Numele cotidianului
Articolul:
Român mort în Italia în urma unei
explozii
03 Noi 2008
Românul decedat şi încă trei conaţionali
răniţi în explozia de săptămâna trecută la Latina erau
cercetaţi pentru vătămare corporală şi distrugere.
Unul dintre cei patru români răniţi, lunea trecută, la Latina,
în sudul Italiei, într-o explozie care a provocat prăbuşirea
parţială a unui bloc de locuinţe, a decedat la spitalul din
Napoli unde fusese internat în stare gravă, relatează agenţia
ANSA în pagina electronică, citată de MEDIAFAX.
Dintre cei patru români spitalizaţi în urma incidentului provocat de
explozia unei butelii cu gaz, Constantin Aremio, în vârstă de 39 de ani,
suferise arsurile cele mai grave.
Alţi doi români, în vârstă de 18 şi, respectiv, 39 de ani, care
locuiau la etajul al doilea în acelaşi bloc, sunt şi ei
internaţi în stare gravă la spitalul de arşi din Pisa.
Trupul neînsufleţit al românului a fost pus la dispoziţia
autorităţilor judiciare.
Explozia puternică, în urma căreia o parte a clădirii de
locuinţe s-a prăbuşit, a fost provocată, cel mai probabil,
de o scurgere de gaze. Autorităţile italiene au anunţat,
săptămâna trecută, că toţi cei patru români
răniţi vor fi cercetaţi pentru vătămare corporală
şi distrugere, la fel ca şi locatarul apartamentului, un român de 44
de ani.
După producerea exploziei, imobilul a fost evacuat în totalitate, iar
clădirea a fost păzită de poliţie şi carabinieri,
pentru a evita posibilele accidente sau furturi.
|
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.
În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.
Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize.
|