Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Cotidianul
Anul şi data apariţiei: 22.10.2011
Tematica: Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor 2011
Categoria articolului: ştiri
Titlul articolului: În primele două zile de recensământ au fost înregistraţi aproximativ 3,4 milioane de români
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.cotidianul.ro/in-primele-doua-zile-de-recensamant-au-fost-inregistrati-aproximativ-34-milioane-de-romani-161633/


 
Primele două zile de recensământ s-au încheiat cu 1.372.328 de locuinţe şi 3.398.433 de persoane înregistrate, conform unei informări a Institutului Naţional de Statistică, potrivit antenei3.ro, care citează Mediafax.
 
"Din informaţiile operative obţinute din raportările prin SMS, informaţii centralizate de INS privind ritmul de colectare a datelor statistice în teren la Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, în perioada 20-21 octombrie se constată că au fost recenzate 1.372.328 de locuinţe, reprezentând 15,89 la sută din numărul total al locuinţelor estimate a fi recenzate, şi 3.398.433 de persoane prezente, temporar absente sau plecate pe o perioadă îndelungată din gospodăria din care fac parte", se arată în documentul citat, care a fost prezentat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la sediul INS.
 
Recensământul a decurs cel mai bine în Covasna, unde au fost înregistrate, în doar două zile, circa 20,56% dintre locuinţe.
 
Pe următoarele locuri în clasamentul pe judeţe se află Bistriţa Năsăud – 18,89%, Buzău – 18,85%, Vâlcea – 18,73%, Bihor – 18,44%.
 
În schimb, la polul opus, se află Capitala, unde au fost înregistrate doar 9,82% dintre locuinţele estimate. Pe următoarele locuri în clasamentul pe judeţe se află Constanţa, Ilfov, Teleorman şi Timiş, procentele fiind situate între 12,6% şi 14,46%.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.