| 
 
 
 
Numele cotidianului
Articolul:  Români în Italia: o
  braşoveancă a ajuns manager la Dior09 Mar 2009 Daniela
  Vitelaru  Ioana Bârsan a crescut
  cu mirosul parfumurilor Dior, care îi aminteşte de casa bunicilor.
  Rămasă fără tată, nu a mai putut să îşi
  termine facultatea, din cauza condiţiilor grele. A decis să lupte
  însă pentru a ajunge cineva şi a emigrat în Italia, iar de opt ani
  este manager pe nordul Italiei al firmei Dior.     S-a născut la Braşov în urmă cu 36 de ani. Se numeşte Ioana
  Bârsan, iar de opt ani este top manager pe nordul Italiei la Casa de modă
  Christian Dior. Locuieşte în Peninsulă de la 19 ani şi a semnat
  cu Dior o „căsnicie“ pe viaţă. Se gândeşte serios să
  adopte un copil, inspirată fiind de Teo Trandafir pe când a fost
  invitată în emisiunea ei tv. Detestă când italienii folosesc cuvântul
  „extracomunitar“ pentru a desemna străinii din ţara lor.
 
 Provine dintr-o familie numeroasă, cu trei fraţi, ea fiind cea mai
  mare. Tatăl ei, de origine neamţ, i-a părăsit cu ani în
  urmă, pentru că mama sa nu a acceptat să se mute în Germania. Nu
  a reuşit să termine Facultatea de Drept pentru că
  posibilităţile materiale nu i-au permis, a preferat să plece în
  lume să îşi găsească un rost. I-a fost greu întrucât nu
  avea pregătirea de specialitate, însă a considerat că românul
  are şcoala vieţii şi că va fi în stare să înveţe
  şi să se perfecţioneze din mers.
 
 „Ceea ce nu mi-a plăcut la început în Italia era faptul că toţi
  spuneau: «Ah, eşti româncă... dacă eşti frumoasă e
  sinonim cu proastă şi uşoară». Chestia asta m-a deranjat
  foarte tare şi m-am ambiţionat să contrazic prejudecata“,
  povesteşte Ioana.
 
 Nu a ajuns la Dior pentru că a avut o şansă, ci a luptat mult
  să transforme pasiunea pentru această marcă într-un stil de
  viaţă. „Am crescut cu un bunic foarte stilat şi cu un tată
  care foloseau parfumuri Dior pe vremea când nu mulţi aveau acces la ele.
  Îmi amintesc mirosul acela de bărbat bine, proaspăt, puternic, un
  miros care mi-a rămas întipărit. Am crescut cu Dior. Şi bunica
  mea nu ştiu de unde făcuse rost de o pereche de pantofi originali din
  lac, tot Dior, cu tocul pătrat, anii ’60-’70, pe care de copil îi luam
  şi eu pe furiş, când eram la faza de domnişorică, şi
  îi furam şi furourile, şi rujurile“, îşi aminteşte Ioana.
  Primul salariu pe care l-a obţinut la 18 ani, pe când era încă la
  Braşov, l-a cheltuit pe un parfum, tot de la Dior, bineînţeles.
 
 Percepţia puternică din copilărie, ca o amprentă de
  calitate şi distincţie, avea să îi schimbe radical viaţa
  mai târziu. Îi plăcea foarte mult sectorul parfumurilor şi a început
  să intre în contact cu reprezentanţii tuturor parfumeriile importante
  din Bologna, acolo unde locuia când a plecat în Italia. Era interesată de
  toate noile apariţii în materie de cercetare în domeniu, cunoştea
  foarte bine componentele cremelor şi ştia să ofere
  clienţilor consultanţă de specialitate.
 
 În doar opt luni a devenit responsabil pe cel mai mare magazin de profil din
  Italia. „Îmi amintesc cum colegele mi-au spus atunci că «îmi dau ele
  bijuteriile jos de pe mâini», ceea ce se traducea că vor face în aşa
  fel încât să mă trimită la mătură, pentru că locul
  meu nu era acolo. Eram puţini români atunci, iar repulsia lor
  faţă de străini a fost mereu accentuată în Italia.“
 
 „I-am propus lui Cătălin Botezatu să îşi ducă marca în
  lume, pentru că este foarte talentat şi ar trebui să
  promovăm creaţiile româneşti şi nu pe ale altor designeri
  internaţionali“, susţine Ioana. S-a întâlnit cu el în Italia, în
  urmă cu câteva zile, şi au vorbit de posibilitatea deschiderii unei
  reprezentanţe în afara României. Ioana a propus New York întrucât
  cunoaşte bine piaţa modei americane, iar Cătălin şi-a
  prezentat acolo colecţiile în numeroase rânduri. „I-am mai sugerat lui
  Botezatu să deseneze o geantă sofisticată, scumpă, pe care
  să o port. În loc să ţin pe mână o YSL de 3.000 de euro,
  pot achiziţiona una Botezatu, oricât ar costa ea. Sunt o
  naţionalistă convinsă, aş vrea să duc România şi
  toate valorile ei peste tot în lume“.
 
 Când merge în America îşi face cumpărăturile pe Rodeo Drive. Are
  mereu asortată manichiura cu bijuteriile şi nu îşi
  cumpără niciodată jeanşi. Cei mai mulţi bani îi
  cheltuieşte pe pantofi. Nici nu mai ştie câte perechi are,
  mărturiseşte că este un „impulsive buyer“. Nu îi lipseşte
  niciodată din geantă cartea de credit, mereu uită să
  îşi pună în bagaj ceea ce îi trebuie şi îşi
  cumpără de pe traseu.
 
 Povesteşte, după plimbările sale prin lume, că Italia este
  o ţară pe cont propriu în ce priveşte moda. Chiar şi John
  Galliano, designerul de la Dior, a desenat special pentru Italia o
  colecţie, pentru că moda italienilor are alte standarde.
 
 Este foarte nemulţumită de serviciile oferite în România de
  distribuitorii de cosmetice întrucât persoanele care se ocupă de
  vânzări în magazine nu sunt pregătite să ofere
  consultanţă, nu au idee de componentele cremelor şi multe nu ştiu
  ce sfaturi să dea clienţilor. „Fetele nu ştiu să îţi
  dea detalii despre componente, ce anume face bine unui tip de ten şi ce
  nu. Se rezumă totul la vânzare. Acum doi ani mă gândeam să
  organizez nişte cursuri de formare despre cosmetice, asimilarea unor
  cercetări în domeniu ale medicilor români. Este un proiect pe care nu
  vreau să îl abandonez.“
 
 De ce este Dior special? Pentru Ioana Bârsan, această marcă
  înseamnă calitate, modă, să fii al avant garde, să fii
  creativ şi inovativ, să vezi mult mai departe. „Nu poţi să
  îmbraci mereu Dior, este adevărat, însă un singur accesoriu te va
  scoate din mulţime. Galliano a revoluţionat imaginea de zece ani de
  când semnează pentru acest brand, i-a dat o forţă, nebunie, joc.
  El vede femeia într-o mie de culori, o mie de stări“, povesteşte ea.
 
 A fost inspirată de numeroasele deplasări prin lume şi se
  gândeşte să pună pe picioare în viitorul apropiat o agenţie
  care să se ocupe de total look. „Româncele nu au inspiraţie atunci
  când se îmbracă, dar, dacă ar avea resurse, şi-ar cultiva
  şi gustul. Femeile de la noi sunt frumoase măcar, italiencele sunt
  urâte şi cu pretenţii de stil. Îmi place mult ce recomandă
  Harper’s Bazaar în termeni de look“, mărturiseşte managerul.
 
 Un sacrificiu pe care l-a făcut de-a lungul anilor, de care îşi
  dă seama în prezent, este renunţarea la prieteni. A muncit foarte
  mult, fiind mereu plecată în vreun colţ al Italiei sau al lumii. „Eu,
  ca să văd un prieten, uneori trebuie să mă deplasez şi
  400 km. În momentul în care eşti tot timpul plecat nu ai cum să te
  dedici celor dragi. Sunt norocoasă că am fraţii în Italia.
  Suntem foarte uniţi“, mărturiseşte Ioana.
 
 Nu crede în bărbaţii italieni, îi consideră iresponsabili,
  fără obiective, control şi ruşine. Lucrând cu femei, a
  observat că opt din zece sunt singure sau au relaţii
  convenţionale. „Din zece italieni, patru sunt gay, iar din cei şase
  rămaşi, trei sunt căsătoriţi, iar ceilalţi nici
  nu vor să audă de căsătorie. Pe când la noi, încă de
  la vârsta de 20 de ani, românul pleacă de acasă să îşi
  facă un rost, e cu capul pe umeri, matur şi trăieşte o
  altă viaţă. Românul încă mai crede în nucleul familial,
  într-o valoare morală, etică. Spun asta pentru că în fiecare zi
  socializez cu femei din toată Italia şi cunosc situaţia“,
  concluzionează românca.
 
 
 
 
 az.
 | 
  Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize. |