O manipulare
ca in Romănia
Nu e prima oară cănd in
Romănia tot ce se scrie sau se televizează in Occident e considerat
literă de Evanghelie.
Deşi
doar strecurată in presa noastră din cea italiană, o ştire
e menită să arunce o nouă lumină, şocantă, poate,
asupra afacerii Mailat. Potrivit acestei ştiri, rezultatele autopsiei
făcute de Institutul de Medicină Legală al
Universităţii "La Sapienzo" din Roma arată că
italianca Giovanna Reggiani n-a fost violată de Romulus Mailat. Isteria
antiromănească din Italia, cu tendinţa de a se extinde in
intreaga Europă de Vest, s-a bazat pe informaţia potrivit căreia
victima a fost violată, jefuită şi omorătă. Desigur,
uciderea in urma unei lovituri cu scop de jaf e o faptă criminală.
Dar una e uciderea unei femei căreia ai vrut să-i iei poşeta,
şi ea, probabil, s-a apărat, şi alta e să ieşi la
drum, să pui măna pe o femeie de 47 de ani, de condiţie
bună, s-o tărăşti in mizeria unui adăpost improvizat
şi, după ce o violezi, s-o omori. Diferenţa dintre cele
două fapte e cea dintre un criminal şi un monstru. Isteria din Itala
a dus la grave incălcări ale drepturilor omului la nivel internaţional
stipulate in articolul 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Romulus Mailat n-a beneficiat de prezumţia de nevinovăţie,
romănii sunt expulzaţi pe capete, forţe obscure din Italia
ameninţă cu răzbunarea. O asemenea isterie işi are explicaţia
in componenta de bestialitate atribuită cetăţeanului romăn
de etnie romă. Ea n-ar fi fost posibilă sau n-ar fi avut o asemenea
intensitate dacă presa italiană, cu complicitatea
autorităţilor, n-ar fi cultivat pănă la obsesie ştirea
falsă privind violul. Dezminţirea, venită prea tărziu,
privind violul ne indeamnă să revedem intreaga
tărăşenie şi să ne intrebăm: n-a fost vorba cumva
despre o diversiune? O intrebare legitimă, in condiţiile in care
Romulus Mailat n-a beneficiat de minimele drepturi pe care le conferă
oricărui cetăţean al lumii principiul: ascultarea şi a
celuilalt.
Faţă de intreaga afacere, opinia publică din Italia, dar şi
din Romănia n-a avut decăt varianta autorităţilor italiene.
Sub pretextul că trebuie protejat de ceilalţi deţinuţi,
Romulus Mailat a fost aruncat şi izolat intr-un penitenciar de inaltă
siguranţă. Pănă la el n-a ajuns nici un jurnalist şi,
cu atăt mai grav, nici o persoană de la ambasada Romăniei. In
mod mai mult decăt ciudat, nici un jurnalist italian sau romăn n-a
purces la o anchetă pe cont propriu pentru a vedea, in chip independent,
ce s-a intămplat in noaptea respectivă. Desigur, fapta,
recunoscută de Romulus Mailat, jaful, e incontestabilă. O
anchetă independentă ar putea să dezvăluie insă
şi mecanismul unei diversiuni de proporţii prin care un fapt e
supralicitat pentru a obţine o atmosferă menită a justifica o
serie de măsuri politico-judiciare; expulzarea romănilor pe
bandă rulantă, intimidarea celor care trăiesc şi muncesc in
chip cinstit acolo, găsirea unui ţap ispăşitor pentru
problemele sociale şi de ordine publică din Italia, stăvilirea
afluxului de romăni in Italia. Intămplarea din Italia se
dovedeşte mult mai plină de semnificaţii cum ar părea. Ea
ne arată că:
1) In orice moment, pănă şi o societate considerată
civilizată poate să devină feroce. Indiferent de căt de
şocantă ar fi fapta lui Romulus Mailat, ar fi fost de aşteptat
ca societatea italienească să reacţioneze nuanţat. Nici
vorbă de aşa ceva. Italienii au reacţionat la fel de tembel ca
şi romănii in diferite momente de manipulare postdecembristă.
Lui Romulus Mailat i s-au refuzat toate drepturile elementare. Pornind de la un
caz, s-a ajuns rapid la generalizări primitive de tipul: romănii sunt
nişte bandiţi, romănii sunt nişte monştri.
Manipulată grosolan, societatea italienească a uitat brusc tot ce o
desparte de o societate tribală: prezumţia de nevinovăţie,
dreptul oricărui om la o judecată corectă, primatul
raţiunii asupra emoţiei de moment.
2) Presa italiană a fost şi mai e considerată in Romănia,
atăt de cetăţenii simpli, căt şi de jurnalişti,
ca exemplu de profesionalism. Creănd isteria naţională a
romănului monstru, presa italiană s-a trădat a nu diferi cu
nimic de presa romănească. La fel ca şi in cazul luptei
impotriva corupţiei, al condamnării in bloc a clasei politice de la
noi, slăbiciuni de esenţă ale gazetăriei
dămboviţene, presa din Italia a lăsat deoparte principiul de
esenţă al jurnalismului: indoiala. Nu e prima oară cănd in
Romănia tot ce se scrie sau se televizează in Occident e considerat
literă de Evanghelie. Multe prostii apărute in presa europeană,
rod fie al tembelismului, fie al intrigilor din ţară, sunt preluate
in Romănia ca adevăruri absolute. In mai multe rănduri am
semnalat că articole din Franţa, Germania, avănd drept autori
romăni stabiliţi in ţările respective, au fost folosite ca
puncte de vedere indiscutabile in bătălia politică din
Romănia. Afacerea din Italia ar fi un bun prilej de a ne revedea
atitudinea de smerenie nu numai faţă de presa occidentală, dar
şi faţă de societatea din Vest. Reacţia aberantă a
italienilor in urma unei manipulări mediatice ne arată că
occidentalii nu sunt mai breji ca noi.
|
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.
În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.
Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize.
|