Numele cotidianului
Articolul:
Neofasciştii au atacat
imigranţi români în Italia
27 Ian 2009
Mai mulţi demonstranţi neofascişti au atacat
imigranţi români şi albanezi în Guidonia, unde zilele trecute a fost
comis un viol în legătură cu care un român este principalul suspect,
relatează ,,Financial Times’’.
La Roma, autorităţile au decis zilele trecute să plaseze în
arest la domiciliu un tânăr italian în vârstă de 22 de ani acuzat
că ar fi violat o fată de 25 de ani. Această decizie a generat o
polemică aprinsă. Primarul Gianni Alemanno a vorbit de un
"semnal greşit", cerând justiţiei "să revoce
arestul la domiciliu al acuzatului şi să opteze pentru un proces
rapid, care să stabilească definitiv responsabilitatea şi
să garanteze, astfel, pedeapsa".
O adevărată furtună politică a izbucnit pe tema
conunităţii de romi din Italia, după ce mai multe violuri comise
recent l-au determinat pe premierul Silvio Berlusconi să sugereze
desfăşurarea a 30.000 de militari pe străzile oraşelor
italiene, pentru combaterea infracţionalităţii în creştere,
în legătură cu care populaţia învinuieşte imigranţii,
relatează publicaţia britanică “Financial Times”. Deschiderea
graniţelor europene a adus numeroşi ţigani români în Italia
şi au apărut imediat tensiunile politice. Unele grupuri religioase
estimează că 50.000 de ţigani români au sosit în ultimii ani,
adăugându-se miilor deja prezenţi în Italia şi veniţi din
fosta Iugoslavie.
Berlusconi a sugerat desfăşurarea de militari suplimentari în urma a
două violuri comise lângă Roma. Poliţia totuşi nu a
identificat suspecţii ca fiind ţigani, dar a percheziţionat 47
de tabere ilegale, în căutarea vinovaţilor, şi "un
român" a fost arestat, potrivit presei locale.
Ignazio La Russa, ministrul Apărării, a declarat că propunerea
lui Berlusconi rămâne la stadiul de "ipoteză" şi
că va fi dezbătută joi, în discuţii la nivel înalt.
Thomas Hammarberg, comisarul Consiliului Europei pentru drepturile omului, a
efectuat o a doua inspecţie la taberele de romi de lângă Roma, luna
aceasta, şi a fost vizibil şocat după ce a întâlnit o
româncă, Marinela, care locuia într-un cort cu cei doi copii ai săi,
printre şobolani şi în noroiul provocat de ploile torenţiale.
"Situaţia este inacceptabilă", a declarat comisarul.
"Nu s-a schimbat nimic de la raportul meu din iulie, de fapt
condiţiile de trai sunt şi mai grele. Atâtea discuţii şi
atenţie din partea presei, şi nimic nu s-a întâmplat. Este o
dovadă de incapacitate politică", a subliniat el.
Între timp, un poster oficial de campanie sponsorizat de primarul Romei, Gianni
Alemanno, vorbeşte despre "6.216 expulzări în 2008" şi
îşi asumă "20% din scăderea
infracţionalităţii".
Fost neofascist, Alemanno a făcut campanie promiţând să
combată infracţionalitatea, imigraţia ilegală, bazându-se
pe indignarea provocată de uciderea unei italience de către un
ţigan român, în apropierea unei tabere de romi.
Mario Mori, un general în retragere care este consilierul pe securitate al
primarului, a încercat să liniştească spiritele. Mori a spus
că dintre cei 6.216 imigranţi expulzaţi, majoritatea erau
originari din Africa de Nord şi doar câţiva erau ţigani.
Alemanno vrea să dărâme taberele ilegale şi să
construiască unele pentru romii care au "dreptul" de a sta în
Italia, demonstrând că sunt cetăţeni UE, iar cei fără
acte vor fi vizaţi de expulzare.
"Sunt îngrijorat de planurile de a folosi soldaţi pentru evacuarea
ţiganilor din Roma. Dacă evacuările sunt necesare, ele ar trebui
să fie efectuate în mod civilizat şi numai după ce este
găsită şi oferită o alternativă
satisfăcătoare de locuinţă", a declarat Hammarberg.
|
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.
În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.
Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize.
|