Căutare

Renate Weber

Foto: Hotnews

Cu siguranta, alegerile din toamna vor fi un test, nu doar in raport cu cei care vor candida si felul in care ii va percepe electoratul, ci si din perspectiva mult discutatei reformari a clasei politice. Acest din urma aspect, reflectat in special in mai buna functionare a Parlamentului, il vom putea aprecia abia peste cativa ani, sper mai putini decat durata unui mandat.

Deocamdata, partidele sunt in faza desemnarii candidatilor pentru o competitie altfel decat cele de pana acum: un candidat=un loc. Nimic surprinzator ca in aceasta faza (deocamdata experimentala) partidele fac apel si la persoane din afara lor - fie cunoscuti pe plan local, fie recunoscuti prin performante profesionale - carora le solicita sa-si asume identitatea lor politica, sa candieze in numele acesteia si sa le promoveze ideologia in viitorul legislativ.

In acest context, mai multe nume din presa (si nu numai) au fost vehiculate ca participand din partea PDL. Unii au confirmat, altii inca nu. Printre numele pe care presa le-a amintit se numara Sever Voinescu, Traian Ungureanu, Catalin Avramescu, Cristian Preda, Gabriel Liiceanu, Monica Macovei. Personal nu vad absolut nimic revoltator in decizia lor de a candida. Absurd ar fi sa vedem partidele politice ca niste entitati inchise in care nimeni nu poate patrunde si in care ar fi posibila doar o rotatie a cadrelor.

N-am nici cea mai mica problema cu faptul ca Sever Voinescu a intrat in PDL si va candida. Chiar daca a fost jurnalist sau analist. La fel in cazul lui Traian Ungureanu. Oamenii, indiferent de profesia lor, au dreptul - si constitutional si moral - sa intre in politica atunci cand considera ca, prin prezenta lor, pot schimba ceva in bine. Abia astept sa le vad interpelarile, initiativele legislative, felul in care vor fi prezenti la dezbaterile din comisii si din plen, felul in care vor vota, adica ceea ce tine efectiv de activitatea unui membru al Parlamentului.

Am cativa colegi liberali la nivelul institutiilor europene care au fost jurnalisti de marca in tarile lor. Jean Marie Cavada, colegul meu in grupul ALDE si in Comisia de libertati civile, justitie si afaceri interne, e un nume de referinta in Franta. Si nu doar pentru ca este intemeietorul canalului La cinquieme. Ci pentru ca a fost un exemplu de jurnalist.

Karin Restarits, de asemenea colega in ALDE, a fost una dintre cele mai apreciate jurnaliste in Austria, cu emisiuni proprii de mare succes. Insusi vicepresedintele Comisiei Europene, estonianul liberal Slim Kalas, a fost jurnalist ani de zile inainte de fi devenit om politic si ministru de finante in tara sa. Toti acestia, si ca ei multi altii, au decis la un moment dat in cariera lor ca e momentul sa intre in politica. Si fac foarte bine ceea ce au de facut.

De ce la  noi ar fi diferit? De ce sa le reprosam unor jurnalisti ca au decis o schimbare in cariera? Ca doar nu exista o scoala speciala de la care sa iesi cu diploma de viitor parlamentar! Si ar fi si absurd, pentru ca un parlament e preferabil sa reflecte cat mai mult societatea pe care o reprezinta si in folosul careia legifereaza.

O problema am avut cu Sever Voinescu si cu Traian Ungureanu atunci cand presedintele Basescu i-a nominalizat pentru a fi ambasadori in SUA, respectiv Marea Britanie. Pe de o parte pentru ca, in opinia mea, cele doua ambasade erau palarii prea mari. Pe de alta parte, desi nominalizari politice se practica peste tot in lume, in cazul lor era prea pe fata o rasplata pentru cat il urcasera in slavi pe Traian Basescu in articole de asa-zisi jurnalisti independenti. Prin comparatie, o ambasada ca rasplata pentru o contributie financiara la campania prezidentiala mi s-ar fi parut mai putin jenanta.

La fel, nu am nici o problema cu faptul doi consilieri ai presedintelui Basescu, Cristian Preda si Catalin Avramescu, ar intra in PDL si ar candida. In cazul lor ar fi firesc insa sa nu mai folosim termenul de reprezentanti ai societatii civile, pentru ca nu mai sunt asa ceva din momentul in care au acceptat sa devina inalti demnitari ai statului, unul consilier presidential, celalat consilier de stat. Am fost in situatia asta si am atras intotdeauna atentia ca o data ce am facut pasul acela, pe perioada in care am avut functia de consiler prezidential, nu am mai putut fi in acelasi timp si “din societatea civila”.

Pentru ca nu e moral sa te prezinti intr-un fel sau altul, strict in functie de cum iti pica mai bine. De exemplu, am o problema atunci and Cristian Preda, invitat la o dezbatere organizata de Adevarul si Radio France International, insista ca e Decanul Facultatii de Stiinte Politice si nu consilier prezidential al lui Traian Basescu. Nu merge! Si e si profund imoral.  E-adevarat, legea romana, inclusiv cu modificarile aduse in timpul mandatului Monicai Macovei, e proasta, ea permite in cadrul regimului incompatibilitatilor (art.100, Legea 161/2003) ca un consilier prezidential “sa poata exercita functii sau activitati in domeniul didactic…”.

Dar a fi consilier prezidential este full-time job, credeti-ma, stiu ce spun. Nu poti sa fii cu jumatate de norma. Mai e si o inalta demnitate in stat. A fi decan la o facultate este, din nou, full-time job. Una e sa predai doua-patru ore pe saptamana si alta e sa ai responsabilitatile administrative si stiintifice pe care le implica functia de decan. Si nu prea cred ca se pot face noaptea, ceea ce inseamna ca ambele activitati trebuie facute in acelasi timp. Practic, nu se poate. N-o fi ilegal, dar e imoral.

Ca presedintele Basescu este OK cu faptul ca proprii consilieri sunt mai degraba in alta parte decat in Palatul Cotroceni arata doar cat de mult s-a schimbat. Sau ca nu-i pasa de prezenta lor. Pentru ca nu asta era situatia pe care am trait-o eu in 2005. Deh, alte vremuri…

Vazand lista posibililor candidati din partea PDL, admit insa ca nu prea mai inteleg cine va candida din Partidul Democrat. Pe de o parte, vor fi candidati din partea PLD, adica a fugarilor din PNL, pentru ca vrajeala asta cu fuziunea celor doua partide peste noapte n-o mai cred nici ei. Pe de alta parte vor fi locuri cedate oamenilor presedintelui Basescu, ceea ce nu inseamna de loc PD (nu-i vad deloc pe acestia avand o alta disciplina decat fata de Traian Basescu) si ma intreb cam ce mai ramane din fostul Partid Democrat. Evident, e o intrebare retorica, nu astept raspuns si nu e treaba mea sa-mi fac griji ca incetul cu incetul Partidul Democrat se neantizeaza… E optiunea lor.

Am mai aflat din presa ca in colegiul uninominal de la Mizil candideaza Adrian Nastase contra Catalin Avramescu. Pe mai multe forumuri au fost lansate intrebari gen “cine credeti ca va castiga din cei doi?” Sper sa nu se ajunga si la pariuri. Dincolo de faptul ca pe acele meleaguri Catalin Avramescu a vazut lumina zilei, nu stiu cat de mult il mai cunoaste electoratul de acolo. Cu Nastase e altceva. N-am sa inteleg niciodata de ce nu si-a rezolvat problemele cu DNA-ul. La cum merg lucrurile acolo, cred ca ar fi avut deja cateva NUP-uri. Si s-ar fi prezentat linistit in alegeri fara sa-l mai poata acuza cineva ca n-a dat piept cu justitia. In acelasi timp Adrian Nastase e arhicunoscut, iar electoratul PSD e disciplinat.

In ce-l priveste pe Catalin Avramescu, ma intreb cata lume stie ca o perioada de timp a scris pe la un ziar sau altul. Mai degraba cred ca a devenit cunoscut ca cel care a inlocuit-o, in sfarsit, dupa aproape doi ani, ca sef al cancelariei prezidentiale pe “blonda de la Golden Blitz” (eu nu i-am spus niciodata astfel, dar aceasta a fost formula cu care a prezentat-o presedintele Traian Basescu in 2005, intr-o intalnire oficiala cu cateva sute de romani, in SUA!!!).

Si tot din presa am aflat ca sunt curtati de  partide inclusiv oameni care si-au facut un nume in zona artistica, teatru, film, muzica sau care provin din preotime. Iar ma duc la exemplul colegilor din Parlamentul European. Sunt si acolo destui fosti actori, fosti preoti, pastori, predicatori, ba chiar si o fosta calugarita, persoane serioase care muncesc de-adevaratelea in noua lor calitate. Mai degraba altii, care se considera politicieni pur-sange nu dau pe-acolo decat extrem de rar (cum a fost cazul lui Tajani pe care nu l-am vazut niciodata nici in plen, nici in Comisia de libertati civile unde era membru de vreo patru ani, ceea ce nu l-a impiedicat pe Berlusconi sa-l nominalizeze comisar la transporturi. Banuiesc ca de acum incolo va veni la «serviciu»).

Era inevitabil ca votul uninominal sa duca la astfel de incercari de atragere a unor nume mai cunoscute. Mie nu de numele mai mult sau mai putin sonore din jurnalistica, teatru, muzica sau fotbal mi-e teama. Ci, mai degraba, de cele necunoscute, in spatele carora s-ar putea afla oameni de afaceri suficient de puternici ca sa sponsorizeze si sa promoveze candidati din toate partidele, pur si simplu adjundecandu-si astfel majoritatea intr-o comisie sau alta, in functie de interes.

Si ma mai tem ca subreprezentarea femeilor in Parlament va fi teribila. Si-asa nu stam prea bine la capitolul acesta. Or, trebuie sa recunoastem ca votul uninominal nu avantajeaza femeile intr-o tara cum Romania inca mai e.

Vom vedea in urmatorii ani daca temerile mele sunt intemeiate sau, dimpotriva, votul uninominal e solutia de care Romania avea nevoie.