Căutare

La UDMR s-a stins becul de campanie. Formaţiunea maghiarilor din România a dat spectacolul de final la Târgu-Mureş. Ultimele cuvinte de pe scenă au fost agonie şi autonomie.

Cu alte cuvinte, UDMR a fluturat din nou naţionalismul ca steag de luptă pentru următorii patru ani. Formaţiunea maghiarilor nu a avut o campanie care să reuşească să scoată la vot electoratul propriu, obosit şi el de atâtea vorbe goale. De aceea, într-o ultimă zvâcnire încearcă să recupereze ceva din voturile pierdute pe parcursul anilor. Unul dintre criticii de campanie a fost chiar Tökés, care a caracterizat-o ca fiind morbidă, după ce liderii udemerişti s-au repezit la inaugurări de capele şi case mortuare. Pentru a scoate tineretul la vot, segment la care nu prea mai ţine placa „autonomia distruge sărăcia“, udemeriştii au pornit în fel de fel de caravane şi au iniţiat acţiuni care să-i scoată din anonimat în ochii votanţilor.

Aşa a ajuns, de exemplu, unul dintre miniştrii candidaţi să facă pe taximetristul, iar mersul la vot a fost plasat în zona „cool“, prin campania „Votul e şic“.

UDMR a început să aibă aceleaşi năravuri cu formaţiunile româneşti.

În câteva locuri din ţară, cum ar fi la Galaţi, candidează o familie întreagă de maghiari, adică soţul, soţia şi sora soţiei. La Bistriţa-Năsăud, ştafeta s-a transmis din tată în fiu, precum la pesediştii din Botoşani sau la Iaşi. Averile liderilor sunt privite cu invidie de populaţia sărăcită de politicile tuturor guvernelor din care a făcut parte şi UDMR, iar disensiunile interne sunt la fel de vizibile şi de multe ca la orice partid românesc.

Din când în când, maghiarii mai flutură steagul autonomiei încercând să bată şaua de pe spinarea guvernării. Despre sărăcia generalizată din măreţul Ţinut Secuiesc se vorbeşte doar în treacăt şi doar când e vorba ca Uniunea să se justifice pentru incapacitatea de a reprezenta cu folos votanţii săi din secuime, aruncând pe umerii românilor vina situaţiei precare. Aproape că îţi vine să crezi că UDMR doreşte să-i bage în ţarcul etnic pe locuitorii din zona respectivă ca să-i poată manipula cum doreşte. Aceştia vor putea înjura fericiţi, în limba maternă, când îşi pierd şi ei locurile de muncă sau când ascultă poveşti fantastice legate de infrastructură, întocmai cu cele cu măreţele investiţii străine, care ar veni în zonă, doar pentru că acolo sunt mai mulţi unguri decât români. Agonie în autonomie ar putea fi ceea ce vor obţine în final votanţii maghiari, dacă vor continua să mai vibreze la naţionalismul desuet promovat, în continuare, de UDMR.