Veni, Vidi, Vici

articol de: Dr. Corneliu Vadim Tudor, Presedintele Partidului România Mare, Vicepresedinte al Senatului României

Am placerea sa anunt, personal, opinia publica si pe compatriotii nostri care traiesc în strainatate ca mi-am îndeplinit, cu succes, misiunea pe care Parlamentul României mi-a încredintat-o de a promova si a apara interesele românilor nostri în Italia. Am facut, efectiv, un "tur de forta", reusind ca, în cursul unei singure zile, sa ma întîlnesc si sa vorbesc cu un foarte mare numar de membri ai Parlamentului italian - cca. 15 senatori si peste 25 de deputati, dintre care unii sînt presedinti de Comisii Permanente, precum si cu 2 ministri, care detin portofolii-cheie în Guvernul Romano Prodi, fiind, totodata, si parlamentari. Dar, neîndoielnic, momentul culminant a fost întîlnirea cu Papa Benedict al XVI-lea.

Avînd în vedere ca vizita mea si a celor 3 consilieri senatoriali a fost pregatita în mare graba si, în mod obiectiv, nu era timpul necesar, nu a fost posibila o audienta particulara la Sfîntul Parinte, ci participarea la Audienta Generala, care se desfasoara în fiecare zi de miercuri, în Piata San Pietro, din Vatican. Dar a fost cu atît mai emotionant, avînd în vedere ca, dupa oficierea slujbei, Suveranul Pontif a coborît din altar si a venit direct la mine, facîndu-mi marea bucurie de a-mi decerna Medalia de Bronz a Vaticanului, emisa cu prilejul împlinirii a 3 ani de pontificat. Cu acest prilej, eu i-am înmînat Papei un Mesaj din partea domnului Nicolae Vacaroiu, presedintele Senatului României. De asemenea, i-am daruit Sfîntului Parinte - pe care îl apreciez ca pe un mare savant teolog al lumii contemporane - cîte un exemplar din antologia mea de Maxime, cu autograf, lucrare tiparita în italiana ( la Milano) si în spaniola ( la Madrid) - ultima carte avînd pe coperta o fotografie rara, realizata la Bucuresti, în mai 1999, care îi înfatiseaza pe Papa Ioan Paul al II-lea, alaturi de Patriarhul Teoctist si de mine. La vederea ilustrului sau predecesor polonez, Papa Benedict al XVI-lea a fost placut impresionat si un zîmbet luminos i-a înseninat fata. De asemenea, i-am dat în dar Papei o frumoasa icoana ortodoxa, de argint, înfatisînd-o pe Fecioara Maria cu Pruncul Isus în brate. I-am spus Papei ca Sanctitatea Sa se bucura de o tot mai mare popularitate în România, fiind iubit si respectat de foarte multa lume. L-am invitat pe Papa sa viziteze România în anul 2008. Sfîntul Parinte mi-a multumit si mi-a raspuns ca va reflecta la propunerea mea, fiind posibil sa efectueze aceasta vizita. Papa a avut cuvinte de lauda la adresa tarii noastre, spunîndu-mi, textual: "România este o tara foarte importanta pentru noi si pentru ecumenism". E lesne de imaginat ce poate simti un român care ocupa locul de onoare, nr. 1, într-o Audienta Generala la Vatican si care, din cca. 10.000 de pelerini si oaspeti din întreaga lume, aflati în Piata San Pietro, este ales si salutat, în mod calduros, de Papa. Doresc sa multumesc pe aceasta cale Nuntiaturii Apostolice la Bucuresti si Monseniorului Ioan Robu pentru demersurile diplomatice pe care le-au facut ca aceasta întîlnire sa fie posibila, într-un timp atît de scurt, dar este corect sa adresez multumiri si ministrului de Externe Adrian Cioroianu precum si ambasadorului României la Vatican, Marius Lazurca. Avînd în vedere ca în presa au fost lansate unele speculatii cu privire la Medalia de Bronz pe care mi-a decernat-o Papa si la titlul Comunicatului emis de Biroul de Presa al PRM, doresc sa fac unele precizari. Aceasta Medalie se acorda celor mai importante personalitati care se afla în vizita la Vatican. Poate mai importanta decît distinctia propriu-zisa este semnificatia faptului ca eu am primit-o, de fata cu 10.000 de oameni si cu presa din întreaga lume, direct din mîna Papei, ceea ce îi sporeste valoarea. Si un simplu pahar cu apa primit din augusta mîna a Papei are o valoare simbolica imensa, fiind vorba de urmasul Sfîntului Apostol Petru. În ceea ce priveste calitatea acestei Medalii - daca ea este sau nu o decoratie - vreau sa mentionez ca în Dictionarul Explicativ al Limbii Române, Editia Cartier, 2004, la pg. 524, se scrie: "A medalia - A decerna o medalie; a decora". Este jenanta peroratia care s-a facut pe un post de Televiziune, unde doi indivizi fara Dumnezeu au încercat sa murdareasca acest moment atît de frumos. Cei doi - carora nici macar nu le fac onoarea de a le pronunta numele - încercasera, în primavara acestui an, sa traga sforile pentru a mi se retrage decoratia "Steaua României". N-au reusit. Acum, vor sa mi se retraga, ori sa maculeze si Medalia de Bronz a Vaticanului. Evident, se vor face de rîs, fiindca nu-i baga nimeni în seama si, mai rau, ei îsi dovedesc, în mod public, invidia neputincioasa. Regret, sincer, ca le-am facut o "figura" ca asta acelor nelegiuiti pe care îi macina o dusmanie sub-umana fata de mine. N-am cum sa-i ajut, se vor mai chinui multa vreme de acum înainte. Ma simt dator sa anunt ca pe acel iresponsabil, care a spus, pe acelasi post de Televiziune, ca "Un nazist l-a decorat pe alt nazist" - adica Papa si eu -, l-am dat în judecata chiar astazi. Nu se poate atîta inconstienta, care frizeaza, pur si simplu, dementa! Dar, n-o sa ma împiedic eu de niste cioturi si putregaiuri. Am sa merg acum mai departe, abordînd întîlnirile politice propriu-zise. Prima a fost cea cu senatorul Andrea Manzella, presedintele Comisiei pentru Politici ale Uniunii Europene din Senatul Italiei, la dialog participînd si numerosi alti senatori. Fiind la curent cu misiunea si doleantele mele, senatorul Manzella mi-a pus la dispozitie un proiect al acestei Comisii, care contine nu mai putin de 8 amendamente la Decretul Lege al Guvernului Romano Prodi, ceea ce va ameliora în mod semnificativ acest act normativ - conceput si dat sub imperiul emotiei si al grabei, dar si la presiunea unor factori asupra carora ar fi cazul sa se pronunte Serviciile Secrete din România. Toate aceste amendamente, daca vor fi votate de Parlamentul Italiei, si eu cred ca vor fi votate, vor face Decretul Lege compatibil cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului si cu jurisdictia Uniunii Europene.

