Căutare Numele cotidianului: Jurnalul Naţional Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat ieri că România "nu este de mult stat naţional în realitate", fiind o ţară cu 1,5 milioane de maghiari şi alte comunităţi minoritare. "Că în Constituţie este o astfel de definiţie, bineînţeles că asta contează fiindcă, la un moment dat, va trebui să fie modificată Constituţia, dar nici în acest moment România nu este un stat naţional", a spus Marko citat de Mediafax. Menţionând că, în prezent, se vrea iarăşi, "cu mare elan" modificarea Constituţiei, el a lăsat să se înţeleagă că acestă modificare ar trebui să vizeze şi sintagma de "stat naţional". Liderul UDMR a mai spus că nu este de acord cu declaraţia preşedintelui Băsescu potrivit căreia autonomia Ţinutului Secuiesc nu se va realiza niciodată, el menţionând că în politică nu trebuie să spui niciodată "niciodată" pentru că asta se spunea, la începutul anilor ’90. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |