Căutare Numele cotidianului: Cotidianul Peste 400 de persoane participă, sâmbătă, la Adunarea Aleşilor Locali din Secuime organizată de CNS şi PCM la Odorheiu-Secuiesc, pe ordinea de zi fiind incluse hotărâri care vizează sprijinirea proiectului de lege „Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc“. Pe ordinea mai este inclusă o hotărâre privind organizarea de referendumuri locale, una privind simbolurile Ţinutului Secuiesc, în care se stabilesc stema, imnul, drapelul şi semnul distinctiv al Ţinutului Secuiesc, hotărâre privind asocierea autorităţilor publice locale la nivelul scaunelor, instituţionalizarea Adunării Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc şi hotărâre privind reprezentarea aspiraţiei la autonomie a Ţinutului Secuiesc în structurile Consiliului Europei şi ale Uniunii Europene, transmite corespondentul NewsIn. Viitorul acestei regiuni nu poate fi imaginat altfel decât ca o unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare, cu prerogative sporite, situată între limitele sale regionale fireşti, formate în cursul istoriei. La reîmpărţirea administrativ-teritorială a României trebuie avut în vedere principiul european conform căreia o regiune nu se marchează, ci se recunoaşte”, susţin aleşii în declaraţia respectivă. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |