Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Gândul
Anul şi data apariţiei: 21/09/2008
Tematica: imigrantii români (Spania, Franta, Anglia, Germania)
Categoria articolului: reportaje
Autorul articolului: Bogdan Munteanu
Titlul articolului: Patronii britanici tremură să nu le plece românii
Acces online: https://www.gandul.info/news/patronii-britanici-tremura-sa-nu-le-plece-romanii-3211325


Londra conta pe muncitori români pe şantierele pentru Jocurile Olimpice din 2012

 

Acum doi ani imigranţii români erau descrişi în presa britanică drept „aducători de SIDA şi tuberculoză“

 

Curând, patronii britanici ar putea să le ducă dorul românilor care au ajuns în Marea Britanie (UK) sub forma unor „invazii“, „hoarde“ sau „inundaţii” aşa cum numea presa britanică, până de curând imigranţii. Guvernul României doreşte întoarcerea acasă a medicilor, asistentelor şi lucrătorilor în construcţii români care lucrează în UK, perspectivă ce ameninţă interesele angajatorilor britanici, confruntaţi cu un deficit de forţă de muncă tocmai în privinţa acestor profesii. „Ar fi îngrijorător pentru multe companii dacă va fi o plecare masivă acasă“ a imigranţilor, a declarat un purtător de cuvânt al FSB (Federaţia Microîntreprinderilor) din UK, citat de săptămânalul The Observer. În urmă cu doi ani, cu câteva luni înainte de aderarea României la UE, posibili imigranţi români erau descrişi în presa britanică drept „aducători de SIDA şi tuberculoză“ (The Sun), „oameni ai căror conaţionali ar vrea să-i vadă plecând” (The Daily Mail) sau erau invitaţi „Staţi acasă, vă implorăm“ (The Mirror).

 

Publicaţia britanică a băgat spaima în angajatori relatând despre intenţia Ambasadei României de la Londra de a începe o campanie pentru întoarcerea imigranţilor români în ţara de de origine, unde creşterea economică depăşeşte opt la sută, faţă de cel mult 1,5 la sută, cât este aşteptată să fie în Regatul Unit. Iar îngrijorarea ar fi cu atât mai îndreptăţită, cu cât, potrivit The Observer, firmele de construcţii mizau pe lucrători români pentru pregătirea Jocurilor Olimpice de la Londra, din 2012.

 

 

Anul Olimpiadei este ultimul pentru care Guvernul britanic ar putea impune restricţii pe piaţa muncii, dar se aşteaptă ca ele să fie ridicate până atunci. Restricţiile ar putea fi prelungite numai cu motivaţii serioase trimise Comisiei Europene, care nu prea există, din moment ce românii şi bulgarii nu „au invadat” Marea Britanie.

 

De teama „hoardelor” de români şi bulgari, Guvernul lui Tony Blair impusese restricţii lucrătorilor calificaţi de teamă ca nou-intraţii în UE să nu destabilizeze piaţa municii, după şocul resimţit prin valul de extindere al UE din 2004. Atunci, autorităţile se aşteptau la 185.000 imigranţi europeni, dar aveau să se confrunte cu circa o jumătate de milion. 

 

Piaţa muncii din România, mai tentantă

 

Luna viitoare, Ambasada României la Londra va organiza o conferinţă adresată studenţilor români din UK, pe care va încerca să-i convingă că vor avea oportunităţi mai bune de angajare acasă. Aceste oportunităţi vor fi prezentate în opoziţie cu „dezavantajele” din UK: costuri de trai ridicate şi devalorizarea lirei sterline.

 

„Salariile nu sunt totul (...) e minunat să lucrezi în Anglia, dar sunt argumente importante pentru întoarcerea acasă”, a declarat Ambasadorul român, Ion Jinga, pentru The Observer. Diplomatul a precizat că „nu ne permitem să pierdem cele mai bune creiere”, chiar dacă şi-a exprimat speranţă că „restricţiile de pe piaţa muncăii britanice vor fi ridicate cât mai curând posibil”.

 

Până atunci, românii vor putea beneficia de un ghid bilingv (disponibil la Oficiile de muncă din România şi în UK), editat în colaborare de autorităţile din cele două state, în care sunt explicate drepturile şi obligaţiile de pe piaţa muncii din UK. Pe lângă datele despre salariul minim, cele 24 de zile de concediu plătit, indemnizaţii de maternitate etc, ghidul are referiri şi la preţurile ridicate din UK, în privinţa chiriilor sau alimentelor.

 

Polonezilor nu le mai place în Regatul Unit

 

Dacă o eventuală întoarcere a românilor nu ar putea reprezenta, în sine, o problemă pentru angajatorii britanici, ritmul în care polonezii (şi alţii est-europeni din UE) au început să se întoarcă acasă devine îngrijorător. Un studiu al Institutului britanic de Cercetare a Politicilor Publice arată că 540.000 de imigranţi din statele nou-intrate în UE s-au întors deja acasă.

 

Dintre cei rămaşi încă, cei mai numeroşi sunt polonezii, care sunt curtaţi insistent de Guvernul de la Varşovia să se întoarcă acasă. În presa britanică şi ziarelele în limba poloneză din UK, apar anunţuri care promovează „migraţia inversă”. Dar, pe lângă prezentarea „atracţiilor” din economia poloneză, imigranţilor li se prezintă şi modalităţi concrete de ajutor pentru a se reintegra acasă – împrumuturi speciale. Ţinta Varşoviei o reprezintă circa un milion de polonezi care se mai află încă în Marea Britanie.

 

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.