Căutare

Ura între romani şi unguri defilează iar. Chemată de cazul fetiţei din Covasna care, de Ziua Maghiarilor, pe 15 martie, a venit la şcoală cu o bentiţă în culorile României. Ce sentimente există printre copiii români şi maghiari şi cum le gestionează adulţii din şcoala fetiţei vedeţi mai jos, într-un material de Ştefan Mako, jurnalist care se declară „cel mai prost" din curtea aceleiaşi şcoli, unde acum învaţă fetiţa cu bentiţă tricoloră. DE ACELASI AUTOR Autonomiile „inexistente" din Europa Ungurii de care NU trebuie să ştii România-Ungaria: cronica unui meci care nu a avut loc Ura este un sentiment puternic de ostilitate, cu rădăcini în teamă, furie. E o emoţie empirică, nu te naşti cu ea. O înveţi. În liceu, la Covasna, am fost mereu între lumi, cel mai prost din curtea şcolii: la mine în clasă eram ungurul, pentru unguri eram românul, la fotbal eram ăla cu păr lung, în alt oraş eram doar un covăsnean. Puţini mă vedeau ca un individ bilingv, care ascultă rock şi joacă fotbal. Cu toate astea, nu-mi aduc aminte de şicane interetnice. Dacă au existat, probabil poziţia în care eram m-a făcut să ignor sau să evit situaţiile neplăcute. Am fost privilegiat de la început: am învăţat să vorbesc în două limbi, am făcut grădiniţa maghiară, după care am continuat şcoala la secţia română, întotdeauna păstrând legătura cu oamenii, limba şi obiceiurile celor din jur. M-am înţeles bine cu românii, cu ungurii, cu ţiganii şi mi-am luat-o de la fiecare, când a fost cazul. M-am simţit câte puţin din fiecare, dar niciodată ceva anume, niciodată urât. Nici acasă, nici în spatele blocului, nici în bancă. Şcoala, în schimb, ca instituţie, făcea puţin spre deloc pentru a anula diferenţele dintre elevii ei, de orice fel. Zilele astea, grupul şcolar la care am învăţat a devenit celebru pentru că desparte oamenii, deşi cel care-i dă numele, Kőrösi Csoma Sándor, a legat lumi. - Vineri, 15 martie 2013. Ziua Maghiarilor de Pretutindeni Sabina Elena, o elevă din clasa a noua, a venit la şcoală cu o bentiţă tricoloră pe cap. Apoi, mai mulţi elevi de la gimnaziu şi-au vopsit tricolorul pe faţă şi şi-au scris pe mâini „Te iubesc România". În pauza mare, băieţii din clasele 10-12 au ieşit cu un tricolor mare şi l-au fluturat în curte. O elevă de clasa a unşpea spune că gestul a fost provocator: „Noi eram îmbrăcaţi frumos, cu cocarde roşu-alb-verde în piept, ca în fiecare an, pentru că după şcoală mergeam la ceremoniile din oraş". Sabina avea pe cap o bentiţă tricoloră, „pusă invers, şi se plimba pe coridoare, s-o vadă toată lumea". Sabina e obosită, îmi spune pe chat. În ultimele zile Facebook s-a umplut de pagini pentrusau împotriva ei. Nu se aştepta ca gestul rebel de vineri să devină un bulgăre de zăpadă. La 15 ani e doar un copil, recunoaşte. A purtat tricolorul trei zile, până când diriginta i l-a confiscat. De unde i-a venit ideea? „Nu ştiu. Urăsc ungurii. Ăsta e adevărul. Îi detest, nu-mi caut scuze. Nu pot descrie, e ceva în mine, o repulsie... Mă irită. Poate e ceva genetic, aşa era şi tatăl meu. Când vezi câte discriminări se fac numai la nivel şcolar, câte nedreptăţi, câte se trec cu vederea la ei, eu una nu pot simţi altceva." - Sabina Elena, elevă Vineri, 30 noiembrie 2012. Înainte de Ziua Naţională a României Elevii de la secţia română a grupului şcolar vor să cânte imnul României, ca să marcheze Ziua Naţională. Elevii spun că directorul nu a vrut să-i lase pentru că nu au făcut cerere cu două săptămâni înainte. "Cel mai bun exemplu de discriminare, faptul că eu am arătat un gest obscen, «fuck you», a fost imediat monitorizat şi faptul că am purtat bentiţă, dar faptul că NOI ÎN ROMÂNIA a trebuit să depunem cerere la direcţiune ca de 1 Decembrie să cântăm imnul în curtea şcolii", reclamă Sabina. Cererea ar fi fost solicitată de conducerea şcolii pentru că „directorul e maghiar, iar în şcoală sunt doar şase profesori români, asta a fost justificarea", spune eleva. Elevii de la secţia maghiară i-au tratat atunci cu huiduieli, „ni s-au arătat gesturi obscene şi câţiva au purtat tricouri cu Ungaria mare. Aşa că eu, în calitate de româncă, n-am putut să nu am nicio reacţie de ziua lor spurcată." Deşi Sabina urma să fie sancţionată cu exmatriculare sau scăderea notei la purtare, presiunea părinţilor şi efectul mediatic i-au făcut pe profesori să renunţe la pedepse. Directorul grupului şcolar este Simon Istvan, un profesor tânăr, consilier local UDMR. Mi-a fost şi mie profesor, îmi amintesc că ne vorbea despre autonomie. -- Acum, după Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, directorul susţine nimeni nu s-a revoltat la vederea bentiţei, potrivit covasnamedia.ro. „Nu am considerat nimic deosebit în această întâmplare, credem că a fost doar o manifestare a elevilor de la secţia română. Profesorii de serviciu din acea zi au consemnat într-un proces verbal uzual că s-au afişat drapelele româneşti de 15 martie, dar nimic mai mult. Nimeni nu s-a luat de bentiţa elevei, mai ales că noi aici convieţuim liniştiţi, români şi maghiari la un loc." - Simon Istvan, Director (LEN:Art. 7. - (1) În unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios.) La doar 15 ani, Sabina se simte ca la război: - De ce nu te muţi la alt liceu? - Nu, ce-i asta, dăm bir cu fugiţii? - Colegii tăi ce părere au? - Că nu am toate ţiglele pe casă. Am vorbit cu ea ieri, pe Facebook. Sunt 10 ani între noi. Nu cred că ne-am intersectat vreodată. Pare o fată agreabilă. Îmi trimite piesa pe care o ascultă. Poate fi sora mai mică a oricărui prieten din copilărie. Aproape are încredere în mine, deşi vorbim doar de câteva ore pe chatul de Facebook. Îmi dă like la o poză şi mă simt dator să-i spun că sunt pe jumătate ungur. Rămân singur în căsuţa de chat. Poza îi dispare. Dau click pe nume: „această pagină nu este disponibilă". M-a blocat ura.   Articol preluat în intregime, cu acordul autorului, de pe blogul lui Ştefan Mako de la Casa Jurnalistului.  
Citeste mai mult: adev.ro/mk0jv9