Căutare Numele cotidianului: România Liberă Liderul UDMR Covasna, Tamas Sandor, şi liderul filialei locale din UDMR, Antal Arpad, vor participa la "mitingul pentru autonomie", organizat de Consiliul Naţional Secuiesc, la Târgu Mureş, relatează Mediafax. Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că Uniunea nu va participa ca organizator sau coorganizator la "mitingul pentru autonomie" din 10 martie, dar liderii judeţeni şi o mare parte din primarii UDMR din Covasna vor fi prezenţi la această manifestare. "Este adevărat că preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, nu va participa la această manifestare pentru că aceasta este organizată de CNS împreună cu PPMT, deci este manifestarea unui partid, în schimb noi vom fi prezenţi. Voi fi prezent şi eu, alături de domnul primar Antal Arpad (primarul din Sfântu Gheorghe - n.r.), şi majoritatea primarilor cu care am discutat, pentru că problema Ţinutului Secuiesc este importantă pentru noi toţi", a spus Tamas. El a afirmat că UDMR nu este de acord că PPMT încearcă "să monopolizeze" această manifestare, dar cu toate acestea reprezentanţii Uniunii din Covasna vor participa la miting. "Nu suntem de acord că PPMT încearcă să monopolizeze această manifestare, nu este un lucru corect, dar, cu toate acestea, noi vom fi acolo, între oameni", a conchis Tamas. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că a discutat problema participării Uniunii la "mitingul pentru autonomie" în cele mai importante foruri ale formaţiunii, care s-au pronunţat împotrivă. "Nu suntem organizatori şi nu participăm. I-am spus şi preşedintelui CNS, Izsak Balazs, că nu participăm la un eveniment care poate da naştere unei situaţii neavenite aici, la Târgu Mureş. Cu toată stima pentru CNS: nu vom fi remorcă, nici a CNS şi nici a Partidului Popular Maghiar din Transilvania", a spus Kelemen Hunor. Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) a anunţat, la începutul lunii ianuarie, organizarea unui "miting pentru autonomie", în 10 martie, la Târgu Mureş. La acesta ar urma să fie prezente 10.000 de persoane. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |