Căutare

Sigur că suntem înĹŁelegători. Sigur că e bine să avem mintea limpede, în sensul că „fiecare să-şi poarte simbolurile lui". Sigur c-o fi venit timpul să buchisim maghiara la vârsta de 50 plus, de pe „goagăl."
În treacăt fie spus, câĹŁiva postaci cam iuĹŁi la minte n-au simĹŁit ironia, data trecută, când am încheiat comentariul cu o urare tradusă în maghiară, în direct, de pe „motorul de căutare", şi mă-njurară că „nu aşa se scrie ori se vorbeşte ungureşte". Ba da, prieteni, chiar aşa, pentru că, spre exemplu, eu şi restul românilor care n-am prins maghiara din zbor, greu să ne mai întorci azi la şcoală, să-nvăţăm limba, ca să le vorbim primarilor şi angajaĹŁilor lor din Harghita, Mureş ori Covasna cu fineĹŁuri de limbă ungurească.
Bref, e minunat să fim noi cei non-xenofobi, non-naĹŁionalişti, non-extremişti - şi, ca să fiu sincer, nici n-a fost românul, în esenĹŁa lui, un astfel de om.
Sigur că e minunat să simĹŁim toate aceste stări, ale împăcării şi convieĹŁuirii, adunate şi crescute în noi.
Dar noi nu aveam steag? Noi nu avem simboluri pe care să le „arborăm" pe frunĹŁile copiilor noştri? Nu avem simboluri, pur şi simplu, de români trăitori în meleag? Şi ce dacă un copil a venit, pe 15 martie, cu o bentiţă tricoloră pe frunte, la şcoală. Poate că aşa a simĹŁit el. Ori poate că părintele său nu a uitat umilinĹŁa înghiĹŁită de noi şi toată clasa noastră politică atunci când, de 1 Decembrie, conducerea UDMR a spus, fără echivoc, că „Ziua NaĹŁională a României este o zi de doliu pentru maghiarime".
Poate că părintele acestei fetiĹŁe nu a putut să uite episodul grotesc în care un instabil emoĹŁional a spânzurat şi a dat foc unei „păpuşi", confecĹŁionată de el, în faĹŁa altor copii, spunându-le că Avram Iancu trebuie pedepsit; şi n-o fi uitat nici încercarea de a i se da foc unui drapel românesc, de ziceai că trăim la Beirut.
Poate că aşa a înĹŁeles el şi fiica lui să răspundă violenĹŁei comportamentale şi de limbaj: nonviolent, prin rezistenţă psihică şi decentă.
Sigur că nu scuz aici, vreo secundă, gestul golănesc al galeriei Rapidului, de a da foc unui drapel unguresc, dacă aşa au stat lucrurile. Dar aş fi fost şi mai împăcat sufleteşte, dacă premierul Ponta ar fi reacĹŁionat, cu aceeaşi fermitate dovedită în cazul amendării gestului reprobabil al galeriei şi faţă de umilirea copilului care trăieşte, sincer, nepolitic şi nedemagogic în patriotismul lui exemplar.
Nu poate fi permis ca, pentru un astfel de gest, un copil să fie ameninĹŁat cu moartea, indiferent de etnia sa. Nici măcar într-un puseu de delir infantil.
Cu atât mai grav cu cât gestul copilului a fost „înfierat" şi amplificat cu mânie xenofobă de un adult - chiar profesorul său.
Marian Sultănoiu este senior editor al ziarului Gândul