Căutare Numele cotidianului: Cotidianul
Guvernul analizează oportunitatea de a trece, din nou, la utilizarea termenului "ţigan" în loc de "rom". Este urmarea unei iniţiative legislative a deputatului PDL Silviu Prigoană. El îşi motivează propunerea prin faptul că termenul '"rom" generează confuzie pe plan internaţional, fiind asociat necondiţionat cetăţeniei române. Premierul Emil Boc a cerut date suplimentare după ce a constatat că şi Academia Română susţine proiectul. Pe de altă parte, Ministerul Culturii, cel de Externe, Agenţia Naţională pentru Romi, Secretariatul General al Guvernului, Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu susţin această propunere. Cele şase instituţii invocă rezoluţii sau rapoarte ale Consiliului Europei. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |