Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Cotidianul
Anul şi data apariţiei: 19-02-2009
Tematica: problema emigranţilor români din Italia
Categoria articolului: reportaje
Autorul articolului: Adrian Deoanca
Titlul articolului: Soluţii pentru criza din Italia: de la fantezie la extremism
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.cotidianul.ro/cum_au_fost_prinsi_violatorii_din_italia_video-73913.html


Numele cotidianului

Articolul: 

Soluţii pentru criza din Italia: de la fantezie la extremism

19 Feb 2009 Adrian Deoanca

Violurile atribuite imigranţilor români în Italia constituie un nou prilej pentru propuneri de rezolvare a situaţiei tensionate, dar unele sunt fie inutile, fie încalcă drepturile omului sau tratatele internaţionale.

Cea mai recentă vine din partea formaţiunii de extremă dreapta italiană, Forza Nuova. Organizaţia extremistă cere suspendarea dreptului tuturor românilor la liberă circulaţie în spaţiul comunitar. Grupul de natură fascistă solicită, de asemenea, şi pedepsirea dură a violatorilor, dar şi expulzarea „tuturor clandestinilor şi tuturor imigranţilor care au antecedente penale în Italia sau în ţara de origine“.

Tratatele UE interzic ca măsurile de restrângere a liberei circulaţii să fie aplicate în bloc, tuturor cetăţenilor unui stat membru, întrucât libera circulaţie a persoanelor este definită drept una dintre libertăţile fundamentale ce stau la baza conceptului de piaţă internă europeană. În plus, potrivit legislaţiei europene, decizia de expulzare a unui cetăţean comunitar poate fi luată numai pentru considerente deosebite de securitate publică. Condamnările anterioare nu pot justifica automat aplicarea expulzării.

Din 2008, de când a intrat în vigoare în Italia decizia guvernului condus de Romano Prodi ce prevede expulzarea cetăţenilor periculoşi au fost emise 1.115 astfel de decrete din care au fost anulate 89. Din cele 1.115 decrete emise, doar 357 de persoane au fost expulzate efectiv. Inclusiv Alexandru Isztoika Loyos, românul acuzat că a violat o fată de 14 ani în noaptea de Sfântul Valentin, a scăpat de expulzare deşi fusese vizat de un astfel de decret. O instanţă din Bologna nu l-a considerat periculos pentru societate şi a anulat decretul de expulzare. Tânărul a rămas astfel în Italia şi şi-a reluat activitatea infracţională.

O altă măsură vehiculată recent în Italia este formarea unor patrule de cetăţeni voluntari pentru menţinerea siguranţei publice. Astfel de patrule funcţionează deja în Padova, Veneţia sau Florenţa. Pericolul ca aceste patrule să săvârşească abuzuri este foarte mare. Până şi ministrul italian de Interne, Roberto Maroni ,consideră că e necesar ca statutul acestor patrule să fie reglementat legal, dar nu intenţionează să interzică organizarea acestor brigăzi cetăţeneşti.

Nici trimiterea militarilor pe străzile din marile oraşe italiene prevăzută într-un pachet de legi ale siguranţei lansat de premierul Silvio Berlusconi nu este o măsură viabilă şi nu este privită cu ochi buni nici de politicienii din opoziţia italiană. Deşi guvernul Berlusconi a desfăşurat 3.000 de militari, criminalitatea nu a scăzut. Nu doar că armata nu a reuşit să împiedice infracţiuni de calibrul violului de sâmbătă, dar nici măcar nu a speriat foarte tare organizaţiile mafiote. În chiar ziua în care militarii au ajuns în regiunea napoletană Caserta, Camorra s-a dedat la un asasinat în plină stradă. Opoziţia îl acuză pe Berlusconi, care a promis să înzecească numărul soldaţilor de pe străzi, că încearcă să militarizeze Italia şi susţine că o astfel de măsură pune pe fugă turiştii care nu s-ar simţi tocmai confortabil vizitând Colloseumul cu baioneta în şale.

Roberto Calderoli, ministrul simplificării administrative, membru al partidului xenofob Liga Nordului, crede că este viabilă introducerea castrării chirurgicale pentru persoanele vinovate de agresiuni sexuale. Această practică contravine însă drepturilor omului şi aplicarea ei este considerată de Consiliul Europei drept o formă de „mutilare ireversibilă“. Cehia este singura ţară europeană în care castrarea chirurgicală este legală.

O măsură care a dat rezultate este detaşarea unor poliţişti români în Italia pentru a ajuta poliţia locală în dosarele în care sunt implicaţi imigranţi din România. Autorităţile italiene au lăudat rolul pe care poliţiştii români l-au avut în arestarea celor doi autori români ai violului petrecut sâmbătă într-un parc din Roma. 15 poliţişti români au fost detaşaţi în Italia în februarie, adăugându-se altor poliţişti care au ajuns în Peninsulă anul trecut.

Fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu consideră că politicienii italieni vehemenţi împotriva românilor, dar şi poliţia din Peninsulă caută justificări pentru propria disfuncţionalitate. „E greu de crezut că o poliţie care s-a luptat 50 de ani cu mafia, cu traficul de droguri şi cu prostituţia a fost dată peste cap de un val de imigranţi est-europeni“, subliniază fostul ministru.

Ramona Bădescu, consilier al primarului Romei, consideră că poliţiştii români trimişi în Italia nu pot spăla singuri imaginea românilor. Le mai trebuie ceva. „Trebuie să trimită şi Loganurile, ca oamenii să le vadă pe stradă şi să vadă că Guvernul României face eforturi pentru siguranţa italienilor. Dacă ar vedea Loganurile, s-ar simţi mai în siguranţă. Şi am face şi reclamă maşinii“, crede Ramona Bădescu. Ea spune că ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi ministrul de Externe ar trebui să vină în Peninsulă. „Trebuie să se întâlnească cu guvernul italian. Trebuie să se ia o hotărâre ca delincvenţii români să facă închisoare în România. În Italia justiţia e prea blândă, închisorile sunt supraaglomerate, iar infractorii sunt eliberaţi prea uşor“. Consilierul, care a primit mailuri de ameninţare de la italieni, are „o rea presimţire“: „Italienii sunt speriaţi şi încep să-şi facă dreptate singuri“.

Cioroianu explică pentru Cotidianul că o măsură care ar putea ajuta combaterea infracţionalităţii românilor în Italia este o colaborare bilaterală mai bună la nivel judiciar. „Ar trebui să transmitem în Italia cazierele persoanelor care ies din ţară, ceea ce i-ar pune pe cei care au cazier în atenţia poliţiei italiene“, spune fostul ministru de Externe, care propunea atunci când era în funcţie strângerea violatorilor într-un ţarc, în deşert. Cât despre problema romilor români ajunşi în Italia, acuzaţi de activităţi ilegale, soluţia trebuie găsită într-un context european. 

Eugen Terteleac, preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia, cu sediul la Roma, a declarat pentru Cotidianul că o vină pentru actuala situaţie o are şi justiţia din Italia. „Poliţiştii îi arestează pe infractori, iar judecătorii îi eliberează“. În astfel de condiţii, Italia riscă să devină „o destinaţie favorită pentru aceste rebuturi ale societăţii“, a mai spus Terteleac.

Realitatea TV, la Roma

Luni seară, între orele 21.30 şi 24.00, Realitatea TV va realiza o ediţie specială de la Roma. Moderatorul Mihai Tatulici îi va avea alături pe Emil Hurezeanu, Doru Buşcu, Adrian Ursu şi Mircea Dinescu, dar şi o serie de ziarişti italieni cunoscuţi. În platoul Realitatea TV din capitala Italiei vor mai fi prezenţi reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Italia şi italieni. Situaţia delincvenţei româneşti în Italia, atitudinea italienilor faţă de români, reacţia presei din Peninsulă, precum şi atitudinea politicienilor din cele două ţări sunt principalele subiecte ale dezbaterii de luni.

ul “români”.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.