Căutare Numele cotidianului: Cotidianul Deputatul UDMR de Mureș Kelemen Attila a declarat pentru e-politic.ro că în Târgu Mureș au fost semnalate problemele în ceea ce privește recensământul. Potrivit acestuia, recenzorii nu s-au prezentat în zonele în care sunt predominanți cetățenii de origine maghiară. De asemenea, Kelemen Attila afirmă că modul în care a fost realizat recensământul arată că s-a făcut "o treabă de mântuială". "Și noi am avut semnale în județul Mureș, în Târgu Mureș, că de exemplu nu s-au prezentat recenzorii în anumite zone, pe anumite străzi. Majoritatea cetățenilor care au semnalat că nu au fost recenzați au fost de naționalitate maghiară. S-ar putea pune sub semnul întrebării numărul exact al populației maghiare de pe teritoriul României. Și nu numai a cetățenilor maghiari. Poate și în alte zone s-au întâmplat asemenea neglijențe. Este o treabă de mântuială și trebuie căutați vinovații pentru aceasta", a declarat Kelemen Attila pentru sursa citată. Deputatul maghiar mai spune că ar fi fost necesară prelungirea perioadei de recenzare a populației, pentru a putea fi înregistrați toți locuitorii țării. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |