| 
 
 
 
Numele cotidianului
Articolul:  Presa italiană relatează
  despre un al patrulea viol în grup comis de români 01 Feb 2009  Cinci români au fost arestaţi vineri seara pentru violarea
  unei românce în vârstă de 22 de ani, în regiunea italiană Calabria,
  al patrulea viol în grup comis de români în Peninsulă în ultimele zile,
  relatează Rai News24. Cei cinci, cu vârstă cuprinse între 20 şi 33 de ani, erau muncitori
  agricoli şi culegeau citrice în câmpia Sibari. La ferma unde lucrau au
  cunoscut victima, o româncă în vârstă de 22 de ani, pe care ar fi
  urmărit-o miercuri seara pânăla locuinţa acesteia.
 
 Tânăra a fost lovită şi violată de cei cinci pe rând.
  Vineri dimineaţă ea a mers la poliţie şi a povestit ceea ce
  i s-a întâmplat, descriindu-i pe agresori, inclusiv tatuajele de pe corpul
  unuia dintre ei.
 
 "M-au violat toţi", a declarat apoi victima pentru presă,
  citată de agenţia AGI. "M-au lovit, unul dintre ei cu geaca pe
  care o purta. Timp de trei ore. Ce poate face un singur om împotriva a cinci?
  Nu poate face nimic", a spus tânăra.
 
 "Am hotărât să merg la poliţie", a adăugat ea,
  precizând că a fost legată cu un cablu electric şi că nu a
  mers la spital. Femeia, mama unei fiice aflată în România, a anunţat
  că va rămâne în Peninsulă, deşi îi este foarte frică.
  "Vreau dreptate", a încheiat ea.
 
 Forţele de ordine i-au arestat vineri seara pe agresori într-o
  locuinţă din Sibari. Aceştia îşi făcuseră
  bagajele şi de pregăteau să părăsească zona,
  potrivit RaiNews24.
 
 Acesta este al patrulea viol în grup comis de români în Italia în ultimul timp.
 
 Poliţia italiană a arestat în noaptea de luni spre marţi
  şase români acuzaţi pentru violarea unei tinere şi agresarea
  logodnicului ei la Guidonia, în apropiere de Roma: patru dintre ei sunt
  acuzaţi pentru violenţă sexuală şi jaf cu
  circumstanţe agravante, iar ceilalţi doi pentru complicitate, pentru
  că nu au furnizat poliţiei informaţii despre primii, pe care
  i-au găzduit după viol. Agresorii ar fi fost bătuţi în
  închisoare de autorităţi, relatează La Repubblica.
 
 "Ne-au bătut. Prima dată carabinieri, la Guidonia; apoi
  gardienii, la Rebibbia. M-au lovit pe mine şi i-au bătut şi pe
  ceilalţi; i-am auzit ţipând", a declarat unul dintre români.
 
 "I-am vizitat pe toţi şase, iar trei dintre ei prezentau semne
  clare de violenţă. Unul a spus că a căzut, altul că
  s-a lovit singur, de disperare. Dar doi au recunoscut că au fost
  bătuţi în repetate rânduri de carabinieri. Cei şase români au
  fost loviţi cu pumnii şi picioarele în închisoare, dar nu ştiu
  dacă de furie sau pentru a-i face să mărturisească. În mod
  clar le era foarte frică. Un stat civil nu îşi poate permite să
  se coboare la nivelul celor mai răi criminali", a declarat Rita
  Bernadini, un parlamentar care i-a vizitat pe deţinuţi.
 
 Procuratura din Tivoli a lansat o anchetă pentru a stabili dacă
  bărbaţii au fost într-adevăr bătuţi în închisoare
  şi la secţia de poliţie.
 
 În paralel, judecătorul însărcinat cu ancheta a decis să îi
  plaseze în arest la domiciliu pe cei doi români acuzaţi de complicitate,
  dar Procuratura a anunţat că va face apel la această decizie. De
  teama unor eventuale agresiuni, ei au fost însoţiti la o
  locuinţă secretă din nordul ţării.
 
 De asemenea, la Brescia, doi români (Gabriel Vasile, în vârstă de 30 de
  ani, şi Marius Bobu Constantin, în vârstă de 32 de ani) şi un
  polonez (Gabriel Sebastian Stepinski, în vârstă de 34 de ani) au fost
  arestaţi pentru violenţe sexuale, sechestrare şi jaf. Victima a
  fost o româncă în vârstă de 19 ani. Tânăra, femeie de serviciu,
  se afla singură în apartamentul său de la periferia oraşului
  şi aştepta un prieten român. Videointerfonul de la blocul în care
  locuia era stricat, aşa că, atunci când a auzit vorbindu-se în
  română pe coridor, a deschis uşa, potrivit ANSA. Trei
  bărbaţi, în stare de ebrietate, potrivit victimei, au intrat în
  casă, au lovit-o şi au violat-o.
 
 Tot în cursul săptămânii, trei români au fost arestaţi la
  Piacenza pentru că ar fi violat o prostitutată bulgară în
  vârstă de 21 de ani, potrivit La Stampa. Ei ar fi luat-o din faţa
  unui hotel din Padova, unde locuia, ar fi lovit-o, violat-o şi i-ar fi
  furat telefonul mobil. NewsIn
 
 
 | 
  Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize. |