Căutare

Articolul:

Copii români răpiţi de statul italian

Scris în 22/02/2008 de Carmen Plesa

CA-N VREMEA FASCIŞTILOR ● Tribunalul de minori, o instituţie inventatã de Mussolini, distruge o familie
Tribunalul de minori din Bologna a lăsat o familie de români fără copii. Motivul – micuţii sunt suspect de bine educaţi şi de inteligenţi, ceea ce denotă că mama lor nu poate fi decât lipsită de afecţiune şi severă cu ei.


În după-amiaza de 30 octombrie a anului trecut, o româncă stabilită în Italia s-a dus să-şi ia copiii de la şcoală. A mers mai întâi unde învăţa Richard, băiatul cel mare. "Ieşiseră toţi copii, dar Richard nu mai apărea. Şi mi-a sunat telefonul. Erau cei de la serviciile sociale. «Doamnă, nu vă mai duceţi să luaţi copiii, că i-am luat noi. Să veniţi să vă citim decretul»", îşi aminteşte Claudia, mama lui Richard (11 ani), a Mariei (9 ani) şi a lui Melody (7 ani). La început nu a înţeles ce se întâmplă. "Staţi să iau mai întâi copiii şi o să vin!", le-a spus românca. "Nu, nu îl mai aşteptaţi pe băiat, nu vă mai duceţi nici la fete. Copiii sunt la noi", i-au răspuns cei de la serviciile sociale. Mama a căzut din picioare.

De patru luni, bunicii de la Olteniţa îşi aşteaptă nepoţii să le deschidă poarta. De patru luni, ursuleţii de pluş, acuarelele şi caietele n-au mai fost atinse de mânuţe nerăbdătoare, în casa românilor din Rimini. De patru luni, părinţii se luptă între avocaţi şi psihologi, se roagă şi la Tribunal, şi la Dumnezeu să-şi vadă copiii acasă. Îi pot vedea doar la o săptămână câte o oră, în condiţii de interogatoriu. Micuţii sunt trişti, bolnavi, chinuiţi, îmbrăcaţi în haine murdare şi încălţaţi cu pantofi rupţi. Iar în ora în care îi văd, părinţii nu au voie nici măcar să plângă.

Motivul pentru care au fost luaţi copiii: lipsa afecţiunii materne. Concluzie trasă de o asistentă socială în vârstă de 24 de ani, care are ca pregătire o şcoală postliceală de trei ani. Ajutorul l-a dat Tribunalul pentru minori din Italia, o instituţie pe care un grup de parlamentari italieni a pus eticheta de "fascistă".


OAMENI ÎNSTÅRIŢI. Familia s-a mutat în 2003 în Italia, la Rimini. Au închiriat un apartament de trei camere într-o vilă de lângă plajă. Aveau ceva bani strânşi, iar cu ei tatăl a pornit o afacere de transporturi într-un oraş din Sicilia.

Învăţată cu serviciile sociale care o ajutaseră şi îndrumaseră de multe ori în Franţa, unde copiii s-au născut şi au locuit pentru o vreme, când a ajuns în Italia Claudia s-a adresat serviciilor sociale italiene. Nu cunoştea limba italiană şi avea nevoie de informaţii pentru a-şi înscrie copiii la şcoală şi la un doctor, pentru a le face un permis de şedere.

În septembrie 2004 a mers la Azienda Unità Sanitaria Locale di Rimini, instituţia care reuneşte toate formele de servicii sociale şi medicale din localitate. A fost preluată de asistenta socială Ilenia Pierloni, o tânără de 24 de ani, care nu cunoştea nici o limbă străină, aşa că prin gesturi, în franceză, în română, în engleză Claudia a reuşit să-i explice cât de cât situaţia familiei sale. Asistenta i-a stabilit mai multe întâlniri la serviciile sociale, la care românca s-a prezentat.


PRESIUNILE. În timp, cele două femei s-au împrietenit, iar românca i-a mărturisit amical Ileniei Pierleoni că relaţiile cu soţul au cam avut de suferit, pentru că acesta e foarte mult plecat de acasă de când şi-a deschis firma. A fost momentul în care asistenta socială, o fată mai puţin populară din cauza unui defect fizic foarte vizibil, pe faţă, a început să facă presiuni asupra româncei, pentru ca aceasta să-şi părăsească soţul. "Suna la mine la serviciu, suna peste tot, chiar s-a dus la şcoală şi le tot întreba pe învăţătoare dacă sunt trataţi rău copiii mei", spune Claudia. Învăţătoarele copiilor îşi amintesc, la rândul lor, că acea "ragazzina" (fetişcană) a venit la şcoală şi a încercat să le facă să spună ceva de rău despre Claudia, despre soţul ei şi despre felul în care sunt trataţi copiii. Nu a reuşit.


