Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Foaia Transilvana
Anul şi data apariţiei: 17.06.2011
Tematica: mutarea romilor de pe Coastei-Cluj
Categoria articolului: ştiri
Pagina (dacă este cazul): 2
Autorul articolului: Daniel Iftene
Titlul articolului: Romii din Pata Rât duc Clujul la Comisia europeană
Numărul fotografiilor: 0
Acces online: https://www.ftr.ro/romii-din-pata-rat-duc-clujul-la-comisia-europeana-49222.php


Directorul general pentru politici regionale laComisia Europeană, Alexandros Tsolakis, a criticat atitudinea administrației clujene față de romii din Pata Rât, cerînd soluții pentru problemele acestora. Criticile au fost făcute după o vizită pe teren, care a avut loc săptămîna trecută.

“Dorim să convingem autorităţile că e timpul să-şi schimbe modul de gîndire, nu putem să-i excludem pe oameni, numai pentru că sînt de etnie romă. Nu putem să dislocăm oamenii din oraş şi să-i aşezăm la marginea oraşului unde vor fi, inevitabil, marginalizaţi, de unde copiii nu se pot duce la şcoală etc. Trebuie găsite soluţii, dar asta va lua timp. E nevoie de o bună planificare, bunăvoinţă şi bani”, a declarat Tsolakis.
Sînt condiții inumane

Acuzații mai dure au fost făcute de reprezentantul Open Society Institute, Kálmán Mizsei, care a declarat că condițiile din cele trei tabere de romi din Cluj sînt inumane. „Ceea ce am văzut în cadrul vizitei în cele trei tabere este absolut inuman şi de neconceput pentru Uniunea Europeană, în secolul al XXI-lea. Dar autorităţile locale clujene au acum toate şansele să transforme această situaţie jenantă într-un proiect pilot de locuire integrată, cu fonduri UE, deoarece regulamentele simplificate ale Uniunii permit acest lucru. Organizaţia din care fac parte este pregătită să asiste autorităţile locale pentru ca acest proiect pilot de locuire integrată să se realizeze”, a subliniat acesta.

În 10 iunie, mai mulți reprezentanți ai organismelor internaționale, autorităților românești și ONG-urilor au participat la vizita internațională de lucru „Getting closer – EU strategy for Roma and local realities”, organizată de Grupul de lucru al organizațiilor civice (gLOC). Aceștia au mers în cele trei așezări “ghetoizate de la Pata Rât: aşa-numitele „locuinţe sociale” de la „noul” Pata Rât, care găzduiesc 250 de persoane evacuate de pe strada Coastei în decembrie 2010; colonia de pe strada Cantonului formată în urmă cu 10 ani cu acordul tacit al municipalităţii, ai cărei locatari (în jur de 400 persoane) sînt daţi în judecată şi ameninţaţi cu evacuarea forţată de Societatea Naţională „Căile Ferate Române” şi vechea colonie „Dallas” din apropierea gropii de gunoi, locuită de cîteva decenii de aproape 1.500 de locatari, majoritatea romi, care trăiesc în condiţii nedemne de viaţă şi lucrează în economia gri a reciclării şi valorificării deşeurilor, în condiţii exploatatoare”, scriu organizatorii.
  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.