Căutare

Articolul:

Innegresc tiganii imaginea României?!

N. Red.: Acest studiu a fost primit în redacţie în 11 octombrie şi era programat să intre în serial. Crima comisă zilele trecute de ţiganul Mailat, care a oripilat întreaga Italie şi, acum, este comentată în toată Europa, ne determină să-l publicăm, independent, integral.

Vasile I. Zărnescu

ÎN STUDIUL Ubicuitatea războiului axiologic, publicat în decembrie 2000, am definit războiul axiologic drept „totalitatea formelor de luptă atipică întreprinse pentru distrugerea valorilor economice, politice, morale, religioase, culturale şi sociale ale unei naţiuni prin devalorizarea lor – prin bagatelizare, ridiculizare, denigrare, satanizare – şi înlocuirea lor cu altele – cu non-valori –, impuse de anumite centre de putere străine.“ Evident, cu ajutorul cozilor de topor din ţară. Tot acolo relevasem că dintre agresiunile axiologice comise contra României fac parte introducerea frauduloasă şi folosirea intensă a cuvântului „rom/rrom“ şi a derivatelor sale.

Am dezvoltat această ultimă idee în studiul „Cuvântul „rrom“: o agresiune axiologică“, tipărit, iniţial, în LUMEA Magazin (nr. 9/2005, pag. 10-11; vezi şi Novopress) şi, ulterior, mai extins, în Justiţiarul (din 14 septembrie 2005, pag. 7-8). Între timp, situaţia existentă (relevată îndeosebi în mass media externe, mai recent în unele publicaţii italiene şi britanice) a confirmat anticipările mele, în special teza că cuvântul „rrom“ constituie o agresiune axiologică, precum şi faptul, devenit tot mai evident, că ţiganii înnegresc imaginea României.

M. A. E. a impus Memorandumul HO3/169

În virtutea atribuţiilor mele profesionale, am realizat diverse sinteze pe această temă – a agresiunii axiologice reprezentată de cuvântul „rrom/rom“ –, materiale care au fost înaintate, pe cale ierarhică instituţională, „factorilor de decizie din stat“. Sunt înclinat să cred că, într-o mare măsură, inclusiv respectivele mele materiale au constituit unul din factorii care au stat la baza lansării Memorandumului HO3/169 din 31 ianuarie 1995, al Ministerului Afacerilor Externe al României. Acest Memorandum a explicat caracterul pernicios al folosirii cuvântului „rom/rrom“ şi, ca atare, cerea eliminarea cuvântului „rom/rrom“ din lexic (pentru început, cel puţin, din limbajul oficial şi, apoi, al mass media). Dar, în 1997, ex-ministrul Andrei Pleşu, obedient faţă de organismele internaţionale şi europene, a exhibat alt memorandum, prin care, dimpotrivă, a impus (probabil şi dintr-un interes personal, subiectiv) utilizarea denominaţiei incriminate anterior. Între timp, efectul acestei agresiuni s-a văzut deja: pe lângă cetăţenii obişnuiţi, chiar şi doi generali români ai Ministerului de Interne au avut de suferit la deplasarea în străinătate pentru că, în paşaportul lor, naţionalitatea este trecută prescurtat „Rom“ (şi nu Ro, ca până în 1997), iar, din această cauză, au fost luaţi drept ţigani: în consecinţă, celor doi generali li s-a refuzat intrarea în ţara respectivă şi, până la clarificarea situaţiei, au suferit tot felul de umilinţe, fiind ţinuţi în aeroport, „la izolare“! După ce a revenit la Putere, între 2001-2004, guvernul P.S.D. a uitat să reintroducă Memorandumul HO3/169 din 31 ianuarie 1995, dat pe vremea când guverna sub formă de patru litere şi două sigle: P.D.S.R + U.D.M.R.

Situaţia se menţine şi acum pentru că, evident, la Putere a revenit partidul „naţional“ liberal, care „apără“ interesele naţionale inclusiv cu ajutorul ministrului „liberal-ex-p.d.s.r.-ist“ Teodor Meleşcanu, acelaşi ministru care emisese Memorandumul HO3/169 din 1995! Dar acum nu s-a mai gândit să-şi reactiveze Memorandumul, pentru că este „liberal“ şi nu are coloană vertebrală, ci se apleacă după cum bate vântul, ’că de-aia e „liberal“, să fie liber în mişcări: de-aia a trecut de la P.D.S.R. la partidul Alianţa pentru România (care s-a aliat, inutil, Partidul Naţional Român), apoi, a trecut la P.N.L.

Între timp, efectelor memorandumului lui Pleşu li s-au adăugat vectorii externi, printre alţii, un ţigan italian – faimosul Adriano Celentano (care este ţigan cel puţin după fizionomie şi după tropismul ţigănesc manifestat în show-ul incriminat de românca belgiană Ioana Romanciuc Reali [1]). În acest sens, relevăm că, de când s-a lansat diversiunea substituirii cuvântului ţigan cu rrom, presa de limbă maghiară de peste tot îl foloseşte cu predilecţie pe acesta din urmă. Acest stil de exprimare a fost preluat şi de presa internaţională [2], îndeosebi în articolele referitoare la emigrarea ţiganilor din satul Zamoly, din Ungaria, care primiseră azil politic în Franţa [3]. Scandalul acordării de azil politic ţiganilor unguri s-a accentuat în urma publicării, de către revista britanică Jane’s Intelligence Digest, a informaţiei că Serviciile Secrete ruseşti ar fi dirijat respectiva acţiune, „pentru a compromite Ungaria în perspectiva aderării la Uniunea Europeană“ [4]. Deci, Marea Rusie, pe al cărei teritoriu soarele nu apune niciodată, ar fi pus piedici micii Ungarii folosindu-se de ţigani! Ar fi greu de crezut că această conspiraţie ar fi plauzibilă, dacă nu am şti că aceeaşi Mare Rusie se cramponează de o fâşie de pământ numită Basarabia. Pe de altă parte, nu-i mai puţin adevărat că Ungaria nu are importanţa Basarabiei, care este la Gurile Dunării, pe care Imperiul Rus vrea să le controleze – acum prin intermediul Ucrainei „independente“.