Reproduc doar cîteva dintre obiectiile majore ale Comisiei Senatoriale: este contrara directivei comunitare orice interpretare a Decretului Lege care ar putea extinde masurile de pedepsire si de expulzare chiar si la familiile celor aflati în culpa - directiva comunitara referindu-se la adoptarea unor masuri, citez, "exclusiv în raport cu comportamentul individual al unei persoane"; de asemenea, orice sanctiune penala de expulzare "din motive economice", cauzate de "costurile excesive pentru sistemul social" din Italia contravine legislatiei comunitare; în fine, citez, "Trebuie respinsa, în mod explicit, orice interpretare a Decretului Lege ca instrument de discriminare nationala sau etnica, incompatibil cu dreptul comunitar". Numeroase alte amendamente la Decretul Lege al Guvernului Prodi au fost formulate si de Comisia pentru Justitie a Senatului Italiei - ele mi-au fost înmînate, în scris, de catre senatorul Guido Ziccone, vicepresedinte al acestei Comisii. Un moment important l-a constituit întîlnirea mea cu dl. Umberto Ranieri, presedintele Comisiei de Politica Externa, si cu doamna Franca Bimbi, presedinta Comisiei pentru Politici ale Uniunii Europene, ambele din Camera Deputatilor, întîlnire la care au participat numerosi deputati. Aici, efectiv, am fost supus unui autentic "foc încrucisat" al întrebarilor, în special pe tema faptului ca în acest an Guvernul României n-a accesat nici un ban de la Comunitatea Europeana pentru asemenea probleme. O indolenta condamnabila, care va primi sanctiunea opiniei publice de la noi. De altfel, acelasi lucru l-a spus si dl. Jose Manuel Durao Barroso, presedintele Comisiei Europene. În mod sigur, daca ar fi venit în România cîteva sute de milioane de euro pentru proiecte si programe de socializare, scolarizare, creare de locuri de munca si alte necesitati de genul acesta, alta ar fi fost situatia. În continuare, am pledat pentru drepturile românilor aflati la munca în Italia si în fata domnilor Giuseppe Palumbo (presedintele Grupului Parlamentar de Prietenie Italia-România, asadar omologul meu) si, respectiv, Pino Pisicchio (presedintele Comisiei Juridice din Camera Deputatilor). Tin sa remarc, în mod special, elogiile pe care cel din urma le-a adus civilizatiei românesti, el fiind un bun cunoscator al operelor lui Mircea Eliade si Constantin Brâncusi, dar si al tarii noastre, pe care a vizitat-o, în tinerete, de mai multe ori, pastrînd amintiri extrem de placute. O întîlnire care nu facea parte din programul oficial al vizitei, dar a fost cu atît mai surprinzatoare si mai agreabila: cea cu celebrul procuror justitiar Antonio di Pietro, cel care a lansat campania Anti-Mafie, de larg rasunet international, numita "Mîini Curate" - în prezent, el este deputat si ministru al Lucrarilor Publice (al Infrastructurilor), fiind presedinte al partidului "Italia Valorilor". Trebuie sa precizez ca, fiind membru al Guvernului - Antonio di Pietro e un sustinator al Decretului Lege, dar, dupa ce a trecut faza emotionala, el mi-a promis ca va reflecta mai bine si acestui act normativ i se vor aduce îmbunatatiri. În cursul serii de miercuri, am onorat invitatia lui Giuseppe Fiorone, senator si ministru al Învatamîntului, participînd la dineul oferit de acesta în onoarea Comisiei de Cultura a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, din care si eu am facut parte, în anii 2001 si 2002.

Am fost tratat ca un oaspete de seama, care avea cea mai înalta functie în viata parlamentara a continentului, dintre toti cei prezenti. Cu aceasta ocazie, am avut placerea sa ma reîntîlnesc cu vechiul meu amic si coleg, nedezmintit prieten al Poporului Român, Luis Maria de Puig, fost presedinte al Comisiei de Cultura a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei. La orele 22,30, ministrul Învatamîntului s-a ridicat de la masa, m-a salutat cu caldura si a prezentat scuze, fiindca trebuia sa plece la Parlament pentru a dezbate si a vota Bugetul pe anul 2008. Pentru ca în Parlamentele lumii civilizate se munceste, uneori, pîna noaptea tîrziu, la modul cel mai serios. În nici un Parlament de pe batrînul continent n-o sa vedem un ospatar care si-a cumparat functia de senator, sau o dansatoare la bara si femeie de moravuri usoare (ca sa nu-i zic altfel), care, prin diferite favoruri de alcov, si-a platit functiile de deputata si membra a Parlamentului European. Aceste anomalii penibile numai la noi se pot întîmpla, aici, pe malurile Dîmbovitei, în care s-a deversat toata drojdia fanariota de la Portile Orientului.

Nu mai scapam o data de bascalie, de zeflemea, de lipsa de seriozitate, de calitatea umana foarte proasta a acelora care ocupa cele mai importante dregatorii! Le-am spus oficialilor italieni ca, daca n-ar fi existat imensa frauda electorala din decembrie 2000 si eu as fi devenit presedintele României, nu s-ar fi ajuns aici si n-ar fi fost posibil sa se puna semnul de egalitate între asa-zisii romi si români, iar conationalii nostri n-ar fi fost tratati acum ca "infractorii de serviciu" ai Europei. În primul rînd ca eu nu as fi îngaduit jaful economic îngrozitor, care a dus la desfiintarea a sute de mii de locuri de munca, astfel încît românii au fost nevoiti sa-si ia lumea în cap, pentru a cîstiga o bucata de pîine. Nu ni s-ar fi depopulat tara si nu ne-am fi confruntat cu acest foarte alarmant "gol demografic". Pentru situatia dramatica în care am ajuns noi acum, cînd numele României este tîrît în mocirla celor mai dezgustatoare scandaluri, sînt vinovate toate regimurile instalate la Putere dupa decembrie 1989, care au facut posibile jaful si anarhia. Acesta este "momentul adevarului" si cineva trebuie sa plateasca pentru criza teribila pe care o traim în raport cu noi însine si cu comunitatea internationala. Si va asigur eu ca ora scadentei se apropie.

Dar, sa revin la vizita-fulger pe care am facut-o în Italia. Am primit mai multe plachete si medalii ale Parlamentului italian, unele de argint, altele suflate cu aur, pe care le voi expune, public, odata. În seara zilei de miercuri, la sediul Ambasadei noastre din Roma, eu m-am aflat în mijlocul reprezentantilor Asociatiilor Românesti, carora le-am ascultat doleantele si propunerile pentru rezolvarea crizei existente si evitarea altor situatii de acest gen. Fiindca, hai sa fim realisti, daca se va mai petrece o singura crima, sau un singur viol, ori un singur act de tîlharie care sa aiba ca protagonist un individ provenit din România, atunci nu ne vor mai spala toate apele Dunarii si Tibrului. Am sa expun, telegrafic, ceea ce mi-au spus românii aflati la munca în Italia, dintre care vreau sa-i mentionez pe: Romulus Popescu (de la Milano), Eugen Terteleac (de la Roma), pastorul Gh. Pomohaci, de la Biserica Penticostala din Roma, dr. Constantin Cîltea, cu sotia, familia Bourita, Diana Harja, Elena Stuparu, Mihaela Giurgea, Geta Lupu, Simona Farcas, carora li s-a alaturat Giancarlo Germani, presedintele Partidului Identitatea Româneasca. Am aflat, cu acest prilej, ca se pîndea mai demult momentul pentru declansarea unei prigoane antiromânesti. În primul rînd, din motive economice, avînd în vedere ca, dupa aderarea la moneda unica euro, Italia are probleme social-economice din ce în ce mai mari. De asemenea, se doreste ca, prin alungarea românilor, sa se creeze locuri de munca pentru italienii ceva mai saraci din Sud (Mezzogiorno).

Majoritatea românilor lucreaza ca niste sclavi pe plantatii, munca "la negru" fiind o plaga tolerata de autoritatile italiene. Asa cum au fost tolerate, ani de zile, satrele tiganilor nomazi, veritabile focare de infectie, din mai multe puncte de vedere. Românii sînt pe primul loc în ceea ce priveste accidentele mortale de munca. De pilda, cca. 30 de români au murit în astfel de accidente, în 2007, si anul înca nu s-a încheiat. Cele mai multe accidente mortale de munca se petrec în Roma (zona Lazio): nu mai putin de 17,5% dintre cei care au murit în anul 2006 în astfel de nenorociri au fost români. Unii sînt atît de saraci, încît nu-si pot permite sa trimita în tara trupurile neînsufletite ale tovarasilor de munca, si nici rudele din România nu au bani - de exemplu, o românca tînara, de 30 de ani, a murit la Napoli, dar cadavrul ei zace, de 3 luni, la morga unui spital. Parca e o scena dintr-un film de groaza! Unii avocati din Italia au gasit, în aceasta nefericire, "gaina cu oua de aur", în sensul ca afla identitatea victimelor, se duc la familiile lor din România, carora le dau o foarte mica suma de bani, pentru a le cumpara tacerea, dupa care se întorc în Italia, dau în judecata Statul fiindca nu a fost asigurata protectia celor disparuti, cîstiga procesele si, fireste, primesc si banii aferenti. Acesta e numai unul dintre motivele pentru care tot mai multi români vor sa se întoarca acasa, dar nu au informatii despre locurile de munca existente, nivelul de salarizare, conditiile angajatorilor etc. L-am cautat, la telefon, chiar atunci, în toiul întîlnirii, pe ministrul Muncii, Paul Pacuraru, dar acesta, fiind, probabil, la sedinta comuna si stupida a guvernelor României si Ungariei, desfasurata la Sibiu, n-a fost de gasit. Daca eu, vicepresedintele Senatului României, aflat în misiune oficiala peste hotare, nu pot sa-l gasesc pe ministrul Muncii, e lesne de înteles ca românii simpli, din tara sau din strainatate, au toate caile de acces blocate. Deosebit de periculoase mi se par accesele de xenofobie ale unora dintre italieni.

Fiindca nici cu astia nu-mi e rusine, nu sînt niste mielusei, iar Politia comite abuzuri scandaloase. Au început sa apara în presa din Peninsula anunturi pentru tot felul de angajari, în care se specifica, în mod expres: "Nu români!". Foarte trista este situatia unor copii de români, care se afla alaturi de parintii lor si sînt agresati - deocamdata verbal -, insultati, amenintati, somati sa plece la ei acasa etc. Aici, autoritatile italiene au o mare responsabilitate si vinovatie, fiindca nu iau masuri împotriva recrudescentei manifestarilor cu caracter extremist, care unora le pot aduce aminte ca fascismul s-a nascut în Italia, sub Mussolini - si e mare pacat ca se da ocazia pentru astfel de rationamente si "executii morale" sumare, care nu sînt în interesul nimanui. În toate întîlnirile mele cu parlamentarii si ministrii din Roma le-am spus acestora ca în România sînt înregistrate peste 10.000 de firme italiene si ca acestea cîstiga bani multi la noi în tara - unde s-ar ajunge daca s-ar dezlega, în ambele tari, "cîinii intolerantei"? Nu e bine deloc ce se întîmpla. Noi, oamenii politici, precum si oamenii Legii, ca si cei care lucreaza în mass-media si care, din pacate, au dat tonul isteriei din Italia, avem datoria sa nu inflamam spiritele si sa cautam solutiile cele mai pasnice si mai rationale. Pentru mine a reprezentat un soc ceea ce mi-a relatat pastorul Pomohaci, si anume faptul ca la închisoarea Regina Coelli, din Roma, sînt întemnitati 250 de conationali ai nostri, carora nu li s-a stabilit înca nici o vinovatie, dar despre care sefii puscariei spun: "Lasa-i aici, ca sînt români!". O sa le fie rusine unor italieni pentru aceasta ratacire jenanta! Iata de ce misiunea mea a fost una dificila: în primul rînd pentru ca mi-a revenit, mie, sarcina sa repar ceea ce, de-a lungul timpului, au stricat altii. În al doilea rînd, fiindca înca nu se întelege suficient de bine ce diversiune periculoasa reprezinta utilizarea termenului inventat, de "romi", pentru "tigani", întrucît iata ce confuzii aberante se creeaza, într-o lume din ce în ce mai grabita si dispusa sa puna stampile, etichete. Slava Domnului ca eu nutresc o simpatie reala fata de tigani, pe care îi cunosc înca din copilarie. Dar, atunci cînd numele tarii mele e facut praf si pulbere de unii primitivi din aceasta etnie, ma vad nevoit sa o spun, raspicat, ca românii nu sînt tigani si ca tiganii nu sînt români. Într-o recenta carte a mea am scris, pastrînd proportiile, ca Beethoven n-ar fi putut fi chinez, iar Confucius n-ar fi putut fi german. Fireste, asa-zisii romi nu sînt infractori fiindca sînt tigani, dar nu ne putem preface ca nu vedem faptul ca, proportional, tiganii dau cel mai mare procent de oameni certati cu Legea. Merg mai departe si vreau sa fiu corect pîna la capat, afirmînd ca nici macar nu e vina lor, ci a tuturor acelor factori europeni care, de sute de ani, n-au facut mare lucru pentru educarea, socializarea si crestinarea acestor semeni ai nostri atît de amarîti. Ma bucur ca, în ultimele zile, si alti oameni politici din România au ajuns la vorba mea, si anume ca tiganii sînt, acum, o problema a întregii Europe. Ar fi revoltator de nedrept sa fie pus la stîlpul infamiei Poporul Român numai fiindca e bun si tolerant, el primindu-i si pe tiganii respinsi, sau alungati de altii. E de la sine înteles ca procesul integrarii si civilizarii tiganilor - dintre care unii sînt nomazi si înca traiesc în orînduirea gentilica - necesita timp si fonduri, fiind un proces de durata, poate pentru cîteva generatii de acum încolo, dar de undeva trebuie început acest drum, care e absolut necesar, fiind în interesul tuturor. Nu vreau sa insist acum asupra implicarii Serviciilor Secrete straine în crearea si amplificarea tensiunilor dintre România si Italia - doua tari latine surori, membre ale Uniunii Europene. Istoria ne învata ca nimic nu e întîmplator si, în asemenea crize majore, adevarul e cu totul altul decît ceea ce se vede la suprafata.

În încheiere, dati-mi voie sa apreciez vizita mea la Roma, reproducînd genericul publicat, ieri, pe pagina I a ziarului "Azi": "Vadim, misiune îndeplinita". Eu cred ca ziarul are dreptate sau, cum spunea Iulius Cezar: "Veni, vidi, vici" - "Am venit, am vazut, am învins". În conditiile date, nu se putea face mai mult. Rog doar sa se observe ca eu am fost singurul politician care a avut curajul sa se duca acolo, în "bîrlogul lupului" si în pragul iernii. Nu a fost deloc usor. De ce n-au venit, la Roma, si alti membri ai Grupului Parlamentar de Prietenie România-Italia? De lasi ce sînt! Rînd pe rînd, de la o zi la alta, ceilalti membri ai delegatiei initiale au dat bir cu fugitii, aruncîndu-si, unii altora, prosopul, ca la box. Rusine, de o mie de ori rusine, mai ales ca Parlamentul cumparase biletele de avion, tur-retur, cu bani multi. Cer, public, imputarea acestor sume urmatorilor parlamentari, care au fugit care încotro, ca potîrnichiile, avînd, acum, ocazia sa constate cît de mult au pierdut si ei, si partidele din care fac parte: Mircea Grosaru, asa-zisul reprezentant al minoritatii italiene în Parlament (personaj care n-are nici o legatura cu italienii, ocupînd, abuziv, locul cuvenit altuia); Relu Fenechiu (PNL); Damian Florea (PC); Viorel Arcas (PSD). Tin sa multumesc, pentru prestatia sa, domnului Radu Horumba, însarcinatul cu afaceri ad-interim al României în Italia, care m-a ajutat si m-a însotit pretutindeni.
În încheiere, permiteti-mi sa anunt aparitia unui nou volum scris de mine: "Parfumuri si Culori", carte subintitulata "Aforisme, Meditatii, Cugetari". Lucrarea a vazut lumina tiparului la Editura Fundatiei "România Mare" si beneficiaza de prefata prof. univ. dr. Gh. Buzatu, de postfata prof. univ. dr. Mihai Ungheanu si de coperta si grafica lui Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Române. Lansarea cartii va avea loc marti, 20 noiembrie 2007, la Libraria "Mihail Sadoveanu", din Bucuresti, unde îmi lansez volumele, prin traditie, de 28 de ani, mai precis din 1979, de cînd m-am întors din studentia mea vieneza. Adresez presei si tuturor celor prezenti invitatia de a participa la acest eveniment - singurul cadou pe care mi-l fac în apropierea zilei mele de nastere, 28 noiembrie.
(Textul Conferintei de Presa de vineri, 16 noiembrie 2007, a fost difuzat de OTV)