Căutare Numele cotidianului: Gândul Opt membri ai organizaţiei Noua Dreaptă protestează, luni, în faţa Consulatului General al Ungariei din Cluj-Napoca faţă de intenţia UDRM de a modifica articolul 1 din Constituţie şi faţă de "declaraţiile jignitoare" ale ambasadorului Ungariei privind "susţinerea înfiinţării Ţinutului Secuiesc". Participanţii la protest s-au adunat luni, în jurul orei 11.00, în faţa Consulatului General al Ungariei din Cluj-Napoca având steaguri tricolore şi un banner pe care scrie "Împotriva separatismului maghiar, pentru unitate naţională", transmite corespondntul MEDIAFAX. Responsabilul pentru propagandă al organizaţiei Noua Dreaptă, Codrin Goia, a declarat că a adus un pachet pentru consulul Ungariei, constând în opinci, o chiflă şi un pateu "Ardealul". "Protestăm faţă de intenţia UDMR de a modifica sintagma stat naţional din articolul 1 al Constituţiei şi faţă de declaraţiile jignitoare ale ambasadorului Ungariei la Bucureşti, de susţinere a înfiinţării Ţinutului Secuiesc. Am adus pentru consul un pateu «Ardealul», singurul Ardeal pe care îl împărţim cu oricine altcineva pentru că pământul ţării noastre nu îl dăm nimănui. Respingem orice idee de autonomie pe criterii etnice şi orice declaraţii de separatism. Am adus şi o opincă prin care reamintim că în 1919 Armata Română a eliberat Budapesta. Vrem un pic de respect şi nu mai dorim declaraţii iresponsabile din partea oficialităţilor ungare", a spus Goia. Protestul organizaţiei Noua Dreaptă, la care participă opt membri, este autorizat de Primăria Cluj-Napoca până la ora 12.00. Secretarul de stat în MAE ungar Nemeth Zsolt declara, marţi, că maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei agresiuni simbolice şi, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă, arborând steagul Ţinutului Secuiesc. În replică, premierul Victor Ponta a cerut ministrului de Externe să adopte o atitudine fermă şi să transmită că România nu acceptă de la nimeni din străinătate "obrăznicii" şi lecţii privind funcţionarea autorităţilor locale şi nici sfaturi privind arborarea steagurilor. Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkar Fuzes, declara, miercuri, într-o intervenţie televizată, că asumă integral afirmaţiile secretarului de stat în MAE ungar Nemeth Zsolt privind steagul secuiesc, el exprimând şi ideea că ar susţine modificarea art. 1 din Constituţiei României şi autonomia. Preşedintele Traian Băsescu a declarat referitor la afirmaţiile ambasadorului ungar privind modificarea Constituţiei României că va avea "o reacţie potrivită" atunci când şi preşedintele Ungariei va avea una, precizând că sunt alte instituţii care "gestionează viaţa de zi cu zi a ambasadorilor". Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a reiterat vineri, faptul că Uniunea susţine modificarea sintagmei de "stat naţional". "Respectăm prevederile articolului 1 în ceea ce priveşte statul unitar şi indivizibil, singura propunere a fost şi va fi legată de statul naţional. Ştiu că este o propunere care nu are nicio şansă să treacă, dar este firesc să nu avem subiecte tabu. Aducem argumente, explicăm de ce aducem această propunere", a precizat Kelemen. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |