Nimeni nu-i vrea vecini pe romii de pe Craica, nici macar membrii aceleiasi etnii ce stau pe Pirita, care spun că acestia ii vor influenta negativ pe copiii lor deoarece au naravuri proaste. Si mai impotriva mutarii sunt insa locatarii blocurilor din vecinatatea fostei halde de steril, care au fost indemnati, prin afise aparute azi pe usile de la scari, sa se adune vineri in fata Primariei Baia Mare ca sa protesteze impotriva infiintarii unui cartier de rromi pe locul viran dintre cartierul Meda si strada Europa. Autoritatile locale nu par interesate de reactia cetatenilor, spunand ca protestul nu isi are rostul pentru ca oamenii de pe Craica nu vor fi dusi pe Pirita, ci in alt loc pe care nu au dorit sa il indice.
Stramutarea rromilor de pe Craica pentru desfiintarea cartierului ilegal de cocioabe din cartierul Vasile Alecsandri a deschis corul vociferarilor. Multi baimareni sunt ingrijorati de perspectiva vecinatatii cu acestia, considerand ca viata de zi cu zi le-ar fi amenintata. Oamenii spun ca rromii sunt violenti, se drogheaza cu aurolac, nu pastreaza curatenia, astfel incat se tem ca spatiul lor ar fi invadat.
Doar ideea ca dupa fosta halda de steril de la Meda, pe langa fosta statie de epurare a orasului, s-ar putea amenaja un "parc" de locuinte modulare a iscat nemultumirea celor ce stau in cartier. In cursul zilei, anunturi de chemare la protest au fost afisate pe la blocuri.
“Primaria vrea sa mute locuitorii din zona Craica pe Pirita! Spune ”nu” acestei decizii si fii prezent in fata primariei vineri, 1 iulie, de la ora 7.00. Cu cat vom fi mai multi, ne vom face auziti! Lupta pentru salvarea cartierului nostru”, este mesajul ce a fost imprastiat in zona Meda. Locatarii au in plan sa boicoteze activitatea administratiei publice locale.
“Nu-s de acord. Cea mai proasta idee. Cine a fost de acord sa-i aduca aici. Anul trecut a spus ca o sa faca nu stiu ce cartier de locuinte, aveau si machete. Sa aduca tiganii aici, da sa-i lase acolo in sfantu mamii lor”, a spus Alexandru Zoicas, un locatar din cartier. Un altul a adaugat ca e imposibil de stat in zona chiar si acum, cand numarul rromilor nu este atat de mare. “Veniti noaptea si vedeti ce galagie fac aici. Se strang aici si aia care sulfa in punga. Nu putem sa iesim din casa. Ne strangem dimineata si mergem la primarie. Da cum… Nu mai platim impozite, nu mai platim nimica!”, a spus Aurica Moldovan. Revolat a fost si Lucian Augustinm, care a declarat ca rromii fac multa galagie, umbla cu o haita de caini dupa carute.
Surprinzator, desi s-ar putea spune ca au acelasi sange, pana si rromii aflati deja pe Pirita nu vor sa auda de planul municipalitatii. “Tare de acord nu am fi pentru ca noi avem niste copii care nu stiu ce inseamna punga, nu stiu de droguri. Acolo majoritatea sulfa, aicea nu sufla nimeni in punga. La noi copiii merg la scoala, acolo nu. Noua nu ne-ar conveni pentru ca sunt tare iesiti afara din comun”, a spus Constantin Moldovan.
Reactiile baimarenilor si posibilitatea organizarii unor proteste nu au avut efect la nivelul executivului. Primarul Baii Mari, Catalin Chereches, a declarat ca mutarea nu va avea loc in zona Meda, ci intr-o alta, nu se stie care. El a precizat ca va avea discutii cu primarii localitatilor din jurul Baii Mari pentru identificarea unui teren unde sa fie construite unitati de locuit atat pentru romi, cat si pentru persoanele cu probleme sociale.
“Eu chiar nu vreau sa deranjez un alt cartier al orasului si din acest motiv o sa gasim cea mai buna solutie. Poate ca vom gasi intelegere din partea unei comunitati apropiate, poate Sacalaseni, poate mai departe spre Satulung. Vom intra in dialog cu toate autoritatile din zona pentru a identifica un astfel de teren si sa putem construi acolo. In zona Meda chiar nu urmeaza sa fie mutati”, a explicat Catalin Chereches.
Primaria Baia Mare are in plan de ani de zile sa desfiinteze cartierul ilegal Craica, dar opozitia tuturor este mare. Singurii care si-ar dori ca rromii sa dispara de acolo sunt locatarii din cartierul Vasile Alecsandri, care patimesc de pe urma lor. Municipalitatea nu a avut forta necesara sa puna in aplicare un asemenea plan, promitand doar, la schimbarea fiecarui anotimp, ca urmeaza evacuarea si demolarea cocioabelor. Acum, termenul anuntat de alesi este toamna lui 2011.