Conducerea Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna ia în calcul ca, în funcţie de ce se va decide la Adunarea aleşilor din Secuime din luna septembrie, să organizeze o adunare a românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, prin care să-şi exprime punctul de vedere împotriva autonomiei. Vicepreşedintele Forumului, Ioan Lăcătuşu, a declarat corespondentului NewsIn că o variantă de reacţie luată în calcul o reprezintă organizarea unei adunări a reprezentanţilor comunităţii româneşti – consilieri locali, judeţeni, primari, viceprimari, liderii comunităţilor româneşti, asociaţiilor civile şi liderilor religioşi, în care se va exprima un punct de vedere comun împotriva autonomiei. „Luăm în calcul, în funcţie de ce se va decide la Odorheiu, o adunare a reprezentanţilor românilor din Covasna, Harghita, Mureş. Avem datoria ca alături de liderii comunităţii româneşti din Harghita şi Covasna constituiţi în cadrul Forumului să avem, alături de reprezentanţii românilor din Mureş, un punct de vedere”, a spus Lăcătuşu. Potrivit acestuia, punctele de vedere care ar fi exprimate la adunarea românilor vor fi raţionale, echilibrate, în interesul românilor şi al concetăţenilor maghiari, dar va fi un punct de vedere clar şi o delimitare categorică faţă de orice formă de autonomie teritorială. „Îmi pare foarte rău că liderii concetăţenilor maghiari insistă în continuare pe autonomia teritorială care nu va fi niciodată acceptată de comunitatea românească majoritară în ţară, indiferent de culoarea politică a partidelor”, a mai afirmat liderul Forumului. De altfel, acesta a subliniat că intenţionează ca după alegerile prezidenţiale să propună organizarea unei reuniuni naţionale în cadrul căreia partidele politice să-şi spună clar poziţia faţă de această problemă a autonomiei teritoriale. „Să terminăm odată şi să ştim clar, să iasă şi să-şi spună punctul de vedere concetăţenilor maghiari”, a conchis dr. Ioan Lăcătuşu. În data de 5 septembrie, la Odorheiu Secuiesc are loc în organizarea UDMR şi a Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), o Adunare la care sunt aşteptate în jur de 2.000 de persoane, consilieri şi primari din judeţul Covasna, Harghita şi Mureş. În mare parte va fi vorba despre primari şi consilieri ai UDMR, dar nu numai, alături de ei urmând a fi prezenţi şi cei independenţi sau cei din partea PCM. Cu ocazia adunării se va adopta şi un memorandum, iar în cadrul acesteia se speră că va exista o proclamaţie unitară privind autonomia Ţinutului Secuiesc. NewIn |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.
În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.
Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize.
|