Căutare Numele cotidianului: monitorulcj.ro Romii au venit în şedinţa de Consiliu Local pentru a protesta împotriva deciziei de construire în locul locuinţelor lor a unui complex bisericesc.
Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, a fost prezent ieri în şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca pentru a luat parte la votarea proiectului de hotărâre prin care Mitropolia a primit cu titlu gratuit un teren în suprafaţă de 4.000 de mp pe strada Coastei.
Aici ar urma să se construiască o nouă facultate de teologie ortodoxă şi un complex de cămine pentru studenţi. La şedinţă au luat parte şi mai mulţi romi care la finalul anului trecut au fost evacuaţi de municipalitate de pe strada Coastei, fiind mutaţi în locuinţe modulare construite la Pata Rât.
Complex teologic pentru 700 de studenţi
„Îi mulţumesc domnului primar pentru invitaţia făcută de a participa la această şedinţă. Avem mare nevoie de aceast nou complex deoarece în spaţiul deja existent la sediul arhiepiscopiei funcţionează două şcoli teologice. Noul complex bisericesc va cuprinde facultate de teologie, cu toate secţiile ei, dar vor fi şi alte depindenţe cu rol social, precum cămine, o cantină, o bibliotecă şi toate cele necesare unui complex modern de învăţământ. Era necesar în capitala Transilvaniei un asemenea aşezământ”, a spus ÎPS Andrei. Înaltpreasfinţia sa a mai adăugat că deocamdată nu se cunoaşte valoarea investiţiei, nefiind încă făcute evaluările în acest sens. Complexul teologic va deservi circa 700 de studenţi ai facultăţii. Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate de consilierii locali. Mitropolitul nu a dorit să comenteze situaţia romilor protestatari, explicând că nu cunoaşte îndeaproape situaţia acestora, dar s-a arătat convins că se va găsi o soluţie şi pentru ei.
Cu piciorul în prag ... la propriu
Romii prezenţi la şedinţa Consiliului Local au protestat împotriva deciziei de a da gratuit Mitropoliei terenul de pe Coastei, menţionând că ei au fost aruncaţi de Primărie din locuinţe decente în condiţii insalubre de trai. De altfel, romii au venit înarmaţi cu pancarte pe care erau scrise mesaje precum „Sunt rom, vreau să trăiesc în demnitate”, „Solidaritate” sau „Condiţii decente de locuire”. Ţiganii care au locuit pe Coastei până la finalul anului trecut au fost însoţiţi de membrii unor organizaţii care le susţin drepturile, însă nu au fost lăsaţi să ia cuvântul în plen. Deşi au încercat să-şi facă cunoscut punctul de vedere, în cele din urmă ţiganii au părăsit sala de şedinţă. La un moment dat, romii au reuşit să-l încolţească pe primarul Sorin Apostu chiar atunci când acesta se pregătea să intre din nou în sală, după ce l-a condus pe Mitropolit. Primarul a refuzat însă să stea de vorbă cu protestatarii, menţionând că nu poate exista un dialog civilizat cu aceştia. El a încercat totuşi să precizeze că municipalitatea va căuta o soluţie pentru romi, o posibilitate fiind chiar locuinţele sociale ce vor fi construite printr-un proiect european, votat ieri de consilieri. La scurt timp după ce scandalul iscat de romi s-a încheiat, reprezentanţii municipalităţii au împărţit în sala de plen o situaţie cu numărul persoanelor care locuiesc la Pata Rât implicate în diverse infracţiuni. Astfel, un raport al Poliţiei municipiului arată că s-a înregistrat o creştere a infracţiunilor precum furt, lovire sau distrugere. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |