Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Evenimentul Zilei
Anul şi data apariţiei: 20-02-2009
Tematica: problema emigranţilor români din Italia
Categoria articolului: interviuri
Autorul articolului: Alexandra-Livia Dordea
Titlul articolului: Petre Roman: „Italienii nu s
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.evz.ro/articole/detalii-articol/840583/Petre-Roman-Italienii-nu-s-ar-putea-descurca-fara-romani/


Numele cotidianului

Articolul: 

Petre Roman: „Italienii nu s-ar putea descurca fără români”

 

 

Alexandra-Livia Dordea

Vineri, 20 Februarie 2009

Fostul ministru de Externe a declarat, într-un interviu acordat evz.ro, că atitudinea xenofobă a politicienilor italieni şi a locuitorilor din Peninsulă are punctul de plecare în ultima campanie electorală.

Atunci, actuala putere a obţinut voturile italienilor, promiţând că va lua măsuri pentru a creşte gradul de securitate a cetăţenilor. Petre Roman susţine că, deşi există această campanie anti-românească, italienii nu s-ar descurca fără forţa de muncă a românilor şi dă exemplul unui oficial care a declarat că, fără femeia care are grijă de copiii săi, nu s-ar descurca.

evz.ro: Cum comentaţi atitudinea politicienilor italieni cu privire la românii din Peninsulă?
Petre Roman:
Această atitudine are ca punct de plecare momentul campaniei electorale, când, pe fondul evident al nevoii sau al sentimentului general al intalienilor de insecuritate, Dreapta din Italia, prin Berlusconi şi Liga Nordului, a considerat că este o bună sursă de a atrage voturi. Astfel, politicienii au căzut în discursuri cu tentă xenofobă, anti-imigraţie şi anti-româneşti. Infecţia sanitară a taberelor de imigranţi şi tot felul de fapte le-au dat apă la moară. Eu acolo văd că a început povestea politică. Ceea ce m-a surprins, în special la presa din Italia, au fost atitudinile şi exprimările populiste făcute de ziarişti pentru a creşte audienţa şi tirajul. Acestea au făcut foarte mult rău pentru că au focalizat sentimentul anti-românesc, plecând de la faptele unor infracori şi alte unor criminali, cum a fost Mailat. Dar diversitatea celor care le fac arată că nu este vorba despre etnii, ci despre infractori. Să nu uităm că, după ce au ajuns la putere, au elaborat legi care au avut caracter de încălcare a drepturilor omului.

Atitudinea politicienilor italieni stă la baza abuzurilor

Cum comentaţi dezvăluirile din presă cu privire la faptul că românii au muncit şi în casa ministrului italian de Interne, Roberto Maroni?
Situa ţia este următoarea. Domnul Maroni a fost ministrul Muncii în guvernul Berlusconi. El dădea telefoane pentru a interveni ca să fie legalizată şederea unor români, care se pare că lucrau în casa lui. Acest lucru nu este atât de grav. El lucra cu nişte români, dar voia să regularizeze prezenţa. Ceea ce m-a surprins este răspunsul dat de consilierul lui Maroni, că „noi nu ne implicăm în viaţa lui privată”. Acesta este un răspuns inacceptabil. Nu este vorba despre viaţa personală, ci de o ruptură de moralitate. Şi asta poate avea consecinţe politice drastice.

Maroni spune, şi are dovezi, că, pe vremea când era ministrul Muncii, el a încercat să favorizeze prezenţa a cât mai multor români în Italia pentru a munci legal. Ceea ce este, probabil, adevărat. Şi asta o făcea pentru că îi prefera pe români faţă de albanezi sau alţi imgranţi. Dar Maroni a fost impus de Liga Nord pentru acest post. Şi principalul lui obiectiv electoral a fost acela de a scădea gradul de insecuritate a cetăţeanului.

Am fost într-o dezbatere cu Maroni la o emisune în Italia şi a recunoscut că nu se poate arunca anatema asupra tuturor românilor, dar a repetat ceea ce italienii voiau să audă: „Eu vreau să cresc gradul de siguranţă a cetăţeanului şi, dacă trebuie să iau măsuri împotriva imigranţilor, le voi lua”. Evident răspunsul meu a fost că „orice fel de atitudine politică de acest gen creează o bază pentru abuzuri”. Şi iată că am avut dreptate. O astfel de atitudine politică este un sprijin pentru tot felul de bande descreierate la limita fascismului, creează o bază pentru abuzurile politicienilor care, atunci când nu rezolvă o chestiune, tind să găsească metode mai musculoase. „Şi în realitate, să nu uitaţi, ceea ce vă ajută este cooperarea cu Poliţia Română şi v-ar ajuta, şi mai mult, cooperarea cu Justiţia română”, acesta a fost punctul meu forte.

A mai fost o reacţie a unui senator, membru al Ligii Nordului, care spunea că românii sunt specializaţi în violuri. Cum comentaţi?
Aceste declara ţii trec, dar sunt absolut inacceptabile pentru că ele anatemizează o întreagă comunitate, dintre care cei care comit infracţiuni sunt foarte puţini, în jur de un procent. Chestiunea a devenit extrem de periculoasă.

„Ţineţi-i închişi în puşcării"

Dacă aţi fi fost ministru de Externe în această perioadă, cum aţi fi reacţionat?
Le-a ş fi spus italienilor că au avut probleme pentru că autorităţile lor nu au fost la înălţimea situaţiei. Chiar într-o discuţie cu Maroni, am spus: „Aţi avut o operaţiune de curăţare a taberelor de ţigani de lângă Roma. Aţi constatat că majoritatea ţiganilor de acolo au fost ţigani italieni”. Şi aici, Maroni s-a enervat şi a declarat că: „Noi îi vom expulza pe aceştia”. Cum să îi expulzeze dacă ei sunt italieni? Cea mai importantă este cooperarea cu autorităţile române, cu poliţia şi cu justiţia. Cu justiţia nu există, încă, un plan de cooperare. Le-aş mai spune să înceteze să mai acuze românii in corpore.

Cum ar trebui să se coopereze la nivelul justiţiei?
Să nu mai avem ţigani care să se mişte liberi când justiţia ştie bine cine sunt. Să îi ţină în puşcării pentru binele României, a imaginii ţării şi a românilor de orunde. Simplu. Sunt delincvenţi, au comis infracţiuni, au comis fărădelegi, ţineţi-i închişi. Este o adevărată „gorbunoviadă”.

Cum vedeţi relaţiile dimplomaticele româno-italiene?
Ele nu au avut de suferit, dar există, din păcate, o tensiune care nu poate să afecteze relaţiile diplomatice. Noi suntem nemulţumiţi de ei, ei sunt nemulţumiţi de noi.

„Românca este cea de-a patra mea fată”

Ce ar trebui să facem perntru a schimba imaginea românilor?
Românii care muncesc cinstit sunt cei care au de suferit cel mai mult. Italienii nu s-ar putea descurca fără români. Nu s-ar descurca pentru că sunt zeci de mii de familii de italieni pentru care prezenţa unui român, a unei românce, care are grijă de copii sau de vârstnici, este absolut decisivă. Şi am să îl citez aici pe preşedintele Comisiei de Muncă italiene din Camera Deputaţilor care a spus: „Eu am acasă trei fete de care are grijă o româncă. Românca este cea de-a patra mea fată. Fără ea, aş fi ca şi când nu aş avea mâini.” Nu s-ar descurca nici economic. Eu am văzut un grup de muncitori care lucra la sortarea şi împachetarea deşeurilor menajere. Şi nu ştiu câţi italieni ar vrea să facă munca asta. Nu mai zic de faptul că mulţi români au lucrat pentru întreprinderi de construcţie pe contracte cu salarii mai mici decât ar fi lucrat italienii. Asta este o chestiune pe care Ministerul Muncii din Italia încearcă să o rezolve.

Ministrul Muncii ar trebui coopereze cu omologul italian

Ce a însemnat postul de Înalt Reprezentant al Guvernului pentru românii din străinătate pentru comunităţile de români din Italia?

Deşi a fost foarte scurtă această perioadă, două luni şi jumătate, a adus beneficii pentru că eu am avut discuţii la nivelul administraţiei cu ministrul Muncii. Şi am pus pe picoare un protocol în legătură cu: dreptul românilor de a avea aceleaşi salarii ca şi ceilalţi, cu toate drepturile de muncă care ar trebui să fie respectate. Faptul că Ministrul Muncii şi-a asumat rolul de a verifica aceste situaţii şi de a răspunde favorabil este foarte important. Am făcut şi o intervenţie pentru a asigura un loc de întâlnire a românilor, pentru că ei se întâlneau într-o piaţă lângă Roma şi nu aveau autorizaţie.

Mai este respectat acest protocol?
Nu ştiu. Erau două protocoale, unul cu Guvernul Italian şi unul cu cel Spaniol. În Spania contribuţia mea a fost importantă pentru că s-a decis înlăturarea restricţiilor de muncă pentru români. Şi mi-l asum fără ezitare. Aceste protocoale trebuie reluate de actualul ministru al Muncii. Marian Sârbu are experienţa necesară şi ar putea să le reia.

Ar trebui să se instituie această funcţie şi în actualul Guvern?
Ar trebui s ă fie la nivel ministerial. Eu eram asociat cu această idee pentru că mă ştiau că am fost ministru de Exterme, prim-mistru. Un simplu reprezentat nu cred că poate face mare lucru. Ministrul Muncii ar trebui să coordoneze această cooperare externă.    

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.