Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Ziua
Anul şi data apariţiei: 13/3/2008
Tematica: transformarea sistemului electoral – problematica reprezentării minorităţilor în parlament
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Anca HRIBAN
Titlul articolului: Verde la uninominal
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.ziua.ro/display.php?data=2008-03-13&id=234505


Numele cotidianului


 
 
 

-- Curtea Constitutionala a declarat legea constitutionala

 
   
       
           
   

     
       
   
 

Votul uninonominal va fi introdus la alegerile parlamentare din toamna, magistratii Curtii Constitutionale (CC) declarand ca actul normativ este constitutional. Curtea a fost sesizata de parlamentarii PRM, carora li s-au alaturat cei ai PC.

Criticile de neconstitutionalitate au vizat prevederile referitoare la: constituirea unui depozit, in contul Autoritatii Electorale Permanente, de catre fiecare partid politic, alianta politica, alianta electorala, organizatie a cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, candidat independent, cu valoare de 5 salarii minime brute pe tara pentru fiecare candidat; drepturile electorale acordate minoritatilor nationale; numirea judecatorilor in birourile electorale; pragul electoral raportat la indeplinirea unor conditii de fapt - obtinerea a sase colegii uninominale pentru Camera Deputatilor si a trei colegii uninominale pentru Senat, in care candidatii formatiunii competitoare se situeaza pe primul loc; atribuirea, in prima etapa, a unui mandat candidatilor care apartin unui competitor electoral ce a intrunit pragul electoral alternativ; delimitarea colegiilor uninominale prin Hotarare a Guvernului; dispozitiile privind alegerea presedintilor Consiliilor Judetene prin vot uninominal; precum si legea, in ansamblul sau.

In urma deliberarii, Curtea Constitutionala, in unanimitate, a constatat ieri ca sesizarea de neconstitutionalitate este neintemeiata.

Vadim vrea desfiintarea CC

Presedintele PRM Corneliu Vadim Tudor a declarat, citat de Mediafax, ca decizia CC este o "rusine" si ca cere desfiintarea acestei institutii, despre care sustine ca este "un organism parazitar, care se plaseaza singur in afara legii". El spune ca decizia Curtii era de asteptat, avand in vedere faptul ca Traian Basescu ar fi facut "presiuni inadmisibile" si le-a dat judecatorilor CC "directia" pe care trebuie sa o urmeze prin declaratiile sale publice, in care a aratat ca legea privind votul uninominal este "perfect constitutionala". Vicepresedintele liberal Dan Radu Rusanu a aratat ca apreciaza rapiditatea cu care Curtea a dat un verdict pe o lege asupra careia s-a antepronuntat seful statului si i-a propus lui Traian Basescu sa se pronunte, pe viitor, si pe alte legi.

Geoana cere delimitarea colegiilor

"Este o revolutie a responsabilizarii clasei politice in fata cetateanului, a responsabilizarii celor alesi in fata alegatorilor. Chiar daca nu este cea mai buna forma de vot uninominal, este mult mai buna decat aveam in momentul de fata", a apreciat liderul PD-L Emil Boc, citat de Mediafax. Liderul PSD Mircea Geoana a sustinut ca, dupa decizia Curtii, comisia pentru decupajul colegiilor trebuie sa se reuneasca de urgenta. Geoana a spus ca, dupa decizia Curtii Constitutionale, trebuie urgentat mecanismul de negociere dintre partide pentru realizarea decupajului colegiilor uninominale. Deputatul PC Sergiu Andon a mentionat ca isi pastreaza opinia conform careia prevederi ale legii votului uninominal sunt neconstitutionale, dar considera ca deciziile Curtii trebuie respectate.

Aseara, presedintele promulgase deja Legea si o trimisese la Monitorul Oficial.

Parlamentul tras de urechi

Curtea Constitutionala a atentionat marti Parlamentul ca nu a dat curs obligatiei constitutionale privitoare la punerea de acord a dispozitiilor unor legi, declarate neconstitutionale, cu deciziile Curtii. Magistratii CC au subliniat ca de mai multe ori Legislativul nu a modificat unele acte normative aflate in dezacord cu Legea fundamentala. Conducerile reunite ale celor doua Camere au hotarat sa ia, luni, in discutie, scrisoarea Curtii. Deputatul PSD Eugen Nicolicea a anuntat ieri ca va propune modificarea Regulamentului Camerei Deputatilor, astfel incat legile ale caror dispozitii au fost declarate neconstitutionale de catre CC sa fie dezbatute de plen, cu prioritate, in termen de 20 de zile. (A.H.)

Anca HRIBAN 

 
 
  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.