Căutare Numele cotidianului: Gândul Bătăi, buldozere şi tot mai multă ură – efectul Mailat asupra românilor din ItaliaSute de italieni s-au rugat la înmormântarea Giovannei Reggiana Bătăi, buldozere şi tot mai multă
ură – acesta este „meniul” pentru românii din Italia la sfârşit de
săptămână. Un grup de români, care-şi făceau
cumpărăturile vineri seara în Tor Bella Monaca, au fost atacaţi
de mai mulţi bărbaţi cu cagule. După ce i-au bătut,
atacatorii au reuşit să dispară. Cel mai grav dintre ei a fost
internat în secţia de chirurgie a spitalului din Tor Vergata. Deşi am
încercat să vorbim cu Emil Marcu, oficialii spitalului au refuzat să
ne permită accesul, invocând tot felul de motive birocratice. După
atacul asupra românilor, primarul Romei, Walter Veltroni, a încercat să
liniştească apele printr-un comunicat în care a susţinut că
"în acest moment este nevoie de foarte multă responsabilitate din
partea tuturor. Ura şi folosirea acesteia în orice fel sunt străine
comunităţii noastre”. Pe când aproape jumătate din casele de carton de la Tor di Quinto erau deja istorie, în central Romeo, la basilica Cristo Re se înălţau rugi pentru Giovanna Reggiana. Sute de cetăţeni ai Romei au venit alături de oficialităţi pentru a o plânge. În biserică, preoţii care au oficiat slujba au îndemnat la iertare - “Nu a murit întâmplător. A fost ucisă, dar trebuie să lăsăm Justiţia să meargă pe drumul ei. Nu cu intoleranţă, cu extremism sau xenofobie vom rezolva problema”. Cortegiul funerar a plecat în aplauzele asistenţei, după care a început scandalul. “Ar trebui exterminaţi toţi. Gata. Aveţi grijă români!”, striga ameninţător o brunetă îmbrăcată cu-n pulover roşu. Puţin mai încolo, câteva bătrânele erau la fel de nemulţumite “nu se mai poate cu infractorii ăştia. Trebuie să terminăm. Aceasta este patria noastră!”. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |