Căutare Numele cotidianului: Gândul Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, le cere edililor din judeţ să arboreze pe faţada primăriilor drapelul secuiesc, în semn de solidaritate faţă de cei care "au fost atacaţi" de către prefectul Codrin Munteanu pentru folosirea simbolurilor secuieşti. Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, lider judeţean al UDMR, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că le-a a cerut primarilor din zona municipiilor Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc, la întâlnirile care au avut loc în ultima perioadă, să arboreze pe faţada primăriilor drapelul secuiesc. "Am cerut acest lucru pentru că angajamentul faţă de Ţinutul Secuiesc este în inima noastră, dar şi în semn de solidaritate faţă de cei care au fost atacaţi de prefectul Codrin Munteanu pentru folosirea steagului secuiesc şi simbolurilor secuieşti, printre aceştia fiind şi primarul comunei Ozun", a afirmat Tamas. În opinia acestuia, arborarea steagului secuiesc, care este simbolul unei comunităţi naţionale, este legală. Steagul secuiesc este arborat pe mai multe clădiri ale primăriilor din comune ale judeţului Covasna, dar şi pe frontispiciul Primăriei Sfântu Gheorghe sau al Consiliului Judeţean Covasna. În cazul Primăriei Ozun, instanţa a dat câştig de cauză Prefecturii în cazul plângerii depuse privind arborarea steagului secuiesc, Tribunalul stabilind că acţiunea este nelegală. În noiembrie anul trecut, peste 2.000 de maghiari au participat, la Sfântu Gheorghe, la un miting pentru "apărarea steagului secuiesc". La acţiune, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, spunea că prefectul Codrin Munteanu îi provoacă în permanenţă pe secui, atacând denumirile în limba maghiară ale instituţiilor de cultură şi ale străzilor, în condiţiile în care nu a adus "nici măcar un chibrit" pentru dezvoltarea judeţului. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |