Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Evenimentul Zilei
Anul şi data apariţiei: 16.06.2011
Tematica: reforma regiunilor de dezvoltare
Categoria articolului: reportaje
Autorul articolului: Carmen Vintilă
Titlul articolului: Traian Băsescu, băgat de PSD-PNL în referendumurile contra reorganizării. Vezi întrebarea pusă de opoziție
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.evz.ro/detalii/stiri/oprisan-da-startul-referendumurilor-usl-934146.html


 

 

"Sunteți de acord cu intenția lui Traian Băsescu de a desființa județul dumneavoastră?". Așa sună întrebarea tip pregătită de PSD și PNL pentru referendumurile locale prin care vrea să blocheze proiectul guvernului privind reorganizarea administrativ-teritorială. Marian Oprișan, președindele Consiliului Județean Vrancea și vicepreședinte PSD este cel care a dat startul la consultări populare împotriva reorganizării.

USL a dat startul referendumurilor locale pe tema reorganizării teritoriale. Victor Ponta și Crin Antonescu au trimis adrese presedintilor de Consilii Județene de la PSD si PNL prin care le cer să convoace referendumuri privind reorganizarea administrativa. Întrebarea propusă cei doi lideri ai opoziției este următoarea "Sunteti de acord cu intentia presedintelui Romaniei, Traian Basescu, de a desfiinta judetul dumneavoastra?". "Cu variantele de răspuns DA sau NU", a precizat senatorul Olguța Vasilescu, cea care a anunțat întrebarea propusă de liderii opoziției.

 

Președintele Traian Băsescu a fost cel care a susținut proiectul de reorganizare administartiv-teritorială în varianta cu desființarea celor 41 de județe și înlocuirea cu lor cu opt.

 

Oprișan, primul la referendum

 

Primul șef de Consiliu Judeţean care s-a conformat solicitării făcute de Victor Ponta de a demara procedurile privind referendumurile este Marian Oprișan, vicepreședinte PSD și șeful CJ Vrancea. Înainte de a primi întrebarea concepută de conducerea USL, Oprișan a avansat propria sa întrebare pentru vrâncen. Aceștia vor fi chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU la întrebarea: "Sunteţi de acord cu desfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale, judeţul Vrancea?". Banii necesari organizării referendumului ar urma să fie alocaţi din bugetul judeţului. 

 

Potrivit proiectului care presupune împărţirea României în 8 judeţe, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea şi Constanţa ar urma să fie cuprinse în acelaşi judeţ.

 

Preşedintele CJ Vrancea vrea să organizeze pe 17 iulie referendumul privind oportunitatea desfiinţării judeţului.

 

“Vrâncenii sunt cei care trebuie să spună dacă vor ca judeţul lor să se desfiinţeze, dacă vor să retrăiască experienţa stalinistă din anii ’60 şi dacă vor să meargă 350 de kilometri până la Constanţa pentru a le fi rezolvate problemele de noua conducere sau dacă vor să îşi păstreze identitatea şi tradiţiile din provincia în care s-au născut şi pe care o iubesc", au fost motivele pentru care Marian Oprişan a cerut Consiliului Judeţean organizarea referendumului. 

 

Oprişan este absolut convins că prezenţa la referendum va fi foarte mare şi că acesta va fi validat.

 

“Nici nu încape îndoială. Este în joc soarta cetăţenilor", a spus Oprişan. Potrivit acestuia, nicio ţară europeană nu şi-a desfiinţat provinciile. “Nici Polonia nu şi-a desfiinţat judeţele.. Unde s-a făcut regionalizare au fost organizate referendumuri, s-au făcut studii de impact.. La noi nu s-a făcut nici măcar simulare“, a mai spus preşedintele CJ Vrancea.

 

“De ce să inventăm noi roata? ...Boc este speriat că va pierde butoanele. Eu nu pierd nimic dacă se desfiinţează Consiliul Judeţean. Urmează haos. Eu, cu sprijinul cetăţenilor vrânceni, pot să fiu senator, deputat, director de companie, orice.. Degeaba invocă Boc baronii locali, baronii locali au făcut ceva pentru comunităţi de-asta au fost realeși, a ţinut să precizeze Oprişan.

 

Reprezentanţii USL Mureş au anunţat şi ei că mâine vor lua decizia iniţierii unui proiect de hotărâre pentru organizarea unui referendum, care să fie supus votului Consiliului Judeţean.

 

 USL va încerca să îi convingă pe toţi aleşii din CJ Mureş că este nevoie de o astfel de hotărâre de principiu.

 

Şi hunedorenii vor fi consultaţi  printr-un referendum în ceea ce priveşte reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, fapt care ar implica desfiinţarea judeţului actual, un proiect de hotărâre pe acest subiect urmând să fie supus dezbaterii la şedinţa Consiliului Judeţean din data de 23 iunie.

 

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.