Căutare Numele cotidianului: Gândul Preşedintele UDMR a explicat ieri la Cluj-Napoca ce a vrut să spună când, la lansarea candidaţilor Uniunii pentru PE, a vorbit despre redobândirea “pământului pierdut”. Întrebat de ce le dă apă la moară extremiştilor români oferind electoratului maghiar “năluci”, Marko Bela a răspuns că minoritatea pe care o reprezintă n-a plecat din ţară şi nu doreşte să ducă în altă parte o porţiune din ea acum, când România face parte din UE şi “graniţele îşi vor pierde importanţa”. “Redobândirea patriei înseamnă redobândirea bunurilor care au fost luate, nu numai de la noi, ci şi de la alţii, pe care o parte le-am recuperat. Apoi sunt bunuri spirituale: drepturi egale, dreptul de decizie în chestiuni care te privesc, tot ce ţine de egalitatea oamenilor. Asta înseamnă redobândirea patriei”, a afirmat Marko Bela. Presa i-a atras atenţia că a vorbit şi despre redobândirea “steagului”, dar şi aici a avut Marko Bela un răspuns: “Steagul îl folosim şi acum, pentru asta există o hotărâre de guvern de acum şase, şapte ani, care spune că minorităţile au dreptul de-a-şi folosi propriile simboluri: imnuri, drapeluri” Preşedintele UDMR a ţinut să facă o precizare şi despre autonomie, reamintind că vorbeşte despre asta din 1995. “Ne trezim că autonomia este pentru prima oară pronunţată. Am mai fost o dată condamnat de Senat, după ce am vorbit despre autonomie într-o conferinţă, la Londra. Era iniţiativa extremiştilor români de atunci, şi o parte dintre ei sunt aceiaşi cu cei de acum”, a punctat Marko Bela. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |