Ţinutul Secuiesc şi-a rezervat pe internet domeniul .sic, o abreviere a   cuvântului latin "siculitas", care s-ar traduce prin Secuime.
 Preşedintele Consiliului   Naţional Secuiesc, Izsak Balasz, a declarat vineri, la Târgu Mureş, că Ţinutul   Secuiesc, în urma iniţiativei Consiliului Naţional Secuiesc, va fi prezent în   curând în spaţiul virtual, având atribuită extensia .sic, ca nivel de domeniu,   transmite corespondentul NewsIn.
   
   „Conform înştiinţării scrise din data de 13 mai a Corporaţiei pentru Atribuirea   Numelor şi Numerelor în Internet (ICANN), codul .sic a fost atribuit, ca nume   de domeniu de nivel superior, Ţinutului Secuiesc. Acest cod este prescurtarea   cuvântului latin „siculitas”, care în limbajul de azi s-ar traduce Secuime, dar   în dreptul administrativ maghiar medieval a desemnat o comunitate   autoguvernată, înzestrată cu acele drepturi şi libertăţi la care ne referim   prin alegerea acestei denumiri şi care în acest mod dincolo de o identitate   regională, indică şi rădăcinile istorice ale libertăţii secuieşti”, a declarat   Izsak.
   
   Potrivit acestuia, atribuirea subdomeniilor, respectiv a numelor de domenii va   începe după primul trimestru al anului 2010, după definitivarea procedurii de   atribuire a noului domeniu de nivel superior.
 „După această dată organele administraţiei publice   locale, instituţiile, societăţile comerciale şi persoanele private din Ţinutul   Secuiesc vor avea posibilitate de a avea site-uri pe Internet în domeniul   „.sic”, a spus liderul CNS.
   
   Izsak a adăugat că apariţia pe Internet a Ţinutului Secuiesc, ca şi o entitate   autonomă, printre ţări, regiuni autonome, comunităţi culturale, reprezintă „un   pas important” al aspiraţiei la autonomie a secuimii. „Noua denumire de domeniu   superior poate deveni simbolul solidarităţii secuilor de pretutindeni, deoarece   vom acorda posibilitatea organizaţiilor şi instituţiilor lor să aibă un nume de   domeniu cu terminaţia .sic”, a spus el.
   
   Domeniul de nivel superior al Ţinutului Secuiesc a fost acordat în acelaşi timp cu alte nouă regiuni:   Quebec, Scoţia, Ţara Bascilor, Bretagne, Cornwall, Anglia, Galiţia, Ţara   Galilor şi Leon. La şedinţa următoare CNS poate adopta o hotărâre prin care   recomandă drept cod internaţional prescurtarea SIC.
   
   Izsak a arătat că va fi înfiinţată o fundaţie cu denumirea OMSIC şi o societate   comercială cu aceeaşi denumire şi că prima se va ocupa de gestionarea şi   reglementarea domeniul superior, iar firma, de baza tehnică a acestuia .sic.
   Acesta susţinut că CNS a ridicat această problemă pentru prima oară în anul   2005, „când am început să folosim comunicarea modernă pentru doleanţele de   autonomie a secuimii”.
   
   Izsak a arătat că în momentul în care a fost demarată această procedură CNS a   cerut de la catalani (care au obţinut codul .cat) procedura care trebuie urmată   care „au înţeles că secuii sunt o comunitate culturală majoră într-o regiune şi   pot să obţină .sic ca nume de domeniu de nivel superior”. Acesta a precizat că   a furnizat date privind demografia, precum şi argumentele culturale şi istorice   ale secuimii pentru a obţine acest cod.
   
   Izsak Balazs a precizat că indicativul SIC (cu care au şi fost tipărite   autocolante pentru maşini) nu intră în contradicţie cu indicativul de ţară al   României, RO, întrucât ţărilor li se acordă indicative din două litere, iar   regiunilor din trei.
   Acesta a precizat că se aşteaptă la creşterea numărului de site-uri în Ţinutul   Secuiesc aşa cum în Catalania după atribuirea codului numărul site-urilor a   crescut cu 30%.
   
   Izsak a mai declarat că este optimist cu privire la recunoaşterea prin lege a   autonomiei Ţinutului Secuiesc. „Deocamdată am reuşit să vizualizăm în spaţiul   virtual această identitate pe care dorim să o protejăm”, a spus el. Liderul CNS   consideră că în lupta pentru autonomie CNS se ghidează după principiile   descentralizării, propuse de Comisia prezidenţială Stanomir.