Presiunile din partea Ileniei Pierleoni au continuat sub diverse forme, aşa că în martie 2006 românca a făcut la AUSL o plângere împotriva asistentei. Plângerea însă nu mai este de găsit şi se pare că cei de la AUSL nu s-au obosit să o înregistreze. La începutul verii lui 2006, Ilenia Pierleoni a venit acasă la români cu o ofertă de "pace". A anunţat-o pe mamă că serviciile sociale vor plăti pentru ca Richard, Maria şi Melody să-şi petreacă vara într-o colonie de vacanţă din oraş. Claudia a fost mulţumită de ofertă şi şi-a aranjat programul la serviciu astfel încât să-i poată lua şi aduce pe micuţi de la colonia de vacanţă.


De altfel, în Italia, românca a acceptat de la început să lucreze pe un post de vânzătoare într-un complex comercial (deşi are o licenţă în filologie la Universitatea din Bucureşti şi vorbeşte cinci limbi străine, iar acum este în an terminal la a doua facultate), tocmai pentru că programul de lucru (de patru ore, şase zile pe săptămână) îi permitea să se ocupe mai mult de copii.


De Ilenia Pierleoni nu a mai auzit până în martie 2007, când s-a anunţat într-o vizită "prietenească", deşi Claudia abia suferise o operaţie şi nu se simţea deloc bine. Când a văzut-o pe asistenta socială intrând în casă însoţită de o altă femeie, românca i-a spus că ar fi fost politicos să o anunţe că mai aduce pe cineva. Asistenta socială s-a simţit atât de jignită, încât a început să vorbească urât şi pe un ton ridicat. Atunci Claudia a rugat-o să iasă din locuinţă. După ce a refuzat de câteva ori şi a făcut un scandal care s-a auzit în tot imobilul, Ilenia Pierleoni a părăsit locuinţa. Apoi, n-a mai auzit nimic despre serviciile sociale. Până în ziua în care i-au fost luaţi copiii. Monica, prietena cu care era la şcoală atunci când au anunţat-o că i-au luat copiii, a ridicat-o de pe jos şi a curăţat-o. Claudia a plecat spre sediul AUSL, cu speranţa că fusese o neînţelegere, o greşeală de nume.


Într-un birou de la serviciile sociale o aşteptau poliţişti, psihologi, asistenţi sociali. I-au comunicat că i-au fost luaţi copiii pentru că nu a colaborat cu serviciile sociale, i-au citit decizia Tribunalului pentru minori care cerea ca micuţii să fie luaţi de AUSL în grijă. I s-a mai spus că s-au primit telefoane anonime care anunţau că sunt probleme cu copiii şi că învăţătoarele au declarat că au văzut-o de multe ori urmărind lecţiile copiilor cu o bâtă în mână, din curtea şcolii.

Aberaţii, bârfe, presupuneri

De la Ausl, mama s-a întors la şcoala copiilor. Învăţătoarele au plâns şi i-au povestit cum au fost ridicaţi copiii, cu două patrule de poliţie, ca şi cum ar fi fost vorba despre infractori periculoşi. Iniţial, directoarea şcolii a refuzat să lase "echipa" venită să-i ridice pe copii. I-a legitimat şi le-a explicat că nu scrie nicăieri în decizia dată de Tribunal că acei copii trebuie ridicaţi de la şcoală. Una dintre învăţătoare a luat-o pe Maria şi s-a ascuns cu ea. Directoarea şcolii a primit însă o confirmare de la Tribunalul pentru minori că trebuie să predea copiii, aşa că s-a conformat. Mai greu a fost să o convingă pe învăţătoarea Mariei să dea fetiţa. "Fetiţa mi-a fost încredinţată de mama ei dimineaţă, nu o pot da decât mamei", le-a spus învăţătoarea, care a trebuit să cedeze până la urmă. Cât despre bâta de baseball... "Copiii învaţă la etajul doi. Cum ar fi putut mama să vadă în clasă şi să-i ameninţe cu o bâtă? Nu ne-a spus nimeni, niciodată de vreo bâtă. Ar fi văzut ceilalţi părinţi, ar fi văzut vecinii din imobilele de lângă şcoală", ne-a spus învăţătoarea lui Melody.


