörösmarty Mihály sau Táncsics Mihály.⁶²

În anul 1990 9 străzi au primit denumire oficială în cartierul Unirii, pentru care propunerile fuseseră făcute încă în anul 1985, fără ca definitivarea formalităţilor să fi fost încheiată. După 1990 s-a continuat aceaşi tendinţă începută în 1964.

Cele 408 de străzi, parcuri şi pieţe ale oraşului Tg. Mureş, din punct de vedere a denumirilor, se grupează astfel: nume de persoane – 77, nume geografice – 98, de plante – 43, de animale – 13, legate de evenimente istorice – 27, specific locale – 88, altele 62.

Dintre numele de persoane, 56 sunt româneşti, 18 ungureşti, 2 franţuzeşti, 1 rusesc. Dintre personalităţile româneşti, 29 sunt istorice (Ana Ipătescu, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu, Dimitrie Cantemir, Cloşca, Crişan, Cuza Vodă, Horea, Iuliu Maniu, Mihail Kogălniceanu, Mihai Viteazul, Nicolae Iorga, Alexandru Papiu Ilarian, Gheorghe Şincai, Tudor Vladimirescu etc.), 9 militari (Ion Antonescu, Gheorghe Avramescu, Ion Dumitrache, Traian Moşoiu etc.), 2 preoţi (Petru Maior, Andrei Şaguna), 2 oameni de artă (George Enescu, Nicolae Grigorescu), 6 scriitori (Ion Luca Caragiale, George Coşbuc, Ion Creangă, Barbu Delavrancea, Mihail Eminescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu), 3 oameni de ştiinţă (Victor Babeş, Gheorghe Marinescu, Henry Coandă), 2 conducători ai mişcării muncitoreşti (Dobrogeanu Gherea, Ilie Pintilie), 3 personalităţi locale (Emil A. Dandea, Aurel Filimon, Dr. Cornel Ciugudean).

Dintre numele de persoane ungureşti 6 sunt personalităţi istorice (Bethlen Gábor, Budai Nagy Antal, Varga Katalin sub denumirea de Ecaterina Varga, Gábor Áron, Dózsa György, sub denumirea de Gheorghe Doja, Regele Matia, sub denumirea de Matei Corvin), 4 scriitori (Arany János, Koós Ferenc, Madách Imre, Petőfi Sándor), 2 muzicieni (Liszt Ferenc, Bartók Béla), 2 oameni de ştiinţă (Bolyai Farkas, Kőrösi Csoma Sándor), 4 personalităţi locale (Borsos Tamás, Bernády György, Bodor Péter, Köteles Sámuel). A dispărut din rândul denumirilor de străzi numele unor pesonalităţi maghiare locale. Aşa s-a întâmplat cu numele lui Aranka György, Benkő Károly, Deák Farkas, Dósa Elek, Gecse Dániel, Kemény Zsigmond, Knöpfler Vilmos, Tolnai Lajos, cât şi cu numele unor personalităţi a căror activitate se leagă de Tg. Mureş, ca: Teleki Sámuel, Josef Bem, Orbán Balázs şi alţii.

Denumirile geografice, în totalitatea lor, sunt cele aferente României. Dintre acestea, 21 sunt nume de râuri, 43 nume de oraşe şi băi, 20 sunt munţi, 7 sunt regiuni geografice, restul ale aşezărilor vecine. Denumirile legate de evenimente istorice, în totalitatea lor, se referă le evenimente istorice româneşti. Dintre acestea, 4 comemorează date istorice (1848, 1 decembrie 1918, 30 decembrie, 22 decembrie 1989), 9 se referă la locul evenimentului (Bobâlna, Griviţa Roşie, Jilava, Mărăşeşti, Mărăşti, Padeş, Plevna, Posada, Şelimbăr), celelalte fiind nume simbolice (Memorandului, Eroilor Români, Republicii, Revoluţiei, Victoriei).

Denumirile considerate tradiţionale locale au o pondere de sub 25% din totalul denumirilor. Sunt purtate, de regulă, de străzile lăturalnice şi mărginaşe. Este de menţionat că aproximativ jumătate dintre ele sunt marcate şi acum de indicatoare bilingve puse de peste patruzeci de ani. Astfel, străzi specific locale sunt: Apaductului, Apelor, Avaş, Băilor, Câmpului, Ciocanului, Cotitura de Jos, Elba, Fabrica de zahăr, Fabricilor, Fântânii, Ingustă, Insulei, Izvorului, Izvorul Rece, Lacului, Mică, Muncitorilor, Pădurii, Podeni, Remetea, Rozelor, Stelelor, Şipotului, Trebely etc.

Exclusivismul în politica de atribuiri de denumiri de străzi în favoarea naţiunii majoritare, după evenimentele din decembrie 1989, s-a oprit, dar nu s-a schimbat. Cu toate că decretul-lege nr. 100/1990 a creat condiţii prielnice atât atribuirilor de denumiri caracteristice locuitorilor minoritari, cât şi folosirii denumirilor de străzi în limba acestora, prevederile actului normativ n-au putut fi impuse nici până azi. Comisia judeţeană, în ultimii ani, a rezolvat propunerile organizaţiilor veteranilor de război români şi ale altor organizaţii de orientare naţionalistă. Un exemplu elocvent în această privinţă îl constituie schimbarea denumirii Bulevardului 1 Mai cu numele mareşalului Antonescu, personalitate ţinută în evidenţă de organele internaţionale printre criminalii de război şi care nu a avut nici o legătură demnă de luat în seamă cu oraşul nostru. Începând cu 1990 au fost atribuite denumiri pentru nouă străzi noi, toate fiind personalităţi româneşti, şi au fost schimbate tot atâtea. Cu ocazia schimbărilor de denumiri au dispărut numele ale două personalităţi ungureşti şi numai unul a primit nume tot unguresc (Bethlen Gábor în loc de Bernát Andor).

Aplicarea în administraţie a principiilor autonomiei locale şi garantarea folosirii neîngrădite a limbii materne de către-populaţia minoritară, cerinţă cardinală a oricărei democraţii adevărate, va aduce modificări esenţiale şi în domeniul denumirii străzilor şi folosirii indicatoarelor bilingve de străzi în acest oraş transilvănean cu o populaţie mixtă română-maghiară. Sperăm că într-un timp scurt nomenclatura străzilor va reflecta mai mult tradiţia locală, pe de o parte, şi convieţuirea paşnică româno-maghiară, pe de alta.

Pál-Antal Sándor

Tg. Mureş, 14 martie 1997.