Marile ţări occidentale îi căinează pe ţiganii din România

Trebuie să remarcăm că toate ţările democrate europene (atât cele mari, ca Franţa, Germania, Marea Britanie, cât şi cele mici, ca Olanda, Belgia etc.) îi căinează pe ţiganii „români“ – căci, indiferent din ce ţări provin, sunt consideraţi ca venind toţi din România –, dar toate aceste ţări îi expulzează în România – indiferent dacă, spuneam, provin din alte ţări.

Fiind optimist, anticipasem că publiciştii, „analiştii“, oficialii obedienţi (cum sunt mulţi parlamentari) ş.a. se vor dumiri treptat de viclenia şi nocivitatea acestei agresiuni axiologice şi vor elimina singuri cuvântul „rrom/rom“ din limbaj, menţinându-l exclusiv pe acesta, consacrat istoric şi internaţional, de „ţigan“ – fără să mai fie nevoie de reintroducerea Memorandumului HO3/169 din 1995 al M.A.E. Am făcut publică această prognoză în studiul invocat la începutul articolului de faţă, care a fost tipărit în volumul Congresului de sociologie din 14-16 decembrie 2000. Între timp, prognoza mea începuse să se adeverească, îndeosebi între anii 2000-2004, întrucât tot mai mulţi ziarişti trecuseră la folosirea, în materialele lor de presă (scrisă sau audio-vizuală), preponderent a cuvântului „ţigan“, simultan cu cel de „rrom“, „rom“ şi, mai grav, „romanes“ (!) [5]. Această practică trăda, e-adevărat, ipocrizie şi, totodată, o anumită lipsă de curaj civic şi de spirit patriotic. Dar, oricum, era un început, un fel de protest tacit faţă de impunerea obedientă a folosirii escrocheriei grafice „rrom“, care, alături de practicile violente sau nonviolente (trafic de carne vie, de copii, de droguri, omoruri, furtişaguri, cerşetorie etc.) ale ţiganilor din ţară sau din afara ei, constituie un atentat la imaginea României în lume. Îmbucurător era faptul că, deja, unora le revenise curajul şi mândria naţională şi trecuseră la folosirea exclusivă a denominaţiei corecte, aceea de „ţigan“, precum Răzvan Popa şi Dragoş Boţa [6], de la Adevărul, şi Mihai Valentin Neagu, de la Libertatea, al cărui excelent articol [7] se asemăna, prin fineţea ironiei, perspectiva politică şi discernământ, cu cel al lui Bogdan-Ioan Matei, publicat în Puncte cardinale (Sibiu).

Pe de altă parte, trebuie să subliniez că, spre deosebire de ziariştii cărora le este frică să nu fie etichetaţi ca rasişti, xenofobi, antiţigani etc. dacă ar folosi exclusiv cuvântul „ţigan“ şi, de aceea, îl evită, mulţi dintre liderii ţiganilor utilizează în vorbirea lor, cu naturaleţe, denominaţia de „ţigan“, ca dovadă că încă nu s-au obişnuit cu artificialul „rrom“, impus tendenţios de anumite grupuri de presiune: astfel,

„preşedintele filialei judeţene a Partidei Romilor, Paustin Bălan, s-a arătat nemulţumit de modul în care va fi organizat biroul (pentru integrarea ţiganilor, de pe lângă Prefectura judeţului Bacău – n.n.). El a spus că, iniţial, era prevăzut ca toţi cei patru angajaţi să fie romi, nu numai unul singur. «Unul nu va face faţă la cei 60.000 de ţigani, câţi sunt în judeţul Bacău şi la toate problemele lor, a spus el. Dacă eram mai mulţi, ne puteam duce noi pe teren la ei, aşa cred că toţi ţiganii vor veni la biroul din Prefectur㻓 [8].

Sau:

„Silvian Filoti (…), vicepreşedintele Comunităţii Etniei Rromilor (sic), filiala Dolj, ne-a declarat că a reuşit cu greu să-i determine pe ţigani să renunţe la acţiunile de protest: «Oamenii erau decişi să facă măcel. Am primit telefoane şi din celelalte judeţe ale Olteniei, în caz că avem nevoie de ajutor. Noi nu vrem decât să ne integrăm, iar ceea ce se scrie despre ţigani nu face decât să asmută populaţia majoritară împotriva noastr㻓 [9].

Chiar dacă liderul ţigan ameninţa cu neruşinare, dar voalat, în esenţă expunea preţiozităţi – învăţate de la liderii instruiţi, de teapa sociologului-ţigan Gheorghe Nicolae –, pentru că nu i-a oprit nimeni, niciodată, să se integreze, nu i-a „discriminat“ nimeni.

Dimpotrivă, în Socialism, când erau cei mai protejaţi atât ideologic, cât şi de miliţie, care îi dijmuia (ca şi acum, de altfel), erau duşi inclusiv cu Miliţia la întreprindere să muncească şi să aibă din ce trăi, dar ei mergeau doar ca să fure (pentru că munca era grea şi nu aducea acelaşi profit ca furtul); la fel, profesorii se duceau acasă la ţigani, ca să-i invite pe puradeii lor la şcoală, unde veneau doar ca să fure, să spargă geamurile şi să-i agreseze pe copiii românilor. Aşa că gogoriţa cu „asmuţitul“ nu este decât o chestie „curat ţigănească“ – dacă ni se permite să parafrazăm expresia „curat jidănească“, a lui Karl Marx, care şi el era cam jüden – adică jidan, deoarece cuvântul provine din germanicul jüden – care, printr-o uşoară deformare fonetică, a dat, în limbile cu scriere fonetică, precum ceha, polona, rusa, maghiara cuvântul jidan şi, apoi, a fost introdus în limba română, prin imigrarea lor aici, după alungarea lor din ţările respective. Pentru că veni vorba, pentru a desemna această populaţie, trebuie folosit numai cuvântul „jidan“ – care nu are nimic peiorativ în el. Dimpotrivă, este denumirea statuată istoric şi corectă ştiinţific pentru această ramură a iudeilor; căci „jidan“ nu este tot una cu „evreu“ – fapt pe care-l ştiu, dar îl ascund, şi indivizii în cauză! Voi dezvolta în alt studiu aceste aspecte, dar, până atunci, îi rog pe editorii care vor avea curajul să-mi vor tipărească textul să nu se sperie şi să lase cuvântul „jidan“ la locul lor.

Cât despre actualul deputat al ţiganilor, Mădălin Voicu, acesta a spus, frecvent, în Parlament: „ — Să nu ne ţigănim!“, întrucât el se laudă că este un metis. Adevărul este că, dacă nu era propaganda făcută în presa audio-vizuală (căci pe aceea scrisă ei nu o citesc, fiindcă nu au cum, neştiind carte) – îndeosebi după impunerea de către Andrei Pleşu a folosirii escrocheriei „rom/rrom“ –, atunci cvasitotalitatea ţiganilor nici nu ar fi ştiut că sunt „romi“ sau chiar „rromi“, deoarece ei se ştiau, din totdeauna, că sunt doar ţigani. De exemplu, când, în 14 nov. 2006, pe postul Realitatea TV, s-au transmis imagini de la demonstraţia stradală din str. Zăbrăuţi, din cartierul Ferentari, Sectorul 5, demonstranţii, în cvasitotalitatea lor erau ţigani. În timpul pertractărilor cu reporterii, cineva a strigat din public: „Să vină primarul Vanghelie, că-i ţigan de-al nostru!“

Cuvântul „ţigan“ nu este peiorativ

Ca şi cuvântul „jidan“ , nici „ţigan“ nu are nimic peiorativ în el; noţiunea, în sine, e nevinovată. În schimb, modul de viaţă şi comportamentul agresiv, neschimbate de secole, ale ţiganilor sunt cele care le conferă caracteristica peiorativă – ba, încă, semnificând un pericol social –, nu numai în România, ci peste tot în lume. Cuvântul „ţigan“ are, dimpotrivă, o conotaţie generică – şi, deci, nobilă – în el, căci dezvăluie originea cu care etnia se mândreşte: „ţigan“ provine, se pare, din expresia „ti gange“, care ar însemna în limba hindusă „de dincolo de Gange“ – de unde ar fi provenit ţiganii (aduşi în Ţările Române de tătari; de aceea, după cum arată Nicolae Iorga, erau numiţi şi „tătăraşi“). Istoricul Mircea Dogaru, într-o emisiune de la postul DDTV, l-a infirmat pe Iorga, indicând altă rută, şi spunând că numele de ţigan ar fi venit de la asocierea cu un alt trib, care „se ocupa cu ghicitul în ghioc“ (sic). Unii ţigani, care vor să-şi confecţioneze o genealogie mai răsărită, precum sociologul-ţigan Gheorghe Nicolae, pretind că denumirea provine dintr-un cuvânt grecesc, „Athinganoi“ (?!), care ar fi însemnat „de neatins“ şi care ar fi dat, ulterior, cuvântul ţigan. Cred că, mai degrabă, „Athinganoi“ a dat, prin prescurtare, pe „ating“, nu pe „ţigan“. Apoi, dacă însemna „de neatins“, relevă, totuşi, faptul că era un îndemn să nu fie atinşi, fiindcă, atunci, ca şi acum, erau la fel de împuţiţi şi nu trebuiau atinşi, ca să nu te murdăreşti! Probabil că de la această lecţiune a cuvântului provine respingerea de către ei ai denumirii, fiindcă le reaminteşte mizeria fizică şi morală. Dar nici cuvântul „rom“ nu are nici o legătură cu ei. Ideologii lor pretind că „rom“ înseamnă, în „limba“ lor, „om“. Dar „om“ nu este un nume de etnie, deci nu există nici o raţiune să fie folosit. Decât una subversivă, ca în cazul de faţă: de compromitere a României, prin asocierea ţiganilor cu românii. Nu degeaba ţiganii sunt susţinuţi de Fundaţia Söröş.

Totodată, precizez că există şi posibilitatea ca să îşi atribuie de bună voie – sau sub viitoarea presiune spontană a românilor – denumirea, de exemplu, de gipsy (sună occidental şi chiar e chic), de „neoindieni“, de „gerrmani“ etc. Eu pe acesta din urmă li l-am propus, căci le va deschide toate porţile Europei şi chiar mai departe. Căci, de ce să-şi atribuie ei denumirea de „rom/rrom“ şi să fie confundaţi cu românii, care, deja, sunt blamaţi, consideraţi primitivi de către unguri în toată propaganda lor antiromânească, acum câţiva ani am fost etichetaşi ca „ţigani“ de Jirinovski, recent, şi de „fraţii“ francezi, iar, săptămânile trecute, şi de „romanii“ italieni – pe când germanii au prestigiul de oameni muncitori, meticuloşi, organizaţi, disciplinaţi, voluntari, la nevoie agresivi (căci au declanşat cele Două Războaie Mondiale şi alimentează, încă, mişcarea neofascistă): adică au unele calităţi similare cu ale ţiganilor, dar şi altele care le lipsesc ţiganilor şi de care aceştia din urmă ar avea nevoie ca să se civilizeze.

În mod cert, germanii nu s-ar supăra dacă ţiganii şi-ar zice „gerrmani“ – adică cu doi r, ca să se deosebească, totuşi, de germani –, pentru că, în plus, ei, germanii, au şi vocaţie pedagogică şi ar fi bucuroşi să se laude şi cu educarea ţiganilor, spre a nu mai fi blamaţi de sionişti pentru discriminarea negativă a Jüdens şi pentru pretinsul holocaust-unic-evreiesc. Apoi, germanii zic, ei înşişi, că sunt deutch, nu germani – o denumire dată de britanici (pe care nu prea îi înghit). În cazul însuşirii uneia dintre denumirile acestea, dacă, peste 50-100 de ani, nu îşi vor schimba, totuşi, comportamentul antisocial10 şi nu se vor civiliza, atunci lumea îi va apela tot „ţigani“ şi îi va alunga de peste tot, ca şi acum: din România, din Elveţia, Germania, Franţa, Anglia etc. Căci nici un nume pe care şi-l vor atribui nu va fi suficient ca – prin acest simplu fapt – să le schimbe modul de viaţă, condiţia socială şi istorică, dacă nu vor depune eforturi serioase să-şi depăşească statutul prin ei înşişi, iar nu prin incitările făcute de Fundaţia Söröş, de Smaranda Enache sau prin presiunile făcute în favoarea lor de Günther Verheugen, de Fundaţia franceză Romeurope etc.

