Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Evenimentul Zilei
Anul şi data apariţiei: 07.11.2011
Tematica: Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor 2011
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Feri Predescu
Titlul articolului: Bălmăjeală totală la referendumul din Republica Separatistă Constanţa: nu se ştie câţi oameni aveau drept de vot
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.evz.ro/detalii/stiri/balmajeala-totala-la-referendemul-din-republica-separatista-constanta-nu-se-stie-cati-oam.html


Nicuşor Constantinescu (PSD) anunţă victoria: „Referendumul va fi validat!”. Prefectul dă replica: „Sub 50% prezenţa la vot, rezultat anulat”. Culmea democraţiei, BEJ a prelungit cu o oră prezenţa la urne ca să se adune cvorum. Presa locală anunţă rezultate total diferite şi se aşteaptă un răspuns oficial de la INS. Curat Caragiale!
 
 

Harababura privind organizarea referendumului de la Constanţa continuă, fără ca populaţia să ştie dacă „a trecut sau a picat”. Oamenii sunt nedumeriţi pentru că, prin presa locală, primesc informaţii contradictorii. Preşedintele Consiliului judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu susţine că, din punctul lui de vedere, referendumul este valid.

Constantinescu desface şampania, BEL aşteaptă răspunsul INS

El se raportează însă la datele ultimului recensământ: „Dacă, la o cifră oficială de 680.000 pe care a comunicat-o INS acum două săptămâni, scădem numărul cetăţenilor sub 18 ani, o să constatăm că numărul electorilor care sunt în judeţul Constanţa acum, în 2011, este sub 550.000, asta înseamnă că participarea cetăţenilor de ieri de la referendum, de 275.393, a validat cu 50% plus unu, numărul celor care s-au pronunţat pentru nedesfiinţarea judeţului”.
 

De aceea Biroul Electoral Judeţean a solicitat în scris INS să comunice cifra reală a celor cu drept de vot la acest recensământ pentru a putea da decizia finală în funcţie de care BEJ va da o nouă hotărâre care să valideze sau nu referendumul.

Prefectul are altă numărătoare şi îi iese 100.000 de oameni în plus
 
INS ar avea  conform legii, 30 de zile la dispoziţie să emită un răspuns. „Dacă INS refuză să pună la dispoziţie datele recensământului am hotărât să mergem în instanţa de judecată”, a avertizat Nicuşor Constantinescu.
 
Prefectul de Constanţa, Claudiu Palaz, îl contrazice însă şi susţine că, la începutul referendumului, „Nicuşor Constantinescu s-a folosit de cifrele de la recensământul din 2002 şi a cerut să fie tipărite 696.053 buletine de vot. Palaz crede că „preşedintele CJC a folosit această şmecherie raportându-se la nişte date viitoare ale INS, care deocamdată nu sunt oficiale, aşa că referendumul nu este valid”.

Reprezentanţii PDL susţin la rândul lor că „referendumul a picat din toate punctele de vedere”. Secretarul general al PDL Constanţa, Mihai Petre, a explicat pentru EVZ că „referendumul de la Constanţa este nul de drept, în condiţiile în care BEJ a prelungit referendumul cu o oră, indiferent de răspunsul INS sau al validarii pe care BEJ o va pune sau nu în practică”.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.