Civicii maghiari din judeţul Covasna propun ca în următoarele proiecte de hotărâre privind organizarea referendumului pentru autonomie data de 30 noiembrie iniţial propusă să fie înlocuită cu data de 15 martie, Ziua maghiarilor de pretutindeni, transmite corespondentul NewsIn. “Salutăm decizia celor din Odorheiu Secuiesc, care au fixat altă dată pentru referendum, întrucât nu se mai putea organiza în 30 noiembrie. Propunem ca cele care vor fi adoptate de acum înainte să fie cu data nouă, de 15 martie (de Ziua maghiarilor de pretutindeni, n.r.), cum s-a procedat şi la Odorheiu Secuiesc”, a declarat, joi, preşedintele executiv al PCM Covasna, Csinta Samuel. Potrivit vicepreşedintelui PCM, Gazda Zoltan, până la ora actuală 6 consilii locale din judeţul Covasna au adoptat hotărârile privind referendumul iniţiate de consilierii PCM, şi anume cele din Târgu-Secuiesc, Valea Crişului, Baraolt, Boroşneu-Mare, Arcuş şi Zăbala, dintre care una, la Valea Crişului, a fost revocată. Alte două comune din zona Sfântu-Gheorghe, Chichiş şi Ozun, au introdus la şedinţele de săptămâna viitoare această hotărâre. Totodată, proiectul iniţial respins la Sfântu-Gheorghe va fi reintrodus de către consilierii PCM pe ordinea de zi a şedinţei din luna decembrie, cu noua dată de 15 martie. Potrivit aceleiaşi surse, şi în judeţul Harghita proiectul privind referendumul a fost adoptat tot de un număr de 6 consilii locale. Conducerea PCM Covasna a precizat că nu este neapărat mulţumită de numărul consiliilor care au adoptat hotărârea, dar având în vedere că localităţile în care s-a aprobat proiectul pentru referendum sunt majoritatea oraşe mari, acest lucru reprezintă un lucru important. Zilele trecute, prefectul Gyorgy Ervin a declarat că Prefectura Covasna a atacat în contencios administrativ Consiliul Local al municipiului Târgu-Secuiesc, ca urmare a neintroducerii pe ordinea de zi a revocării acestui punct, solicitată de Instituţia Prefectului în urmă cu două săptămâni. Prefectul Gyorgy Ervin a declarat că au luat această decizie din cauza refuzului de a revoca hotărârile adoptate, acelaşi lucru urmând să se întâmple şi cu alte consilii care ar putea face acest lucru. “Dacă nu vor să revoce, nu avem ce face. Tot mai multe localităţi am auzit că au scos hotărâri, nu toate au ajuns la noi, dar cele care au venit sunt foarte slab formulate, cel care a iniţiat n-a studiat Legea referendumului şi Legea 215 şi hotărârile au fost scoase fără o bază întemeiată din punct de vedere juridic. Majoritatea sunt pline de greşeli, cea mai mare problemă fiind necunoaşterea legii referendumului”, a afirmat prefectul. Pe de altă parte, conducerea PCM Covasna susţine în continuare că aceste proiecte sunt legale din punctul lor de vedere, întocmite de jurişti specialişti, şi îndeamnă consiliile care le-au adoptat să nu le revoce. NewsIn |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.
În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.
Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize.
|