Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Mesagerul de Covasna
Anul şi data apariţiei: 28-03-2013
Tematica: problematica steagului secuiesc
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Titlul articolului: Tamas Sandor: Am dat jos panoul „SIC” şi aşteptăm în schimb gesturi de normalitate şi respect
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.mesageruldecovasna.ro/stiri/tamas-sandor-am-dat-jos-panoul-sic-si-asteptam-in-schimb-gesturi-de-normalitate-si-respect/


Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor a declarat ieri pentru AGERPRES că în cursul nopţii trecute a dispus luarea panoului „SIC-Terra Siculorum" („Ţinutul secuiesc" - n.r.) din faţa sediului Prefecturii din Sfântu Gheorghe, menţionând că, în schimb, aşteaptă din partea reprezentanţilor Guvernului să facă paşi pentru normalizarea relaţiilor cu autorităţile locale şi cu comunitatea maghiară.
„Am avut două motive pentru care am luat panoul - primul pentru că din cauza vântului s-a mişcat şi vrem să îl reparăm, iar al doilea şi cel mai important e că am vrut să dăm un semnal către Guvern şi reprezentantul din teritoriu. Aşteptăm şi noi, la rândul nostru, paşi şi gesturi pentru normalizarea situaţiei tensionate care a fost creată de fostul prefect Codrin Munteanu. Deci, noi am dat jos panoul şi aşteptăm în schimb gesturi de normalitate şi respect", a declarat Tamas Sandor, care a ţinut să menţioneze că panoul SIC „nu a fost amplasat împotriva cuiva", ci pentru „a-i deschide ochii" fostului prefect.Panoul de culoare albastru deschis pe care sunt inscripţionate cuvintele „SIC-Terra Siculorum" („Ţinutul secuiesc" în limba latină - n.r.) a fost amplasat în faţa Prefecturii din Sfântu Gheorghe în luna noiembrie a anului trecut, cu puţin timp înainte de începerea campaniei electorale. Liderii UDMR Covasna au declarat la acea vreme că panoul reprezintă un semn de protest faţă de acţiunile fostul prefect Codrin Munteanu, care „a jignit comunitatea maghiară" şi a „desconsiderat" simbolurile lor naţionale şi identitare. În context, aceştia au menţionat că Munteanu a intentat autorităţilor locale zeci de procese ce vizau denumirile unor instituţii de cultură, steme şi inscripţii bilingve şi a cerut înlăturarea steagului secuiesc de pe instituţiile publice.Fostul prefect Codrin Munteanu, care la finele anului trecut a fost numit secretar general la Ministerul Apărării, a declarat pentru AGERPRES că toate demersurile sale au avut un temei legal şi că liderii UDMR obişnuiesc să speculeze teme etnice pentru a-şi face imagine.Panoul SIC a fost mutat în curtea sediului UDMR din Sfântu Gheorghe.    
  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.