Căutare

Totonel seamănă cu Michael Jackson când era copil. Oacheş şi slăbuţ, băiatul a trăit toţi cei 11 ani ai lui în cartierul Ferentari. A avut norocul ca şcoala lui să fie inclusă într-un program pentru romi, Clubul de Educaţie Alternativă, şi acum învaţă să danseze, să cânte la diverse instrumente şi să facă sport pentru a nu fi tentat să o ia pe căi greşite. Are prieteni în bloc care la anii lui deja se droghează sau sparg maşini, "olimpici” la dat cu jula şi tâlhării. Totonel locuieşte într-o cameră cu încă patru adulţi şi două surori. De la taică-su, băiatul, ce nu pare mai mare de şapte ani, n-are ce meserie să înveţe. Tatăl lui este drogat.

În Ferentari copiii n-au eroi şi nici multe alegeri de făcut. În scările împuţite, împânzite la geamuri cu antene TV, puţini muncesc. Şi mai puţini reuşesc să-şi depăşească condiţia şi să plece din cartier. În faţa scărilor 35 şi 36 un bărbat şi o femeie spun că speră să plece în câteva luni din ghetou. Asta e refrenul celor care nu acceptă că au ajuns atât de jos. "Ne-a ferit Dumnezeu să avem copii până acum. E mizerabil. Seara încep să colcăie şobolanii, ies cuţitarii, bătăi”... "Ce şobolani, la subsol cred că-s crocodili”, râde o femeie tatuată şi fără dinţi în gură. Chipuri suspicioase se arată la geamuri, iar pe holul blocurilor dai peste câini când nu te aştepţi. Majoritatea locatarilor dorm în camerele sufocate de haine şi mobile aşezate haotic cu uşile deschise, căldura şi duhoarea fiind insuportabile. La parterul blocului 36 te întâmpină Calu', un câine cât un om, care e pe post de sonerie când vin nepoftiţii. Singurii nepoftiţi care ajung în blocurile din Ferentari sunt Poliţia şi cei de la compania de electricitate. Cu drogaţii, Calu' s-a învăţat şi-i ignoră.

Totonel dansează şi câştigă simpatia publicului adunat pe Aleea Livezilor, acolo unde Ambasada Marii Britanii şi Policy Center for Roma and Minorities organizează evenimente pentru a marca faptul că a mai rămas un an până la Olimpiada de la Londra. Publicul îl aplaudă cu drag, mulţi îl ştiu cât e de amărât şi se miră că are atâta talent. Când nu e pe scenă, puştiul e timid. Vorbeşte puţin cum s-a apucat de toate activităţile astea cu doar două luni în urmă. "Am început să dansez în faţa oglinzii, să-i imit pe alţii. Şi mi-a ieşit”, spune modest, apoi fuge să se pregătească de lecţia de muzică dată de Damian Drăghici. Plăcerea şi disperarea l-au determinat pe Totonel să se apuce de sport, de muzică, de dans, de orice. "Poate avem printre noi viitori campioni. Chiar aici, în Ferentari, am regăsit spiritul olimpic de la Londra”, spune radios ambasadorul britanic Martin Harris.

Între blocurile ca un decor pentru un film despre Marele Război nu s-a mai auzit niciodată o piesă de teatru. Câţiva copii romi închipuie un basm cu împăraţi şi prinţese. Copii din public şi de la geamuri au rămas cu ochii lipiţi de scenă şi de personaje. Încep să înţeleagă că "prinţesele” nu sunt doar cele din versurile manelelor şi se minunează să vadă micuţi din cartier aşa isteţi. "Mamă, ce dansează soră-ta, Florino!”, îi zice cu invidie şi admiraţie un băiat tatuat unei puştoaice cu buricul gol.

Când zici Ferentari, zici droguri şi taximetrişti care nu te duc cu maşina în zonă de frică. Un poliţist venit să supravegheze spectacolele copiilor, că mai apar turbulenţe şi supărări spontane, garnisite cu înjurături originale, spune că asta e principala problemă în cartierul rău-famat: consumul de droguri. Mai sunt şi spargeri de maşini, furturi, dar drogurile fac ravagii, distrug orice voinţă, îmbătrânesc chipurile înainte de vreme. La fel şi lipsa unui loc de muncă. Copiii ajung, inevitabil, să o ia pe urmele oamenilor mari şi să înfunde puşcăriile, să se drogheze, să lase şcoala. "Sportul e şansa lor de a scăpa de-aici. Aceşti copii, pentru că trăiesc aşa greu, au potenţial de campioni”, spune Marian Simion, campion mondial la box. Şi Damian Drăghici, artist ţigan, crede că talentele copiilor pot fi duse în direcţii bune. "Ţiganii au talent la muzică, la sport. Educaţia e importantă pentru copiii din Ferentari şi să aibă exemple. Asta încerc să le dau, un exemplu de succes, să-i motivez”, a spus Drăghici.

Pe Aleea Livezilor nişte garduri de fier închipuie un teren de fotbal. Ambasadorul Marii Britanii, Damian Drăghici, Marian Simion şi câţiva organizatori fac echipă cu câţiva puşti romi. La început băieţii sunt sfioşi: nu deposedează, nu bruschează vedetele, dar până la urma competiţia învinge. Ambasadorul graţios ajunge pe jos, boxerul cade peste un gard de fier, ospitalitatea s-a dus naibii şi musafirii primesc gol după gol. "Ce să-i dai, bă, gol lu' ăla, că e cât poarta”, râde un băiat de pe margine de Damian Drăghici. "Lasă, bă, că nu la fotbal e bun. Am CD cu el şi rupe tobele”, îl pune la punct o femeie cu un bebeluş în braţe şi cercei mari de aur la ureche.

La Olimpiada din Ferentari trebuia să vină o veche cunoştinţă a locuitorilor: Marian Vanghelie. Politicianul nu s-a arătat la faţă, spre marea supărarea a oamenilor, care voiau să-i reamintească, în cuvinte dulci de Ferentari, de promisiunile făcute în repetatele campanii electorale. "Doar o zi şi-o noapte să stea un politician aici. Ar fi campion la supravieţuire”, râde doamna Leana de la scara 38, "scara fără drogaţi”.

Totonel a câştigat concursul de dans. E cel mai pricăjit din trupa de street dance, dar figura expresivă şi mişcările de roboţel au dat gata juriul şi publicul. Îşi primeşte cadourile într-un rucsac şi coboară fericit de pe scenă. "Ce vrei să te faci tu când o să fii mare, Toto?”, e întrebat. Băiatul tace şi zâmbeşte. Nu poate visa şi răspunde cu uşurinţa altor copii.