Or, prin comiterea acestei agresiuni axiologice – impunerea denominaţiei artificiale „rrom/rom“ – nu vor mai avea nici o şansă să se integreze în România, deoarece românii nu vor accepta să li se asocieze numele cu cel al ţiganilor şi, apoi, să li se substituie ţiganii; se poate să se integreze în Hungaria, căci au acelaşi comportament ca al hunilor. Cazurile Hădăreni, Bolintin etc. trebuie să le fie un memento. Situaţia de la Hădăreni devenise iarăşi incandescentă, şi tot cu concursul organizaţiilor străine, cum relevase inclusiv ziarul Ziua, din 13 august 2005.

Deja, între timp, presa începuse să prevină asupra riscului izbucnirii unor noi conflicte cu ţiganii. Astfel, în comuna Cuza Vodă, din judeţul Constanţa, unde au ajuns să fie majoritari, ţiganii îi sileau pe români să le vândă casele la preţuri derizorii – cum făceau şi maghiarii în Ardeal în vremea Diktatului de la Viena – sau chiar îi alungau pur şi simplu din casele lor, iar români erau nevoiţi să plece, fiindcă Poliţiei îi era frică să intervină! [11] De asemenea, se întrevedeau conflicte cu ţiganii în comuna Bălteni, din judeţul Dâmboviţa [12]. Asta, ca să nu mai amintim de faptul că, în urma agresiunii unor ţigani din Târgu Jiu, soldatul în termen Marchiş a murit [13].

Astfel de evenimente tind să devină zilnice, după cum relevă toate mijloacele de comunicare în masă. Iar unii ţigani mai răsăriţi („lideri“!, căci au ajuns şi lideri) au tupeul să spună că „presa asmute populaţia majoritară“ asupra lor – ca şi cum românii majoritari ar fi nişte câini, care să fie asmuţiţi, iar ţiganii nişte mieluşei nevinovaţi şi hăituiţi.

Organizaţiile străine îi întărâtă pe ţigani

Trebuie să remarcăm că, în România, unele organizaţii străine, precum Project on Ethnic Relations [14] (P.E.R.) şi Fundaţia Söröş pentru o Societate Deschisă, [15] îi incită pe ţigani să îşi revendice „drepturile“ – escamotându-le obligaţiile. Din cauza acţiunilor unor organizaţii neguvernamentale şi ale „epistolelor transfrontaliere ale fundaţiilor cu profil brunet“ – cum se exprima, caustic, Mihai Valentin Neagu în materialul menţionat –, s-a ajuns în situaţia exercitării unor presiuni mai puternice de către unele organizaţii politice internaţionale:

„«Ajutorul pentru minoritatea ţigănească este unul dintre criteriile importante în ceea ce priveşte aprecierea unui guvern care depune eforturi pentru intrarea în Uniunea Europeană», a afirmat comisarul pentru problemele extinderii Uniunii Europene, Günther Verheugen, care şi-a început (…) vizita sa de trei zile în Slovacia. Scopul ei este cunoaşterea situaţiei minorităţii ţigăneşti. (…). «Mesajul vizitei mele aş vrea să-l dedic şi guvernelor Cehiei, Ungariei şi României», a adăugat comisarul după ce a sosit la Bratislava. (…). Verheugen a vorbit despre «marile deosebiri dintre declaraţiile autorităţilor slovace şi realitatea în ceea ce priveşte asigurarea ajutorului social pentru ţigani». A recunoscut, însă, că problema asimilării lor este una dintre problemele importante ale Europei în curs de unificare“ [16].

Dacă Verheugen îi iubeşte atât de mult, de ce nu pledează pentru reţinerea lor în Germania – fie şi în puşcăriile lor umanizate şi educative, dar să îi ţină acolo –, şi îi trimite înapoi în România săracă, înapoiată etc., etc.?! În fond, li se încalcă drepturile fundamentale ale ţiganilor de a emigra şi a se stabili unde vor: „dreptul la libera circulaţie“ – parcă aşa suna propaganda făcută de Europa liberă, pe când îşi avea sediul la München, nu?! Mai ales că ţiganii sunt un popor migrator şi chiar vor să-şi atribuie calitatea de „popor transfrontalier“, ba chiar de „naţiune transnaţională“ (sic).

Printr-o ironie subtilă, Bogdan-Ioan Matei îşi exprima revolta faţă de politica fundamental greşită inclusiv a „instanţelor“ internaţionale:

„Pentru România, dar şi pentru celelalte state – încă naţionale – din jur, comunitatea ţigănească rămâne un lest, pe care ar trebui să îl transfere şi Europei integrate, spre constituirea căreia aspirăm. O Europă ai cărei arhitecţi vestesc, deja, că nu va mai avea etnii majoritare, fiindcă, pe un continent fără frontiere interioare, toate popoarele se vor transforma în comunităţi minoritare. Din defavorizaţi ai fiecărui stat în parte, cei circa 10 milioane de ţigani vor deveni, sub numitorul comun al unei probleme continentale, beneficiarii programelor atotcuprinzătoare redactate la Bruxelles şi Strasbourg. Programe în care vor trebui incluse soluţii şi pentru dezastruoasa situaţie sanitară şi pentru pecinginea infracţională şi pentru educaţia deficitară şi pentru concilierea legislaţiei comunitare cu altfel incompatibilul bagaj de tradiţii păstrate în căruţă (şi, de la o vreme, în Mercedesuri fără numere de înmatriculare) şi pentru amendarea lacrimogenă a legilor nemiloase ale pieţei muncii, unde meritele, eficienţa şi competenţa vor lăsa locul dictaturii submediocrităţii, botezate, public, «discriminare pozitivă». Veniţi de aiurea, marginalizaţi, nu fără temei, vreme de secole, dar încasându-şi, acum, vocal şi vindicativ, dividendele suferinţei, ţiganii vor fi unul dintre elementele ciudatei şi incertei coeziuni transfrontaliere sortite continentului. De dragul şi în contul lor, dar şi pentru uzul lor exclusiv, standardele pentru cetăţeniile comunitare vor fi sensibil coborâte… Prin ei şi pentru ei, Europa viitoare va fi cu câţiva paşi mai aproape de Asia“ [17].

Ţiganii: o bombă social-demografică cu explozie întârziată

Oricum, dacă problema maghiarilor reprezintă o bombă politică interetnică [18] – în special prin posibila promulgare, de către P.N.L. plus U.D.M.R., a autonomiei aşa-zisului Ţinut Secuiesc, deşi secui mai sunt vreo 500 de indivizi –, problema ţiganilor constituie o bombă social-demografică cu explozie întârziată, prin bolile transmise, prin conflictele provocate, prin înmulţirea în proporţie geometrică/exponenţială şi prin revendicările neîntemeiate de protecţie socială. Mai mult, spre deosebire de tendinţa generală de scădere a populaţiei româneşti, etnia ţigănească manifestă tendinţa contrară: de creştere demografică accelerată. Motiv pentru care, recent, preşedintele Traian Băsescu s-a gândit la problema sumbră a diminuării ponderii românilor.

Respectiva tendinţă a fost, deja, resimţită ca un pericol chiar de un lider din Hunedoara al asociaţiei ţigăneşti O del Amentza, care a propus un proiect de lege pentru a se introduce gratuitatea avortului pentru ţigănci, tocmai în vederea reducerii creşterii numerice a acestei etnii. [19] Dar, până la a-şi elabora un plan holistic de perspectivă în vederea integrării, ţiganii se preocupă mai mult de problemele pragmatice imediate, semnalate inclusiv de Gabriela Ştefan: „Mafia ţigănească şi-a constituit dispozitive informative în rândul avocaţilor, magistraţilor şi poliţiştilor“ [20].

În vederea facilitării „integrării“, ar trebui să admitem, ca primă consecinţă, să spunem nu „Voievodul ţiganilor“, ci „Voievodul rromilor“, nu „Am văzut ţigani fericiţi“, ci „Am văzut rromi fericiţi“, nu „Ţiganiada“ lui Ioan Budai Deleanu, ci „Rromiada“ etc., etc., pentru a pune în practică propunerea aberantă a ţiganului Gheorghe Sarău – care a publicat, acum câţiva ani, un dicţionar „rrom-român (!)“– de a se înlocui toate cuvintele cu tema „ţigan“ cu cele conţinând vocabula „rrom“. Dar ce vor trebui să facă cei care au numele de familie „Ţigănuş“?! Vor trebui să şi-l schimbe în „Romuş“?! Propunerea este făcută în introducerea la cartea lui Heinrich von Wlislocki, Despre poporul nomad al rromilor / Imagini din viaţa rromilor din Transilvania. Trebuie să relevăm că, aşa cum era de aşteptat, şi traducerea titlului cărţii reprezintă o escrocherie ţigănească, deoarece, în original, el este cu totul altul: Vom wandernden Zigeunervolke. Bilder aus dem Leben der Siebenbürger Zigeuner. Geschichtliches Ethnologisches Sprache und Poesie, von dr. Heinrich von Wlislocki, Hamburg, 1890. Traducerea corectă, textual, este: Despre poporul de ţigani care se deplasează din loc în loc. Imagini din viaţa ţiganilor celor şapte sate. Etnologie reală, limbă şi poezie [21]. Aşadar, este vorba de ţiganii din şapte sate şi nu este nici urmă de „rromi“ şi de Transilvania.

Trebuie să reţinem acest fapt: denumirea de „rom/rrom“ nu are nici o legătură cu ţiganii. Este o făcătură confecţionată cu scopul de a compromite deliberat România. În presa din Occident, din aceşti 18 ani apocaliptici, când se relevă infracţiunile comise acolo de către ţigani, nu se precizează că respectivele infracţiuni sunt făcute de către „ţigani veniţi din România“, ci de „români“. De aici încercările de a „expatria“ în România şi ţigani din alte ţări, sub pretextul că nu mai ştiu româneşte, fiindcă ar fi plecat de multă vreme din România!

Pentru a se vedea mai bine făcătura şi vectorii agresiunii care au pus-o la cale, este necesar să relev că, prin anii 1994-1995, un anume „Institut“ de sondaje, stipendiat de Fundaţia Söröş, a difuzat – îndeosebi printre şefii unor instituţii de stat – un chestionar pe teme socio-economice, în care, dintre toate cele vreo 15 minorităţi, întrebările nu se refereau decât la ţigani, denumiţi „romi“ (forma „rromi“ avea să se inventeze abia după protestul vehement, dar, din păcate, efemer, al românilor!). Apoi, limba lor se numea, în acel chestionar, „romalli“ (!).

Ulterior, când şi-au dat seama că făcătura „romalli“ este improprie şi li se încurcă limba în gură când o folosesc, au inventat „limba romani“. Astfel, acelaşi ţigan cu pretenţii de om de ştiinţă, Gheorghe Sarău, a postat pe Internet (la adresa www.pdffactory.com) lucrarea „RRomii, India şi limba rromani“ (sic). Abia după câţiva ani, când şi-au dat seama că nici făcătura „rromani“ nu se declină, nu are o semnificaţie precisă, nu are efectul scontat de confuzie şi, ulterior, de substituţie, au inventat sintagma „limba romanes“. Iar, pentru un străin, între a vorbi în limba „romanes“ şi a vorbi în „româneşte“ nu este nici o diferenţă fonetică semnificativă, mai ales că şi Parlamentul a început, din lene, să îşi publice documentele fără diacritice. Iar un străin tot fără diacritice citeşte. Aşa că între romanes şi romanes-te nu se mai observă diferenţa: toţi suntem ţigani, fiindcă vorbim romanes-te!

Totuşi, s-au format, în ultima vreme, şi profesori care predau ţiganilor „limba rromani“ (!), aşa cum ne relevă, în ediţia în limba română a prestigioasei reviste National Geographic, chiar una dintre aceste „profesoare“, care se miră cu seninătate când i se obiectează astfel: „Ce-mi trebuie să învăţ? Dar ce, eu nu vorbesc ţigăneşte?“ [22]. Dar, chiar şi cu această ocazie, presiunea realităţii îi impune autorului – ţigan, evident – să producă titluri ca acesta: „8 poveşti ţigăneşti despre cum e să fii rom în România“ (sic). Atât folosirea simultană a denumirii de ţigan şi rom/rrom, cât şi oscilarea în alegerea numelui „limbii“ ţigăneşti între „romalli“, rromani“ şi „romanes“ atestă caracterul artificial şi tendenţios al numelui sub care vor să ascundă idiomul ţigănesc, care se finalizează într-o dimensiune denigratoare pentru români: „limba romanes“ a „rromilor“, care, în ultima vreme, a început să-l piardă pe primul r, fiindcă mai toată presa a început să scrie „rom/romi“!

Iată de ce făcăturile „rom“, „rrom“, „rromali“ şi „romanes“ trebuie interzise şi obligaţi – sub sancţiuni severe – toţi vorbitorii şi cei ce scriu, mai ales în mass media, să întrebuinţeze numai cuvântul „ţigan“ şi derivatele lui.

Tot profesoara care predă ţiganilor „limba rromani“ relevă, printre altele, şi bomba demografică: „Mai toată lumea pe aici are 7-8 copii. În colonia Bistriţa, tot aici aproape, o familie care se numeşte Buhoi are 12 copii. Îmi povestea profesoara de la şcoala de acolo că s-a întâlnit cu mama lor, gravidă, la spital. Avea după ea un copil răpănos, cu muci la nas. A întrebat-o de ce nu-l spală pe copilul acela. «Auzi, doamnă, decât să-l spăl, mai bine fac altul curat» – i-a zis.“ [23] Evident, răpănosul mucos pe care-l ţinea de mână fusese făcut tot „curat“, dar a ajuns în starea aceea mizeră tot din cauza „filosofiei“ ţigăncii, care, cu acest comportament, a făcut 12 asemenea stârpituri, tot evitând să-i spele! Din această cauză trebuie să le dau dreptate, sub acest aspect, celor de la The Sun¸ care se tem de microbii de T.B.C. purtaţi de ţigani! Să remarcăm, totodată, şi tupeul ţigăncii, care se împuieşte ca şobolanii, tupeu şi prolificitate de care „umaniştii“ occidentali ar trebui să ţină cont mai din vreme, nu când va fi prea târziu.

Se pare, deci, că nu este o excentricitate gratuită avertismentul emis, la congresul neonaziştilor din Europa, ţinut recent în Germania, că, în curând, Europa va fi dominată de ţigani! Oricum, unul dintre liderii lor, deputatul P.S.D. Mădălin Voicu, ne ameninţase, şi el, acum vreo doi ani, că, dată fiind tendinţa exponenţială de înmulţire a ţiganilor, este posibil ca, peste câteva decenii, ţiganii să conducă România, nu doar pentru că sunt „rromi“, ci pentru că îi vor depăşi ca număr pe români! Sugerez editorilor de la National Geographic să traducă cele 26 de pagini despre ţigani în limbile de circulaţie internaţională în care apare revista. E util de ştiut şi ceea ce scriu unii ţigani despre ei înşişi, poate se mai lămuresc şi cei de la The Sun sau alţii ca ei, din Uniunea Europeană sau de la Mental Disability Rights International (M.D.R.I.), din S.U.A.

Necesitatea interzicerii cuvântului „rrom“ şi folosirii exclusive a cuvântului ţigan

Ce valoare pozitivă au, totuşi, articolele denigratoare, recente, din unele publicaţii italiene şi britanice, precum The Sun?! [24] Aceea paremiologică, din expresia paradoxală „Orice rău este spre bine!“ Fireşte, publicaţiile respective comit o denigrare deliberată a României, comentând, inexact, situaţii create de „cetăţeni români“. Dar ziariştii respectivi ori sunt nişte „guguştiuci“ ca aceia de pe la noi, ori sunt nişte mercenari care ne denigrează contra cost. Dacă erau oneşti, ei ar fi trebuit să scrie că infracţiunile au fost comise de „cetăţeni români de etnie ţigănească“ sau, pe scurt, de „ţigani din România“ – cum scrie, pe copertă I, National Geographic.

Fireşte, nu le putem cere funcţionarilor din ambasadele noastre în ţările respective să contracareze aceste agresiuni axiologice, devenite notorii: ei sunt prea ocupaţi să-şi facă micile târguieli personale ca să se mai ocupe de activitatea pentru care au fost trimişi acolo şi pentru care îi plătim. Cât despre mulţi dintre zariştii noştri, sunt prea proşti, prea fricoşi sau prea obedienţi ca să pună punctul pe i: să releve că indivizii despre care vorbesc respectivele publicaţii nu sunt „români“, ci ţigani. Şi să le spună ca atare, nu „rromi/romi“. Abia după aceea să li se cerceteze cetăţenia şi s-ar putea să aibă surpriza să constate că nu toţi imigranţii ţigani implicaţi în actele criminale sunt emigraţi din România, ci şi din alte ţări şi se dau ca fiind români.

Cât despre guvernele ţărilor în care aceştia comit respectivele agresiuni, trebuie să fie cât mai radicale: să îi condamne la pedepse maxime, iar, în anumite cazuri, să reintroducă pedeapsa cu moartea. Iar pasul următor să fie interzicerea sau condamnarea morală a tuturor organizaţiilor care le iau apărarea din motive comerciale sau subversive, dar sub pretexe „umanitare“, cum sunt Project on Ethnic Relations din România, Romeurope din Franţa şi Mental Disability Rights International (M.D.R.I.) din S.U.A. Aceasta din urmă a publicat, anul trecut, fotografiile unor copii ţigani, dar a făcut mare caz de suferinţele copiilor „români“. Primăria din Brăila s-a lăudat că va da în judecată M.D.R.I. pentru că a denigrat-o, dar, evident, nu a făcut-o, deoarece a aflat că respectiva ong este condusă de evrei americani [25]. Şi poţi să te pui cu evreii americani?! Semnificativ este şi faptul că M.D.R.I. şi-a confecţionat articolul după reţetele clasice ale dezinformării – după date şi fotografii inactuale, vechi de doi ani – şi l-a publicat în New York Times din 10 mai 2006, în preziua discutării rapoartelor de ţară în vederea aderării României la U.E. Din acest motiv, presa din România a avut, totuşi, curajul să-l califice ca fiind „mincinos“ [26].

În mod similar, adresez românilor îndemnul să nu mai cumpere nici un dicţionar Petit Robert, pentru că, tratând despre „români“, a ilustrat articolul cu şatra unor ţigani de lângă Sibiu. Şi mai sunt multe alte argumente ca să ilustrez faptul că ţiganii maculează imaginea României.

Dar, în mod necesar, mass media româneşti vor trebui, dacă vor să fie utile şi nu dăunătoare ţării, să elimine făcăturile „rrom/rom“, „romanes“ etc. şi să folosească exclusiv cuvântul ţigan, dacă nu vor să întărească imaginea întreţinută de The Sun sau alte asemenea tabloide, care au măcar scuza că nu ştiu româneşte şi confundă cuvântul româneşte – scris, pe Internet, romaneste, fiindcă multe publicaţii româneşti nu folosesc diacritice – cu făcătura ţigănească fără diacritice „romanes-te“.

Fireşte, ţiganii trebuie compătimiţi în masă: căci, dintre cei 1,5-2-3 milioane, câţi vor fi fiind în România, doar anumiţi indivizi o duc bine şi foarte bine – deputaţii lor din Parlament, consilierii lor din diverse ministere, avocaţii-ţigani care-i apără în diverse litigii, câteva clanuri din Bucureşti, din Strehaia etc., traficanţii de prostituate, de droguri, hoţii de buzunare, hoţii de fier vechi şi alte metale, spărgătorii de case, proxeneţii, cămătarii ş.a.; ceilalţi trăiesc într-o sărăcie lucie, într-o ignoranţă deplină, într-o mizerie fizică şi promiscuitate morală care ne trimit la „Evul Mediu întunecat“, cum sună titlul unei cărţi.

Totuşi, ţiganii înnegresc imaginea României, în primul rând, prin numeroasele infracţiuni comise atât în interior, cât şi în exterior – infracţiuni care constituie emergenţa modului lor funciar de viaţă şi care, deci, îi predetermină, ca indivizi, la acest tip delincvent de comportament – şi, în al doilea rând, îndeosebi din cauza liderilor lor, care au introdus diversiunea folosirii cuvântului „rrom“. În al treilea rând, înnegrirea imaginii este cauzată de înşişi „guguştiucii şi fătucile“ din mass media, care, din prostie şi slugărnicie, folosesc, în ştirile şi comentariile transmise pe post, diversiunea „rrom“ şi care, iar, în ultima vreme, din comoditate, nici nu se mai obosesc să utilizeze vocabula „rrom“, ci doar pe aceea de „rom“.

Dar acest fapt nu poate fi imputat ţiganilor de rând, ci vorbeţilor şi scribilor din mass media. Evident, introducerea acestei diversiuni nu poate fi imputată cvasitotalităţii masei de ţigani, căci, am văzut, cei mai mulţi nici nu ştiu că ar fi „rromi/romi“ – ei se ştiu, din totdeauna, că sunt ţigani şi îşi zic tot ţigani. Dar această diversiune a înlesnit şi înlesneşte asocierea dintre români şi România, cu ţiganii, care ar fi „romi“. Deşi Occidentul ştie cu certitudine că e vorba de o diversiune şi că e vorba de ţigani sadea nu de români, totuşi, continuă denigrarea ţării pe motivul că „românii“ ar fi speriat Occidentul cu crimele pe care le comit şi cu microbii pe care-i transmit.

Atunci, nu este evident că e vorba de o conspiraţie?! Nu era mai bine pe vremea când, în Occident, Pierre Accoce şi Daniel Pouget îşi publicaseră cartea Le Réseau Caraman – Treize Roumains ont fait trembler l’OTAN (Reţeaua Caraman – Cei 13 români care au speriat N.A.T.O.) [27]?! Cu precizarea, pentru cine nu ştie, că cei 13 erau, realmente, spioni români, nu borfaşi ţigani!

Escaladarea campaniei antiromâneşti în mass media occidentale

În această vară, îndeosebi în Italia, unii cetăţeni şi chiar oficiali şi-au manifestat ostilitatea contra românilor, în general, din cauza agresiunilor comise de ţigani. Dar, ceea ce este mai revoltător şi elocvent pentru lichelismul celor mai mulţi patroni şi ziarişti din mass media româneşti, este faptul că, în ştirile şi comentariile difuzate, „ştiriştii/ştiristele“ vorbesc numai de „cetăţeni români“ şi nu de „ţigani emigraţi din România“; şi nici nu dau pe post măcar poze cu indivizii respectivi, ca să se vadă că sunt ţigani. Deoarece, măcar în cazul celor trei care l-au tâlhărit pe regizorul Giuseppe Tornatore şi care fuseseră arestaţi de poliţie, în mod cert existau difuzate fotografiile lor de mass media italiene, care, în mod necesar, trebuiau transmise de către cele româneşti!

După ce, în 11 august 2007, au murit patru copii într-un incendiu din locuinţa unor ţigani din Livorno (incendiu revendicat de o organizaţie din Italia), a urmat escaladarea acestei campanii antiromâneşti. În 6 octombrie, a avut loc un alt mare incendiu într-o tabără de ţigani de lângă Napoli. Numai că toate posturile radio-tv româneşti vorbesc de „cetăţeni români“ sau, mai rar, de „romi“. Dar, postul Antena 3 mai arată: „Pe de altă parte, un senator italian a propus reintroducerea controalelor la frontiere, împotriva imigranţilor români. Membru al partidului naţionalist Liga Nordului, senatorul a declarat că măsura, impusă pe o perioadă limitată de timp, are ca scop doar stoparea afluxului de imigranţi dinspre România. Demnitarul l-a acuzat pe ministrul de Interne, Giuliano Amato că a lansat doar sloganuri şi că nu ia măsuri concrete, pentru rezolvarea situaţiei de urgenţă. Senatorul este şi iniţiator al unei moţiuni pe această temă. În document se cere aplicarea imediată a mijloacelor de intervenţie împotriva imigraţiei masive a românilor (sic).“ [28]

În replică, parlamentarii români sau măcar „ştiriştii“ postului Antena 3 ar fi putut propune aceeaşi interdicţie pentru italienii care vin în România, pentru că mulţi sunt mafioţi – unii fiind chiar arestaţi, în colaborare cu Interpolul –, iar alţii sunt „afacerişti“ – adică, în genere, escroci, îndeosebi printre cei care s-au implantat în Banat!

Oricum, este inexplicabil de unii folosesc şi vocabula „rom“ când redactează o ştire de genul acesta:

„Cel puţin o persoană a fost rănită ieri noapte după ce o mulţime de circa 200 de romi s-a adunat în cartierul Krasna Poliana din Sofia pentru a se răzbuna pentru un incident petrecut cu o seară înainte între ţigani şi skinheads, relatează Sofia News Agency. (…) Un grup de circa 200 de ţigani, inclusiv copii în vârstă de zece ani, înarmaţi cu topoare, bate, furci şi pietre au ieşit pe străzi strigând “moarte bulgarilor”, după ce, anterior, romi înarmaţi cutreieraseră cartierul şi ameninţaseră că îi dau foc, au declarat martori oculari pentru postul privat de televiziune bTV. Populaţia roma inarmata a blocat un bulevard si nu a mai permis nici unei masini sa treaca, a relatat Darik News. (…) Politia a fost trimisa imediat la fata locului, dar numarul jandarmilor - circa 40 - s-a dovedit a fi insuficient. Politistii nu sunt pregatiti pentru o confruntare cu tiganii si incearca sa calmeze situatia si sa previna escaladarea ei, a transmis bTV intr-o relatare de la locul faptelor.“ [29].

