| 
 
 Numele cotidianului: Jurnalul NaţionalAnul şi data apariţiei: 05/3/2008
 Tematica: transformarea sistemului electoral – problematica reprezentării minorităţilor în parlament
 Categoria articolului: reportaje
 Autorul articolului: Carmen Vintila
 Titlul articolului: Avem vot uninominal
 Numărul fotografiilor: 1
 Acces online: https://www.jurnalul.ro/articole/118687/avem-vot-uninominal
    Numele cotidianului     VOT CHINUIT. Dezbaterile pe lege au durat mai bine de şase   ore CAMERA   DEPUTAŢILOR ● Lege adoptatã dupã doi aniPentru prima oară în istoria postdecembristă, cetăţenii vor   putea să-şi aleagă în acest an parlamentarii şi   preşedinţii de consilii judeţene prin vot uninominal. După   ce a zăcut doi ani în Parlament, legea care reglementează acest nou   sistem de vot a primit ieri undă verde de la deputaţi.
 
 
 După aproape şapte ore de dezbateri aprinse, două pauze de   consultări, cereri de retrimitere a proiectului la comisie, Camera   Deputaţilor a adoptat cu 231 de voturi "pentru", 11   "împotrivă" (PRM) şi 18 abţineri (UDMR), în calitate   de Cameră decizională, legea privind alegerea deputaţilor,   senatorilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene prin   vot uninominal. PRM a anunţat imediat că va ataca la Curtea   Constituţională noua lege electorală, nemulţumit de   prevederile acesteia. Potrivit noilor prevederi, pentru organizarea alegerilor se   vor constitui circumscripţii electorale la nivelul celor 41 de   judeţe, o circumscripţie în Bucureşti şi una în   străinătate. În cadrul fiecăreia din cele 43 de   circumscripţii electorale se vor constitui colegii uninominale stabilite   prin hotărâre de Guvern, pe baza normei de reprezentare, respectiv un   deputat la 70.000 de locuitori şi un senator la 160.000 de locuitori.   Alegătorul va trebui să pună ştampila pe un singur candidat   şi în cadrul unui colegiu va fi ales un singur candidat. După ce vor   fi declaraţi câştigători cei aflaţi pe prima poziţie,   restul mandatelor se vor redistribui proporţional cu procentele   obţinute de fiecare partid sau alianţă.
 
 
 PRAG ALTERNATIV. Pragul electoral pentru accederea în  Camera Deputaţilor şi   Senat va fi de 5% sau alternativ, pentru cei care nu au reuşit să   atingă acest prag, câştigarea a şase colegii de deputaţi   şi trei de senatori. Acest lucru i-a nemulţumit pe cei de la UDMR,   care doreau un prag alternativ de patru colegii la Cameră şi   două la Senat. "Noi o să avem o problemă, dar o să   încercăm să fim uniţi, însă şi dumneavoastră o   să aveţi o problemă: lipsa noastră din Parlament", a   spus deputatul UDMR Marton Arpad. Potrivit legii, candidaţii trebuie   să depună cinci salarii minime brute pe economie, respectiv 2.000 lei   noi. Pentru a putea intra în Parlament, minorităţile naţionale   vor trebui să obţină, la nivel naţional, minimum 10% din   numărul mediu de voturi valabil pentru alegerea unui deputat. De asemenea,   candidaţii independenţi trebuie să fie susţinuţi de   cel puţin 2.000 de alegători pentru Camera Deputaţilor şi   4.000 pentru Senat.
 
 
 ŞI PENTRU CJ. Amendamentul PSD privind alegerea preşedinţilor de consilii   judeţene prin vot uninominal a trecut şi el, după ce   pesediştii au bătut palma cu democraţii, liberalii fiind   împotrivă de teama unui atac la Curte pe această temă. Astfel,   legea privind alegerea autorităţilor administraţiei publice   locale a fost şi ea modificată. Drept urmare, preşedinţii   de consilii judeţene vor fi aleşi la fel ca primarii, prin scrutin   uninominal. Prevederile noii legi electorale vor intra în vigoare la 30 de zile   de la publicarea în Monitorul Oficial.
   | 
  Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize. |