Căutare Numele cotidianului: Cotidianul Maghiarii nu ratează nici o vizită a preşedintelui Traian Băsescu în Secuime pentru a relansa subiectul autonomiei locale a regiunii. Rând pe rând, liderii UDMR, cei ai Secuimii şi pastorul Tökes Laszlo au sărit să caute în şeful statului un interlocutor pe acest subiect. Duminică, liderii UDMR Covasna au vorbit cu Băsescu despre un nou concept, potrivit NewsIn. Despre „autonomie asimetrică“. „Noi am spus că sprijinim autonomia asimetrică pentru ca fiecare regiune să aibă autonomia pe care şi-o doreşte. Dacă unii doresc să aibă mai multă autonomie, să aibă, dacă mai puţin, atunci mai puţin“, a declarat primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, citat de NewsIn. Conform acestuia, la întâlnire s-a discutat şi despre descentralizare, proces ce ar trebui accelerat. „Vrea să cunoască însă cam ce înţeleg politicienii şi conducătorii celor două judeţe prin autonomie, ce vor. Cert este că e de acord că trebuie să cunoască Bucureştiul foarte bine ce vor maghiarii din zonă, care e concepţia lor despre autonomie, ca să poată discuta în mod civilizat, cu soluţii bune pentru toată lumea“, a declarat Gyorgy Ervin, citat de corespondentul NewsIn. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |