Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Jurnalul Naţional
Anul şi data apariţiei: 22.02.2009
Tematica: discursul vis a vis de autonomie
Categoria articolului: ştiri
Titlul articolului: PREDEAL/Băsescu, autonomia şi minciuna politică
Acces online: https://www.jurnalul.ro/stire-politic/predeal-basescu-autonomia-si-minciuna-politica-144354.html


 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri, la Predeal, că autonomia teritorială nu poate exista în România şi că politicienii care încearcă să-i păcălească pe oameni susţinând contrariul vor culege roadele minciunii.

Băsescu a spus că drepturile maghiarilor trebuie respectate. "Maghiarii trebuie să poată învăţa în limba lor, să se adreseze în justiţie în limba lor, să fie reprezentaţi în Parlament, să fie reprezentaţi în administraţia locală, să poată să urmeze facultăţi în limba lor", a spus preşedintele, potrivit Antena 3. El a menţionat însă că în România nu este posibilă autonomia teritorială, iar politicienii care susţin contrariul mint şi vor suporta consecinţele. "Autonomie teritorială nu poate exista în România şi cine îi păcăleşte pe oameni că se poate încălca o Constituţie a statului român nu face altceva decât să culeagă mai târziu roadele minciunii. Teritoriul ţării nu se poate împărţi după dorinţele unor politicieni care jură în Parlament că vor respecta Constituţia şi, când ajung acasă, incită la nerespectarea Constituţiei", a afirmat şeful statului, menţionând că ar fi mai bine ca aceşti politicieni să se preocupe de soarta economică a judeţelor Harghita şi Covasna. Referindu-se la o declaraţie a sa în care avertiza că în judeţele Harghita şi Covasna, în primăriile deţinute de etnici maghiari, se produc adesea epurări ale etnicilor ro­mâni, Băsescu a spus că îşi va reanaliza atitudinea dacă primarul din Sfântu Gheorghe îi va arăta că are un singur director român în primărie. Preşedintele Traian Băsescu a plecat la Predeal, unde s-a plimbat prin pădure cu snowmobilul. De la Predeal, şeful statului a plecat în Covasna. El a menţio­nat că doreşte să transmită Guvernului problemele pe care le va constata în judeţele Harghita şi Covasna.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.