Căutare Numele cotidianului: Cotidianul Intr-un interviu acordat Cotidianului, liderul UDMR declara ca va pune conditii ferme pentru a ramine din 2008 la guvernare si recunoaste ca suspendarea lui Basescu a fost o greseala. Ati plecat dupa doi ani si jumatate din Guvern, anuntind ca va veti concentra asupra activitatii din UDMR. Ce v-a impins sa faceti acest pas? Trebuie sa va spun ca am facut acest gest cu regret fiindca, la urma urmei, mi-a placut ceea ce am facut in Guvern. Am plecat in urma unei analize facute dupa referendumul privind presedintele tarii. Si sint momente in care trebuie sa stabilesti foarte bine prioritatile. Prioritatea pentru mine in acest moment nu este functia de vicepremier, oricit de onoranta ar fi, ci cea de presedinte al UDMR. A fost o greseala sustinerea de catre UDMR a demiterii presedintelui? Pozitia noastra a fost ca avem o problema, si anume ca presedintele printr-un anumit comportament a depasit cadrul constitutional existent si trebuia atentionat sau sanctionat pentru acest lucru. Aceasta pozitie a UDMR a fost corecta, dar a fost o greseala initiativa suspendarii si ducerea mai departe a ideii pina la referendum. Maghiarii care s-au dus la vot au votat pentru Basescu� Eu nu fac parte din acei politicieni care dintr-un rezultat negativ vor sa faca ceva pozitiv si nu incerc sa fac dintr-un esec un succes. E foarte bine ca, cu ocazia unui astfel de vot, am aflat ca nu intotdeauna putem sa impunem opinia UDMR si ca nu intodeauna electoratul maghiar este de acord cu noi. Din acest punct de vedere a fost o intimplare fericita, pentru ca nu s-a votat in mod direct despre UDMR. E mult mai bine sa aflam la un astfel de referendum ca avem probleme de comunicare si de transmitere a unui mesaj. De ce nu ati facut sondaje inaintea referendumului? Am incercat sa sondam si noi electoratul maghiar si am vazut ca nu exista o majoritate pentru demiterea presedintelui, dar in politica nu te poti ghida in orice moment dupa sondajele de opinie. In acest moment, problema in politica romaneasca ar fi ca in jurul nostru a prins viata un populism nemaipomenit. In acest moment am impresia ca toata lumea actioneaza dupa sondajele de opinie. Va ginditi la cineva anume? Sa va dau un exemplu: PSD in acest moment are probleme de sustinere fata de procentajul lor de altadata, in continuare este cel de-al doilea partid si probabil ca va fi si la alegerile din 2008. El reprezinta polul de stinga, dar totusi, ca un partid care nu e primul pe lista de popularitate si care nu poate sa fie convins ca, intr-un an cit mai aveam pina la alegeri, va deveni primul partid din Romania , nu inteleg cum isi asuma niste opinii extrem de bizare legate de sistemul de vot, cu votul uninominal. Cei din acest partid au devenit cel mai puternic sustinator fata de votul uninominal pur, fara compensare, fara echilibrare. Un astfel de sistem convine intotdeauna unui singur partid, care este primul. In acest moment, PD se pare ca este primul, poate ca, peste patru-cinci ani, altcineva va fi primul. Un sistem uninominal intotdeauna favorizeaza un singur partid, iar celelalte sufera. Nu prea inteleg de ce, din motive de popularitate, unele partide au astfel de sustineri citeodata sinucigase. Revenind la guvernare, nu credeti ca, prin plecarea dumneavoastra, UDMR risca sa nu-si mai impuna citeva puncte de pe agenda sa, precum statutul minoritatilor, la problema Universitatii "Babes-Bolyai" si chiar la subiectul autonomiei locale? Nu s-au realizat cu dumneavoastra in Guvern, dar care mai sint sansele ca ele sa fie atinse? Legea minoritatilor e in prezent in Parlament, noi nu am renuntat la acest proiect, dar, intr-adevar, adoptarea lui ar fi posibila daca am reusi sa construim o majoritate care sa fie interesata de adoptarea lui. Mai aveti sperante ca veti reusi? Sperante am, dar certitudini, nicicum. In acest moment in care avem un guvern minoritar, unde sintem sustinuti de PSD si eventual si de altii, dar in Parlament nu exista o majoritate transparenta, declarata, care sa fie interesata in dainuirea coalitiei respective, in astfel de conditii nu pot afirma ca vom reusi aceste lucruri. Veti numi un alt vicepremier? Nu ne-am decis inca. Regretati scoaterea PD de la guvernare? Un guvern restructurat cu participarea PD nu ar fi primit votul majoritatii in Parlament. In ceea ce ma priveste, eu am colaborat cu unii ministri ai PD. Nu am colaborat bine cu ministrul Justitiei, dar am colaborat foarte bine cu ministrul Internelor, cu ministrii Invatamintului din partea PD si am colaborat bine si cu alti ministri. Cu ministrul Transporturilor. UDMR nu a fost intr-un conflict direct cu PD, cu o exceptie importanta: legea minoritatilor. Acolo in continuare reprosez si presedintelui, si PD ca au facut o greseala foarte mare ca nu au inteles ca nu numai pentru UDMR este important acest proiect de lege. Cu cine ati guvernat mai bine, cu Alianta D.A. sau cu PSD? Cu PSD nu am fost in guvern si de aceea probabil ca relatiile noastre au fost mult mai calme. Desi si din punctul de vedere al programelor nu am fost apropiati de PSD, pentru ca noi sintem totusi o formatiune de centru-dreapta, in ceea ce priveste drepturile minoritatilor, am realizat foarte multe in acea perioada. Dupa parerea mea, pentru ei a fost o sansa extraordinara sa guverneze singuri. UDMR va fi si in 2008 la guvernare? Eu nu cred ca trebuie sa fim in orice guvern, daca as sti cine ar forma guvernul in 2008, v-as putea spune daca sintem compatibili sau nu. Noi sintem incompatibili doar cu PRM. Cu ceilalti nu sintem incompatibili, cu PD am fost in guvern, cu PNL colaboram foarte bine, cu PSD am colaborat. Si totusi, ramineti la putere? Nimeni nu doreste sa mearga in opozitie. Nici noi. Ar fi o ipocrizie sa spui ca vrei sa faci politica in opozitie. Scopul este sa ai cit mai multe instrumente pentru a-ti realiza programul, or, un program nu se realizeaza in opozitie. Dar nu numai pe baza unui program. Numai pe baza unui program si pe baza unor intelegeri mult mai detaliate decit data trecuta in 2004: proiecte de legi, termene, cifre. Probabil ca, dupa o experienta indelungata, numai asa as putea. V-au dezamagit partenerii de pina acum? Totodeauna au fost nerealizari. Noi nu am facut o intelegere care sa fi fost indeplinita suta la suta. E prima data cind nu am reusit un proiect important pentru noi, nici partial: proiectul legii minoritatilor. Dar PNG? Eu cunosc liderul acestei formatiuni si de fapt cred ca trebuie sa vorbim deocamdata de comportamentul, atitudinea, despre mesajul unei singure persoane. Este un lider cu o retorica antisistemica si mie nu imi plac aceste discursuri populiste si antisistemice. Pentru mine inseamna ca avem probleme foarte serioase cu partidele traditionale daca o astfel de formatiune sau daca o astfel de voce poate sa convinga atit de multi in Romania . Pentru mine nu e o alternativa, ci un semnal de alarma. De ce nu are UDMR femei printre liderii sai? Daca noi am fi o formatiune centralista, ierarhizata, unde conducerea decide in legatura cu listele parlamentare, probabil ca am avea femei, pentru ca am fi fortat acest lucru, dar la noi se procedeaza prin asa-zise prealegeri. Deocamdata se pare ca ar trebui sa fortam un pic, sa introducem niste obligatii. In Guvern avem in schimb mai multe femei: patru, in fruntea unor agentii. Ar trebui sa le rugam sa fie putin mai vizibile. Ati fost puternic contestat de UCM, de sustinatorii pastorului Tokes Laszlo, dar ati anuntat ca sinteti dispus sa negociati pentru a-l include pe lista pentru europarlamentare. Ce sinteti dispus sa negociati? In ceea ce priveste retorica UDMR, prioritatile, care sint dezideratele, eu cred ca in orice moment e loc de analiza, putem sa revedem lista prioritatilor, dar in ceea ce priveste linia politica, ideea de dialog politic, de colaborare cu partidele politice romanesti, folosirea in exclusivitate a unor instrumente politice pentru a realiza anumite deziderate, din aceste puncte de vedere nu ne schimbam si nu putem sa ne schimbam. Putem concepe o colaborare, eu am oferit si o colaborare domnului episcop Laszlo Tokes, dar in acelasi timp am accentuat ca acest lucru ar insemna o colaborare electorala, identificarea unor deziderate comune, insa lasind libertate fiecaruia sa-si aiba propriul mesaj. Ii veti inlocui de pe lista pentru europarlamentare pe Nagy Zsolt si pe Winkler Iuliu? Tokes a cerut capul lui Nagy. Ii pastram si pe Nagy Zsolt, si pe Iuliu Winkler. Eventual, unora li s-ar modifica locul. Poate printr-o lista comuna cu Tokes am putea sa obtinem, intr-un caz fericit, trei locuri. De ce este Viorel Hrebenciuc marele specialist al negocierilor cu UDMR? Fiindca este un negociator abil si el a fost incredintat din partea PSD sa negocieze cu UDMR anumite deziderate, vorbim de perioada 2000-2004. Eu nu am simtit niciodata la el ca ar fi nationalist, ca ar fi sovin, s-a aratat destul de deschis problemelor noastre specifice: cele legate de utilizarea limbii materne, Statuia Libertatii. Dupa 2004, eu nu am negociat de atunci cu el, daca am discutat cu PSD, eu am discutat cu domnul Geoana. De ce si-a schimbat UDMR pozitia fata de votul uninominal? Initial ati respins aceasta idee. In politica trebuie sa fii apt de compromis, oricit de mult ne-am crampona noi de acest sistem care ne convine si ar conveni si Romaniei. Nu prin vot uninominal va trebui sa rezolvam problemele cu Parlamentul si partidele politice. Acceptam o schimbare, dar intr-un sistem mixt, uninominal, coroborat cu liste prin care sa echilibram procentajul si prin care sa asiguram o prezenta proportionala. Sustinem principiul pe care se bazeaza varianta Pro Democratia: uninominal prin compensare. Acum, care va fi metoda concreta ramine de vazut. Se teme UDMR ca nu atinge pragul electoral in toamna? Da, ne temem. Probabil ca l-am atinge, dar vrem sa eliminam aceste temere. Va mai vedeti multi ani in fruntea UDMR? Depinde de unde ne apropiem de aceasta problema. Daca ma gindesc ca nu sint nici pe departe la virsta pensionarii, as putea sa mai fiu mult, dar eu nu ma cramponez de functii. In plus, eu mai am o menire, la care tin foarte mult: aceea de scriitor. Un eventual esec ar putea avea efecte asupra conducerii Uniunii? Ar putea avea repercusiuni in ceea ce priveste alegerile de anul viitor, ar avea repercusiuni asupra intregului UDMR, nu asupra unei functii sau asupra unui lider. Mai scrieti carti? Da, mai scriu. Dosarul de la DNA, in ce stadiu se afla? Nu s-a inteles aceasta problema. Nu e vorba de o singura carte, ci de vinzarea drepturilor pe cinci ani, stabilind un anumit numar minim de carti care trebuie editate, nu numai carti noi, ci si relauari de poezii mai vechi, din care au aparut doua carti, a treia apare la toamna, intre timp am mai scris ceva noi. Daniel Morar amintea intr-o scrisoare catre CSM de acuzele facute de UDMR la adresa DNA si va acuza de presiuni politice. Toata lumea stie. Nu e vorba de cazul meu, ci de cel a patru colegi, care sint acuzati de DNA de nu stiu ce, fiindca acuzatia contine niste motive politice si etnice: un deputat, un secretar de stat, un presedinte de Consiliu Judetean, un subprefect ca ar fi facut lobby pentru alocarea de niste fonduri pentru anumite comunitati. Aceasta este insa esenta guvernarii. Nu Parchetul trebuie sa te judece pentru asa ceva, ci electoratul. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |