Căutare

Raportul Moscovici a relansat dezbaterile cu privire la situatia, la noi, a minoritatilor. Textul initial, apoi amendamentele la raport depuse de europarlamentari au dat subiectului o vizibilitate nebanuita initial. S-a insistat pe aplicarea principiilor de subsidiaritate si de autoguvernare in cazul minoritatii maghiare, iar aceasta a creat acasa comentarii care au amplificat la randul lor controversele. Intrebari a ridicat si invocarea "criteriilor politice de la Copenhaga" si a masurilor discriminatorii din legile electorale. In final, raportul a cerut Romaniei sa adopte cat de repede legea statutului minoritatilor nationale.

Pentru un nespecialist, Raportul Moscovici impreuna cu dezbaterea din Parlamentul European si comentariile de acasa pot fi creatoare de confuzii. Voi alege cateva "lucruri de baza" necesare pentru cine vrea sa judece luarile de pozitii din ultimele saptamani, privitoare la minoritati. Mai intai, se ridica intrebarea daca adoptarea statutului minoritatilor nationale reprezinta o conditie a integrarii Romaniei. Chestiunea apare cu atat mai importanta cu cat exista o opozitie majora fata de adoptarea proiectului de lege in actuala forma.

Din acest punct de vedere, raspunsul este simplu. Romania nu are o obligatie sa adauge un instrument legislativ la cele pe care le are deja. Prin asta nu spun in nici un caz ca sistemul romanesc de protectie a minoritatilor ar fi ideal. (Si nu iau in calcul obligativitatea adoptarii unei legi privind statutul minoritatilor nationale datorita amendamentelor constitutionale din 2003.) Dar actualul sistem normativ acopera conditiile de baza ale unei societati diverse identitar, in care minoritatile au dreptul sa se bucure de conditii egale cu majoritatea. In cadrul Uniunii Europene exista tari cu un sistem de protectie superior, altele cu unul net inferior, precum Franta lui Pierre Moscovici, fara ca aceasta sa puna in discutie apartenenta lor la UE. Nu exista un acquis comunitar in domeniul minoritatilor nationale. Statutul minoritatilor poate fi un impediment politic din perspectiva criteriilor definite la Copenhaga atunci cand minoritarii sunt subiectul represiunii, al excluderii, al marginalizarii, al discriminarii. Nu este cazul sistemului legislativ romanesc astazi, daca il privim in aspectele sale generale. Inteleg oare aceasta parlamentarii Europei? Unii da, majoritatea nu are cum sa ajunga la subtilitati. Fiind un organism care functioneaza dupa o logica politica, in Parlamentul European inving uneori tendintele, nu neaparat "adevarul". Parlamentul poate lua si pozitii inadecvate. Dar intr-un astfel de caz, un stat care are "tehnic" dreptate isi poate sustine pozitia. Inclusiv in cazul nostru, se poate demonstra ca adoptarea unei legi a statutului minoritatilor nationale nu are de ce sa fie un criteriu de integrare.

Se ridica totusi intrebarea daca nu cumva s-au strecurat unele anomalii in sistemul normativ existent. Din pacate, acest lucru s-a intamplat in anul 2004. Amendamentele la Raportul Moscovici au amintit existenta masurilor discriminatorii din legile electorale actuale. Ele asigura privilegii organizatiilor care au ajuns sa aiba reprezentanti in Parlamentul Romaniei, introduc avantaje nete in timpul alegerilor, incalca principiile de echitate interna a comunitatilor minoritare, stimuleaza antreprenoriatul etnic. Toate acestea pun probleme de fond cu privire la respectarea drepturilor omului si a democratiei. Ca urmare, provoaca in mod legitim intrebari la Bruxelles si la Strasbourg. Proiectul de statut al minoritatilor nationale nu face decat sa preia si deci sa intareasca prevederile inacceptabile care incalca egalitatea de sanse intre membrii minoritatilor.

Revin la problema inexistentei unui acquis comunitar in domeniul minoritatilor nationale. Aceasta inseamna ca statele au o mare libertate sa isi aleaga sistemul de protectie considerat adecvat. Dar libertate inseamna si responsabilitate. Problema noastra, astazi, cand ne aflam in fata integrarii europene, este faptul ca nu putem dezbate cu maturitate chestiunile ce sunt ridicate firesc de minoritati. Traim intr-o incredibila cultura a temerii, in fond, infantila. Daca se foloseste termenul "self-governement", ne ingrijoram, desi este cel mai comun cuvant cand se discuta astfel de chestiuni. Daca se doreste o regiune autonoma in zonele locuite de maghiari, ne speriem. Daca se vorbeste despre autonomie culturala, devenim suspiciosi. Intr-o astfel de atmosfera, nu se poate raspunde rational la temele ridicate de minoritati. Or, acest spectacol al imaturitatii ridica o circumspectie fireasca. Chiar suntem adaptati la modelele atitudinale ale "europenitatii" pe care dorim sa o asumam?