Din ghetou -
Aşteptându-l pe Mailat
La 25 septembrie
va începe la Roma procesul lui Mailat. Citiţi în Jurnalul Naţional în
următoarele zile despre cum a devenit Mailat etichetă greu de
şters de pe fruntea comunităţii româneşti din
Peninsulă.
Familia lui Mailat şi-a reluat viaţa obişnuită la Avrig,
după ce a plecat din Italia de teamă, anul trecut. Mama lui Mailat a
aflat de la reporterul Jurnalului Naţional când va începe procesul fiul
ei. La 25 septembrie, la Roma, Mailat va fi judecat pentru omucidere, jaf
şi viol.
Ghetoul de la marginea oraşului Avrig, din judeţul Sibiu, a ajuns
“celebru” în urmă cu aproape un an. Din acest loc provine Nicolae Romulus
Mailat, românul arestat pentru uciderea, violarea şi jefuirea italiencei
Giovanna Reggiani, soţia unui căpitan din Marina italiană.
Romulus Mailat şi-a menţinut pînă acum declaraţia
făcută în momentul arestării: nu a agresat-o şi nu a
violat-o pe Giovanna Reggiani, în seara de 30 octombrie 2007, ci doar a
jefuit-o. Mailat va fi judecat însă şi pentru omucidere şi
pentru viol. Prima acuzaţie este susţinută prin martorul-cheie
al procesului, Emilia Neamţu, o verişoară de gradul al II-lea
de-a lui Mailat, care locuia în aceeaşi tabără. Femeia a fost
cea care a anunţat poliţia de locul în care se află Giovanna
Reggiani şi tot ea le-a spus anchetatorilor că l-a văzut pe
Mailat cum o târa şi o arunca pe italiancă. Examenele anatomice au
arătat că Reggiani nu a fost violată, însă procurorul
cazului a insistat ca Mailat să fie judecat şi pentru viol.
Acuzaţia se bazează pe declaraţiile medicilor de la urgenţă,
care au arătat că italianca a fost găsită cu bluza
ruptă în dreptul unui sân şi parţial dezbrăcată de
pantaloni.
La aproape un an de la evenimentul de la Roma, în mahalaua Avrigului, locul în
care familia lui Mailat s-a întors, a ajuns curentul pe jumătate de
stradă şi au fost instalate trei cişmele, dovadă că
autorităţile locale au înţeles să intervină în
comunităţile de romi.
DUPĂ UN AN
|
Elena
Tincu regretă vremurile petrecute la Roma, unde nu ducea lipsă nici
de bani, nici de mâncare |
Dacă
semafoarele instalate bezmetic pe DN7, drumul spre Avrig, ne mai întârziau fie
şi numai cinci minute, riscam să ratăm întâlnirea cu familia
deja celebrului Mailat. Elena şi Cornel Tincu, tatăl adoptiv, se
pregăteau să meargă la muncă. În ultimul an, din banii
strânşi în Italia şi din serviciile făcute cu ziua au cumpărat
un cal şi o căruţă, cu ajutorul cărora îşi duc
traiul.
Un câine cu blana albă, răpciugos şi plin de nervi m-a
întâmpinat de la primul pas făcut în curtea în care, în noiembrie 2007,
speriaţi de prigoana italienilor, se întorcea acasă familia lui Nicolae
Romulus Mailat. Atunci buruienile ascundeau o casa mică, din bârne, cu
geamul şi uşa bătute în cuiele “anti-hoţi”! Acum, curtea a
devenit o parte grădină de zarzavaturi, o parte coteţ
fără limite pentru o scroafă ajunsă deja
supraponderală, iar cea mai mare parte grajd pentru un cal şi
căruţa lui. În dreapta curţii, la capătul straturilor de
zarzavat a fost amenajată o “casă aşa cum am avut în Italia”, ne
lămureşte Elena Tincu. O casă bine capitonată cu saci de
plastic, pregătită pentru iarna care deja dă semne.
După primele cuvinte, mama lui Mailat mă recunoaşte, mai ales
că în momentul revenirii la Avrig, ca o întâmplare, la poarta casei nu o
aştepta nimeni în afară de mine şi de un jurnalist italian.
Potriveala din urmă cu un an a legat un soi de prietenie care acum a
făcut să dispară orice reţinere. “Cum? în 25 (septembrie –
n.r.) o să fie la proces? Nu ştiu nimic…” Undeva, în colţul
ochiului mijeşte o lacrimă, dar cu un gest rapid o şterge ca
şi cum îi era ruşine. “Nu ne anunţă nimeni şi nu ne
mai caută nimeni de ceva vreme.”
COMUNICARE ÎNTRERUPTĂ
“Nu mai
ştiu nimic de la el. Am primit acum câteva luni o scrisoare pe care ne-a
trimis-o şi în care ne certa că nu-i scriem, că nu îl
ajutăm cu nimic. Dar noi i-am scris de câteva ori şi scrisorile s-au
întors. Nu vor se i le dea, asta e. Îşi bat joc, da…” Din scrisoarea de la
Romeo, femeia a aflat că la Roma fiul ei a fost pus în celulă cu un
criminal periculos. Şi că după o vreme bună, în care
altercaţiile s-au ţinut lanţ, Romulus a fost mutat singur în
celulă. Mai mult, că nu este convins că o sa fie judecat corect.
În rest, nimic. Toate informaţiile vin de la televizor.
“După ce am venit acasă, a fost aici ca la nebuni. Ne căutau
toţi, ne întrebau toţi ce să facă şi cum să
facă, dar am rămas cu vorbele. Ne descurcăm cum putem. Am
căutat un loc de muncă, dar cine să te mai ia la lucru la vârsta
mea? Am 50 de ani, toţi îmi spun că sunt prea bătrân… Aşa,
muncesc cu ora, cu ziua, pe unde apuc”, vorbele lui Cornel Tincu, omul Elenei,
sună straniu în umezeala dimineţii. Se pregătea să
meargă să caute de lucru, ce-o găsi, să mai cumpere
nişte lemne. “În Italia nu duceam grija mâncării sau a apei, aici e
greu, mai ales că, dacă acolo ne ajutam unii pe alţii, aici
lumea e altfel.”
VIAŢA DE “VEDETE”
Suculenţa
cazului Mailat a produs o atracţie media uriaşă la Avrig.
Dezbateri televizate şi difuzate în direct, zeci de echipe de filmare
şi forţe de ordine au ajuns la marginea Avrigului, acolo unde ghetoul
este acelaşi ca şi în urmă cu un an.
“Vedeţi, noi suntem tot aici în capăt de lume. După ce au
început să vadă de noi, au adus curent şi apă, dar numai pe
jumătate de stradă. Zic că sunt ajutoare pentru romi, să ne
mai dezvoltăm şi noi. Dar cum vine ajutorul ăsta numai până
la jumătate?” Familia lui Romeo Mailat ştie că vecinii au acum
apă şi curent ca urmare a scandalului produs de fiul lor, dar sunt
nemulţumiţi că ei nu se pot bucura de “beneficiile
modernităţii”. O listă impresionantă de promisiuni
făcute în direct de realizatori tv, politicieni, candidaţi la
funcţii publice, asociaţii neguvernamantale etc. îmi este
prezentată de Elena Tincu, pe nerăsuflate. De majoritatea promisiunilor
s-a bucurat întreaga comunitate din ghetoul Avrigului. Au fost programe
medicale, sociale şi de eliberare a documentelor de identitate.
În condiţiile în care curentul nu a ajuns până la ei la poartă,
casa veche are curentul electric de la vecini. E scump, dar merită. Au
cumpărat o antenă parabolică şi aşa ajung să mai
vadă lumea pe care, în urmă cu un an, o aveau la picioare. “Puteau
măcar curentul să îl aducă până în cap de stradă, dar
nu au vrut. Ce să le fac... Ne descurcăm cum putem”.
O CASĂ PENTRU ROMEO
În faţa noii “case” capitonate cu folie de
plastic sunt fixate câteva scaune de maşină şi un fotoliu. În
timp ce o ascult, Elena Tincu se aşază şi dintr-o dată
tace. Apoi... “casa asta am făcut-o ca aia din Italia, ca dacă se
întoarce, să nu-i fie foarte dor. Şi noi, parcă avem drag mai
tare de asta, că ne amintim de cum era acolo. Asta poate să fie casa
lui, dar nu se întoarce curând, ştiu eu”.
Apropierea zilei în care procesul în care este implicat Romeo va primi o
sentinţă nu o afectează prea tare pe Elena Tincu. Firea ei
oarecum rece, cu privirea care mereu evită să te privească
direct în ochi, nu trădează emoţii. “Dacă ar fi să îl
condamne, să îi dea pedeapsă, măcar să îl lase să
facă pedeapsa aici, în ţară. Că dacă îl aduce aici la
puşcărie, măcar îl pot vedea. Măcar atât să
facă.”