Căutare

Lăsat să se autoadministreze, Ţinutul Secuiesc şi-ar putea mobiliza calităţile tradiţionale pentru a se dezvolta, explică preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Iszak Balazs.

       Sunt aproape opt ani de când Consiliul Naţional Secuiesc vorbeşte despre autonomie. Liderul organizaţiei, Izsak Balazs, subliniază faptul că numai folosirea rezervelor economice regionale poate duce la dezvoltare economică. Nu de alta, dar asta îi priveşte pe toţi românii, spune el.

       EVZ: Care ar fi cel mai potrivit model de autonomie pentru Ţinutul Secuiesc?

       Izsak Balazs: Aş zice Tirolul de Sud. Am fost acolo şi am văzut cum funcţionează acest model, am văzut şi semnele prosperităţii economice, şi buna convieţuire între italieni şi germani.

       Cum funcţionează efectiv lucrurile acolo?

Tirolul de Sud dispune de un parlament regional. Organele de conducere de nivel regional au competenţe sporite faţă de o simplă unitate administrativă. În privinţa multor probleme, a dezvoltării economice, a politicii fiscale, financiare, se decide la nivel regional. Acesta e motivul pentru care Tirolul de Sud reuşeşte să mobilizeze resursele economice specific regionale. Anul trecut, Tirolul de Sud a avut un venit brut intern pe cap de locuitor de 50.000 de dolari, depăşind cu 15.000 de dolari media Italiei.

       Deci vedeţi în acest model în primul rând beneficii economice.

Eu acum, când vorbesc şi încerc să conving opinia publică românească, trebuie să fac referire la acele beneficii care ating şi populaţia românească. Pentru că în rest, pentru conservarea identităţii germane, s-au luat următoarele măsuri: funcţionarii trebuie să cunoască obligatoriu două sau chiar trei limbi.

      În momentul de faţă, Harghita şi Covasna sunt două dintre judeţele sărace ale ţării.

Dar aşa a fost şi cu Tirolul de Sud. Sărăcia este urma centralizării. Pentru că rezervele economice regionale nu pot fi mobilizate într-un stat ultracentralizat. Asta se poate întâmpla numai cu o politică făcută de oameni care cunosc specificul regiunii. Să vă dau un exemplu: satele secuieşti au, în mod tradiţional, o capacitate mare de auto-organizare, care se manifestă de fiecare dată când se iveşte o situaţie specială. Cu ocazia inundaţiilor, domnul preşedinte Băsescu a vizitat Ţinutul Secuiesc şi a fost surprins că oamenii nu aşteaptă ajutor, ci înlătură pagubele prin auto-organizarea comunităţii. Acesta e un obicei local.

"În Vojvodina româna e limbă oficială"

       La ce funcţii s-ar putea aplica recenta propunere a Consiliului, privind cunoaşterea obligatorie a limbii maghiare în instituţii?

Noi am propus ca, pe lângă limba oficială a statului, în Ţinutul Secuiesc să fie limbă oficială şi limba populaţiei majoritare din regiune. Deci oricărui cetăţean din Ţinutul Secuiesc să i se asigure posibilitatea să folosească liber ori româna, ori maghiara. E foarte simplu. Aceste lucruri funcţionează: în provincia autonomă Vojvodina româna este limbă oficială, în localităţile în care locuieşte o populaţie românească semnificativă.

     Prin urmare, această prevedere s-ar aplica tuturor funcţiilor publice care presupun contact direct cu cetăţeanul.

Aşa este.

CUM ARATĂ DEMOCRAŢIA, ÎN VIZIUNEA LUI IZSAK BALAZS

     O posibilă soluţie: asocierea liberă a comunităţilor locale Cum vedeţi reacţiile la propunerile dumneavoastră? Observaţi vreo creştere îngrijorătoare a naţionalismului românesc în prezent?

Eu cred că această problemă trebuie abordată în primul rând din punctul de vedere al nivelului cunoaşterii situaţiei din Ţinutul Secuiesc. Nu s-a vorbit, nu se vorbeşte. Evident că atunci când un om este pus pentru prima oară în faţa unei situaţii, atunci are diverse reacţii. Nu e vorba neapărat de reacţii bune sau normale, dar e prima reacţie. Eu cred că este important ca lumea să cunoască ce este acolo, care este situaţia, care este propunerea noastră, cum vedem noi calea ieşirii din criza economică, chiar şi accesarea fondurilor Uniunii Europene. (...) În raportul Comisiei Stanomir (Comisia Prezidenţială de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România – n.r.) există o propunere democratică şi normală, ca noile unităţi administrative ale României să fie înfiinţate pe baza unei asocieri libere a comunităţilor locale. Deci să nu fie impusă dintr-un birou de la Bucureşti, unde cineva să traseze şi să deseneze hărţi. Dacă este importantă voinţa comunităţilor locale, trebuie permis ca, până la un termen dat, autorităţile locale să facă asociaţii pe baza înţelegerilor dintre ei.

        Asta ar presupune organizarea de referendumuri.

Referendumul se poate organiza după aceea, este altceva: presupune ca populaţia locală să fie întrebată dacă este de acord cu o anumită formă de organizare sau cu delimitarea regională. Dar înainte de asta trebuie permis ca oamenii să se asocieze şi să formeze acele entităţi teritoriale care ar putea fi viitoarele regiuni ale României. Ar fi fundamentate pe solidaritatea colectivităţilor locale. Este o soluţie stabilă şi democratică. Nu e propunerea mea, ci a Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România. Pentru mine este de neînţeles că, dacă există o asemenea propunere, nici măcar să nu se vorbească despre o dezbatere care să ducă la o soluţie normală, democratică şi durabilă. Eu n-am niciun dubiu că, în asemenea condiţii, Ţinutul Secuiesc va fi una dintre regiuni, pentru că secuii se vor asocia între ei. Dar acelaşi lucru trebuie permis românilor din toată ţara.