Căutare Numele cotidianului: Jurnalul Naţional Faragó Péter a propus organizarea unui referendum local privind separarea judeţului Arad de Timiş în regiunile de dezvoltare economică şi alăturarea acestuia judeţelor din nord. În opinia parlamentarului UDMR, Arad ar trebui să se alăture judeţelor Bihor, Satu Mare şi Sălaj pentru a forma o regiune economică, având "prea puţine puncte comune cu Timiş".
Organizaţia judeţeană a Uniunii are însă reţineri să-şi însuşească iniţiativa propriului deputat în condiţiile în care partenerii de guvernare democrat-liberali locali, în frunte cu primarul Gheorghe Falcă, susţin realizarea unui pol de dezvoltare economică Arad-Timişoara, care să concureze cu Bucureştiul.
"Restructurarea regiunilor de dezvoltare trebuie să fie o prioritate a Parlamentului, pentru că actuala organizare nu este benefică şi aduce mari discrepanţe între judeţe. Aradul nu este într-o poziţie favorabilă împreună cu Timiş; practic, cea mai mare parte a judeţului nu are nimic în comun cu Banatul. Mai există şi o serie de sensibilităţi între cele două judeţe, care nu ne ajută cu nimic", a declarat reprezentantul UDMR, citat de Antena3.
El a susţinut că a primit semnale pozitive de la organizaţii UDMR din judeţ, dar a adăugat că este pentru realizarea unui referendum "pentru ca populaţia să fie cea care decide de care parte vrea să fie".
"Voi iniţia cât mai curând o dezbatere publică pe această temă", a anunţat deputatul.
Deşi ideea a fost lansată pentru prima dată de Farago Peter în urmă cu aproape o lună, UDMR Arad nu şi-a clarificat încă poziţia faţă de propunerea parlamentarului.
"Este un subiect destul de sensibil şi poate că referendumul este soluţia cea mai europeană, oamenii fiind cei care trebuie să decidă, nu clasa politică. Problema va fi studiată de UDMR înainte să avem o poziţie certă", a declarat, Levente Bognar, preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Judeţeni ai UDMR, care este şi viceprimar al Aradului.
O iniţiativă legislativă a parlamentarilor UDMR, prin care se propune înfiinţarea a şaisprezece regiuni de dezvoltare, printre care una în care sunt grupate judeţele Covasna - Harghita - Mureş, precum şi organizarea a cinci macroregiuni de dezvoltare, a trecut recent de Senat prin adoptare tacită, în februarie. În proiect se menţionează că pe terioriul României sunt constituite 16 regiuni şi cinci macroregiuni de dezvoltare, care nu sunt unităţi administrativ-teritoriale şi nu au personalitate juridică. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |