Căutare Numele cotidianului: Cotidianul Presa italiana, despre crima comisa de Mailat si replica autoritatilor din PeninsulaCiteva dintre cele mai importante cotidiene din Italia trateaza si vineri cazul lui Nicolae Mailat, romul care a ucis-o pe italianca Giovanna Reggiani, pe prima pagina. "Corriere della Sera", cotidian din Milano, scrie vineri, 2 noiembrie, ca politia a purces la controale si la demolari in taberele romilor, precum si la evacuarea lor. "Il Messaggero", cotidian din capitala italiana, titreaza pe prima pagina acelasi mesaj: "Controale in zona nomazilor si primele evacuari". Ziarul, care publica si poza lui Nicolae Romulus Mailat, arata in primele paragrafe rezultatul examinarii medico-legale facute de doctorul Luigi Cipolloni la spitalul "La Sapienza" din Roma: "Coma Giovannei Reggiani a fost cauzata de o trauma cranio-faciala care a dus la hemoragie interna la nivelul creierului". Articolul continua cu controlul celor 70 de romi care locuiau in 78 de baraci, intre Tor di Quinto si Foce dell'Aniene, inceput de politisti de la primele ore ale diminetii. In Tor di Quinto, unde locuia si Mailat, 17 dintre locuitorii taberei au fost identificati pe baza documentelor ca fiind imigranti, 6 au fost gasiti fara acte de identitate, iar 35 cu acte false. In Foce dell'Aniene, din cei 35 de romi controlati, 11 nu aveau cu ce sa se identifice, iar 43 aveau acte false. Carabinierii continua controalele amanuntite in cele doua tabere cu romi. "Il Messaggero" mai publica declaratiile unor conationali romi: "In acea seara, Nicolae a mers sa bea ceva cu un prieten din Republica Moldova". Despre Nicolae, romii din tabara zic ca nu stiu nimic de agresiune, dar ca "atit timp cit a fost in Romania, a ajuns intr-un spital pentru ca e bolnav si e dus rau cu capul". Alti romi din tabara zic ca, daca "ar fi facut la fel si uneia dintre femeile noastre sau mamelor ori fiicelor noastre, ele l-ar fi omorit". "La Repubblica", ziar din Roma, relateaza replica transanta a lui Carlo Mosca, prefectul Romei: "Masurile dure sint necesare pentru ca in cazul bestiilor putem raspunde doar cu maxima severitate. Iar ecuatia "toti romanii sint delincventi" este de neacceptat. Apa trebuie curatata de pestii infectati pentru a proteja compatriotii care vin in Italia sa munceasca onest". "Il secolo XIX", cotidian din Genova, relateaza ca "la citiva kilometri distanta, Nicolae Romulus Mailat, executorul, a demonstrat cea mai mare indiferenta si ca a negat ca a omorit-o pe Giovanna. Senatorului Salvatore Bonadonna, care l-a vizitat pe Mailat la inchisoarea de la Regina Coeli, i-a spus ca doar a furat geanta in statia din Tor di Quinto si ca nici macar nu a atins femeia. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |