Căutare

Timp de şase luni, directorul de şcoală Ion Nilăa bătut străzile Capitalei şi i-a adunat pe copiii din sat care plecaseră la cerşit.Ion Nilă nu se putea împăca cu gândul că elevii săi, de o inteligenţă nativă de invidiat, o porniseră pe drumul pierzaniei.

Profesorul Ion Nilă, de câĹŁiva ani, luptă pentru integrarea copiilor romi în societate. Caută din răsputeri să-i ĹŁină aproape de şcoală. Să-i determine să înĹŁeleagă că nimic nu poĹŁi realiza în viaţă fără educaĹŁie. Vizureşti este un sat de câmpie, aşezat între păduri şi câteva iazuri, la 20 de kilometri distanţă de Bucureşti. Aici trăiesc câteva sute de familii de romi. Oameni săraci. Majoritatea şomeri şi puĹŁini pensionari. Ca să-şi ducă traiul de pe o zi pe alta, lucrează cu ziua pe la marii agricultori din zonă sau pe şantierele din Capitală. Copiii s-au lipit greu de şcoală. Şi asta din cauza sărăciei de acasă. MulĹŁi au devenit întreĹŁinători de familie de la vârstă fragedă. „Au renunĹŁat la învăţătură pentru a merge la muncă cu ziua pe la oamenii înstăriĹŁi, salahori în construcĹŁii şi, ce este mai grav, au apucat-o pe panta cerşitului”, spune, mâhnit, profesorul Nilă. Copiii din Vizureşti plecau grupuri-grupuri la Bucureşti. Preferau trenul. Mergeau cale de câĹŁiva kilometri până la Gara Bâldana, iar în Capitală ajungeau fără probleme cu indulgenĹŁa naşului.

Merg la cerşit fiindcă nu au cu ce să trăiască

„Se instalau pe marile bulevarde, pe străzile din centru. I-am găsit la PiaĹŁa Romană, Biserica Luterană, fostul Comitet Central. Aşteptau cu mâna întinsă. AlĹŁii stăteau în intersecĹŁii. DotaĹŁi cu apă şi bureĹŁi, se repezeau cu tupeu să spele parbrizele maşinilor”, povesteşte Ion Nilă. „M-am dus la o conferinţă. Am lăsat maşina în parcare. Când m-am întors, am găsit-o spălată. Mă gândeam e maşina mea, nu e a mea, când au apărut băieĹŁii. M-au întrebat, veseli, dacă-mi place cum au făcut-o”, spune Ion Nilă. Aproape şase luni a umblat profesorul prin Bucureşti după copiii care uitaseră de şcoală, încercând să-şi îndulcească viaĹŁa prin cerşit. Se aşeza pe marginea trotuarului lângă ei. Le asculta păsurile. În sat, altă muncă. Directorul a mers din poartă-n poartă, ca să-i convingă pe părinĹŁi să-şi dea copiii la şcoală. „Au fost de acord cu mine, dar în sinea lor tot la cerşit se gândeau să-i trimită”. Nae Mariana are opt copii. Şase dintre ei merg acum la şcoală. Au cerşit pe străzile Capitalei. Şi acum mai fug din când în când, la sfârşit de săptămână, spre Bucureşti. „Ce să facem? Ni se termină pâinea, nu mai avem ce pune pe masă. Ne ajută domn director, şcoala, AsociaĹŁia Ovidiu Rom, dar cât să ne dea?”, se întreabă femeia.