CA LA INTEROGATORIU. Abia a doua zi după ce au fost luaţi, Claudia Amut şi-a putut vedea copiii, în condiţii de interogatoriu, într-o cameră de la AUSL. Întâlnirea era înregistrată, iar la ea asistau mai mulţi asistenţi sociali. I s-a spus mamei că, dacă vorbeşte în altă limbă decât italiana, dacă pomeneşte ceva despre proces sau le pune întrebări copiilor legat de acuzaţiile aduse de AUSL, întâlnirea va fi întreruptă. "Copiii plângeau încontinuu şi întrebau: «De ce, mamă, de ce?». De câte ori încercam să-i liniştesc, spunându-le că vor fi în curând acasă, asistenţii sociali ţipau la mine: «Nu spuneţi minciuni la copii»." Familia a angajat unul dintre cei mai buni avocaţi din Rimini pentru a-şi recupera copiii. Decretul prin care îi erau îndepărtaţi copiii l-au primit, în scris, acasă, abia la jumătatea lunii noiembrie. Decretul care hotăra ridicarea "de urgenţă" a copiilor este dat de Tribunalul pentru minori din Bologna la 14 septembrie, în baza cererii făcute de AUSL în iunie. "Urgenţa" a fost aplicată, prin luarea copiilor, abia după o lună şi jumătate, timp în care mama nu a fost în nici un fel avertizată. Când a întrebat la AUSL de ce i s-au luat copiii fără să fi fost mai întâi anunţată oficial sau măcar prevenită, i s-a răspuns că, fiind imigrantă, ar fi putut fugi cu copiii din Italia, iar decretul n-ar mai fi putut fi pus în aplicare! Primul decret este dat în baza articolelor 333 şi 336 din Codul civil italian, care arată că minorii pot fi îndepărtaţi de părinţi dacă prezintă semne de lipsă de afecţiune. În decizie, procurorii repetă, practic, raportul înaintat de Ilenia Pierleoni. Se spune că mama este lipsită de afecţiune şi neadecvată în relaţiile cu minorii şi că aceştia dau semne vizibile de lipsă de afecţiune maternă. În decret se mai susţine că apartamentul în care trăieşte familia – o locuinţă de trei camere, într-o vilă cu vedere la plaja din Rimini – este "neadecvat". În decret se mai spune că o fostă învăţătoare a Mariei ar fi sunat la 114, numărul la care sunt anunţate abuzurile împotriva minorilor, şi a spus că fetiţa pare să fie maltratată. La dosar nu există însă nici o declaraţie a învăţătoarei respective şi nici desfăşurătorul de la 114. Piesa de "rezistenţă" care a dus la luarea copiilor a fost un raport făcut de coordonatorul de la colonia de vară la care merseseră copiii în 2006. Raportul nu este semnat, nici datat, iar numele mamei nu apare decât ca (...).


PREA INTELIGENŢI. "În general, doar unul dintre copii purta echipamentul şi gustarea pentru toţi, într-un rucsac. Acest lucru provoca haos, pentru că nu se înţelegeau, se acuzau reciproc că şi-au uitat gustarea acasă (...). Când trebuiau să intre în mare, copiii pretindeau că un anumit educator să-i ţină de mână. De cele mai multe ori erau refuzaţi, iar ei plângeau. (...) La masă, Maria vărsa des paharul, arunca uneori cu mâncare în ceilalţi copii şi, dacă voia să stea pe un anumit scaun, îi muta pe toţi ceilalţi de la masă. (...) Cei trei fraţi se aruncau pe anumiţi educatori, îi îmbrăţişau spunându-le «te iubesc foarte mult» (...)." Toate acestea au fost considerate de Tribunal ca semne ale lipsei afecţiunii materne. Iar faptul subliniat în raport cum că micuţii "gândesc repede, subtil, se exprimă într-un limbaj superior mediei, sunt foarte buni la matematică, ştiinţe, limbi stăine" şi folosesc cuţitul şi furculiţă când mănâncă a fost văzut drept un semn că mama este foarte severă. Raportul făcut de Ilenia Pierleoni, pe care se bazează în exclusivitate decizia Tribunalului, nu conţine nici o dovadă scrisă, nici o declaraţie semnată a vreunui martor. Faptele sunt prezentate în termeni ca: "Se pare că", "am auzit că...", "este posibil ca...". Decizia Tribunalului mai prevedea ca mama să-şi poată vedea copiii doar o oră o dată la două săptămâni. Cei mici au fost trimişi să locuiască într-o casă de tip familial.


MAI BINE LA ORFELINAT. Mama a făcut, prin avocat, o cerere de anulare a decretului. A fost respinsă, însă a fost chemată pentru audienţă la 9 ianuarie. După audienţă, Tribunalul pentru minori decide din nou în defavoarea româncei. A renunţat la acuzaţia de rele tratamente, anunţate "printr-un telefon anonim", dar a concluzionat că minorilor le este mai bine la orfelinat. "Unde se află acum, minorii trăiesc experienţe de socializare de care s-au arătat miraţi, ca şi cum le-ar fi văzut pentru prima dată, cum ar fi să petreacă o după-amiază cu prietenii, să invite pe cineva la prânz, să practice un sport, să privească un desen animat", se spune în decizie. Toate acestea sunt însă contrazise de fotografii şi de mărturisirile pe care ni le-au făcut prietenii – italieni şi români – ai familiei, vecinii, învăţătoarele.


Magistraţii nu au vrut însă să audieze nici un martor propus de avocatul românilor. S-au mulţumit doar cu raportele făcute de învăţătoarele copiilor. Toate aceste rapoarte sunt mai mult decât laudative la adresa copiilor, dar şi a părinţilor. Copiii sunt descrişi ca veseli, bine îmbrăcaţi, îngrijiţi, foarte buni la învăţătură (toţi trei sunt primii din clasa lor, deşi limba lor maternă nu e italiana).

Nu au voie nici să plângă

Copiii sunt ţinuţi într-o locuinţă de tip familial, aflată la 40 de kilometri de Rimini, într-o zonă de munte, deşi clima de acolo nu le face bine lui Richard şi Mariei, care sunt astmatici. Cei trei i-au povestit mamei că sunt obligaţi să vorbească numai în italiană, că sunt obligaţi să meargă la biserica catolică (deşi ei sunt ortodocşi). Seara îşi pot spune rugăciunile doar în italiană. "Învăţătoarea mea e bună, mă lasă să plâng în clasă", i-a mărturisit Melody mamei. Maria se trezeşte noaptea, plânge şi îşi caută părinţii. Copiii au fost avertizaţi ca la întâlnirile cu mama să nu plângă, pentru că "mama este bolnavă la cap". Mamei i s-a spus, de asemenea, ca în faţa copiilor să nu vorbească despre proces, ci să susţină că este bolnavă. A fost avertizată că, dacă va plânge, întâlnirile cu copiii vor fi sistate. "Uneori îmi mai dau lacrimile, iar ei se sperie şi vin şi mi le şterg cu mânecuţa de la bluza lor", spune Claudia Amut. Anul trecut, Richard a suferit o operaţie complicată la un testicul, iar Maria a fost programată pentru a i se efectua o biopsie pentru o pată pe care o are pe cap. Deşi mama a cerut prin Tribunal ca minorii să fie duşi la programările înscrise în carnetele lor de sănătate, cei de la serviciile sociale nu au făcut până acum acest lucru. Casa de tip familial în care se află copiii este într-o zonă mai puţin dezvoltată din Italia. Astfel că multe familii din zonă şi-au făcut o afacere din a ţine aceste case de tip familial, dacă e să ne luăm după numărul lor. În afară de cei care conduc casa, la copii mai vin educatori cu care fac lecţiile, asistenţi sociali. Până la o nouă decizie judecătorească, aceşti copii şi mama lor disperată aduc fonduri pentru AUSL şi hrănesc o mulţime de angajaţi ai instituţiei – administratorii caselor familiale, educatori speciali pentru copii, asistenţi sociali, psihologi şi psihiatru pentru mamă etc.

O instituţie fascistă

Tribunalul pentru minori este una dintre cele mai contestate instituţii din Italia. A fost înfiinţat de Mussolini, în 1934, de unde şi eticheta de instrument fascist care i se dă foarte des. Într-un proiect de lege propus în parlamentul italian se cere desfinţarea acestui tribunal, care se bazează pe opiniile personale ale judecătorilor, pe presupuneri şi bârfe ale asistenţilor sociali, pe date neverificabile, în general.

Parlamentarii italieni care susţin acest proiect de lege vorbesc despre sute de sinucideri (522 de persoane numai între 1998 şi 2000) – mame, taţi, bunici, care şi-au luat viaţa după ce copiii le-au fost ridicaţi din ordinul Tribunalului pentru minori.

Parlamentarii italieni dau şi mai multe exemple în care copiii au fost îndepărtaţi de părinţi doar în baza presupunerilor făcute de asistente sociale foarte tinere şi puţin pregătite. Unul dintre ele, petrecut în 1999, a făcut vâlvă în presa italiană. Doi copii, fraţi, au reuşit să scape din orfelinatul în care fuseseră duşi şi să se întoarcă, legal, la părinţii lor, doar pentru că s-a stabilit că asistenţii sociali în grija cărora fuseseră daţi i-au abuzat sexual.