De vreme ce au curajul să apeleze la denumirea corectă, de „ţigan“, de ce mai amestecă şi vocabula „rom“, confecţionată artificial şi deliberat pentru a denigra România?!

Presa: „câinele de pază al democraţiei“

În concluzie, aparent simpla şi „inocenta“ impunere abuzivă a denominaţiilor „rrom/rom“, „romanes“ etc. provoacă grave consecinţe asupra României: nu doar de imagine, ci şi cu efecte pe termen lung asupra relaţiilor internaţionale, politice şi, evident, economice: toate firmele şi asociaţiile, organizaţiile erc. care au vocabula „rom“ în componenţă – ROMCARBON, ROMTRANS, ROMCONSULT, TAROM, ALROM, etc. – vor avea de suferit, vor fi considerate întreprinderi ţigăneşti şi îşi vor pierde prestigiul, clienţii relaţiile. De aceea se impune abrogarea memorandumului lui Andrei Pleşu şi interzicerea imediată a folosirii respectivelor denominaţii! Apropo de această situaţie, cum înţelege d-l colonel (r.) Teodor Meleşcanu – ajuns, acum, printr-un concurs de împrejurări, ministrul Apărării Naţionale, după ce, printr-o altă întâmplare, ajunsese ministru de Externe – să apere valorile naţionale ale României: reinstituind Memorandumul HO3/169 din 31 ianuarie 1995 al M.A.E. sau importând câţiva dintre italienii despre care ziarul La Natione spune că au provocat incendiul din Livorno: „Respectiva grupare care se autointitulează Grupul armat pentru epurare etnică, spune că aveau scopul să-i elimine pe romii care circulă pe teritoriul italian pentru că, sunt sătui de acţiunile lor criminale“ (sic) [30]. Greşelile gramaticale aparţin redacţiei de ştiri de la Antena 3. Referitor la această ştire, elocvent este şi unul dintre comentariile postate pe forum, adresat respectivilor italieni: „Cand veniti si la noi?“ Şi aproape mesajele de pe acest forum toate sunt calate pe aceeaşi idee.

Dar Antena 3 are, cel puţin, meritul că nu cenzurează textele forumiştilor, cum fac multe alte publicaţii, ca Ziua, Cotidianul, Adevărul etc., care înlocuiesc cuvântul ţigan şi derivatele sale cu… steluţe! Pentru că aşa am ajuns: în România de azi nu mai ai dreptul la folosirea cuvintelor limbii române!

Desigur, această interdicţie a fost impusă la presiunea organismelor internaţionale, ca expresie a obsecviozităţii guvernelor postdecembriste şi a dovezii că aceste guverne călcaseră în picioare independenţa şi suveranitatea României chiar înainte de a accepta intrarea, în patru labe, în Uniunea Europeană! Dar respectiva interdicţie nu este o scuză pentru lipsa lor de responsabilitate civică, mai ales că presa se consideră „a patra putere în stat“ şi „câinele de pază al democraţiei“! La aşa câine, aşa democraţie! Din păcate, nu am putut anticipa această degradantă şi neaşteptată involuţie a presei în studiul invocat31 aici, în introducere, deoarece îmi pusesem speranţa tocmai în acţiunea sanogenă a presei, despre care nu îmi imaginasem că va ajunge atât de mercenară şi de slugarnică.

Sunt surprins că preşedintele Traian Băsescu, care, în mod întemeiat, a semnalat corect multe aberaţii ale presei şi a şi fost chemat la „judecata“ făcăturii lui Adrian Năstase numită „Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării“ (!) – dar care este un consiliu eminamente antinaţional! –, nu se dovedeşte, totuşi, în stare să fie un „jucător“ şi pe acest teren: al subminării eficiente a României de către vocabula„rom“, care, realmente, împuţeşte şi înnegreşte imaginea României! Mai ales că presa internaţională îi dă pe tavă destule probe.

Presa internă a devenit, în mod evident şi în cea mai mare parte a sa, un pericol major pentru România, deoarece dezinformează opinia publică şi induce o stare halucinogenă de defetism, de lehamite, care să ducă la slăbirea rezistenţei la agresiune şi, implicit, să determine inacţiunea populară: defetism propice pentru organizaţiile oculte, care caută şi reuşesc să „ocupe“ România sub aspect financiar, economic, cultural, informaţional etc., fără a mai trage un foc de armă, ca în vremurile recent apuse. În aceasta constă, în esenţă, specificul războiului atipic, dar victorios, din vremea noastră, căruia i-a căzut victimă România!

Pentru tema studiului de faţă, esenţial de reţinut este faptul că impunerea de către guvernanţi, la presiunea unor organizaţii ţigăneşti, a utilizării artificiului lingvistic „rom“ – şi din ce în ce mai rar „rrom“ – atestă, o dată mai mult, antidemocratismul funciar al regimului instaurat prin retrovoluţia din 1989. Pentru că, în orice teorie, în orice compunere şcolară, „democraţia“ înseamnă „puterea majorităţii“. Or, nu este democraţie când impui unui întreg popor – format în proporţie de 90 la sută români şi de 87 la sută ortodocşi – ideile unor minoritari – fie ei ţigani, jidani autohtoni sau evrei veniţi din Israel, poponari, maghiari ş.a. Şi nu mai este suveranitate – nici măcar parţială – când organismele internaţionale impun României norme contrare tradiţiei, istoriei naţionale şi moralei minime, care este Decalogul. De aceea, primele măsuri care trebuie luate sunt interzicerea imediată a organizaţiilor cu caracter etnic, desfiinţarea imediată a Consiliului „Naţional“ pentru Combaterea Discriminării pentru că este antinaţional şi anticonstituţional şi modificarea Constituţiei prin eliminarea noţiunii de minoritate.

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu