Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Cotidianul
Anul şi data apariţiei: 16.12.2005
Tematica: legea minorităţilor naţionale
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Camelia Jula,Raul Balogh
Titlul articolului: Eckstein vrea Parlament in Ardeal
Acces online: https://www.cotidianul.ro/eckstein_vrea_parlament_in_ardeal-6164.html



Senatorul UDMR sustine ca, pentru reprezentarea etnica din Romania, viitorul ar fi regionalizarea, dupa modelul german sau elvetian, astfel incit fiecare regiune sa aiba propriul Parlament. In acest timp, de la Bruxelles, premierul Tariceanu declara ca "Romania nu are de primit lectii de la nimeni cu privire la minoritati".

In mijlocul neintelegerilor dintre PD si UDMR pe marginea proiectului de statut al minoritatilor, senatorul UDMR Peter Eckstein Kovacs aduce in discutie autoguvernarea regionala, un subiect mai controversat decit autonomia culturala. El a participat recent la o intilnire a partidelor si organizatiilor etnice la Budapesta, unde s-au discutat mai multe solutii privind viitorul formatiunilor etnice.

Printre participanti s-au numarat Partidul Bascilor, reprezentantii maghiarilor din Slovacia si ai hispanicilor din SUA.

In privinta viitorului UDMR in Romania, senatorul sustine ideea regionalizarii, a federalizarii, fapt care ar permite aparitia parlamentelor si a partidelor regionale. "Daca am avea un parlament ardelean, am avea o pondere mai mare acolo, ca si reprezentant al etniei maghiare", a declarat el. Cu privire la statutul minoritatilor, Eckstein spune ca adoptarea Raportului Moscovici de catre Parlamentul European (PE) a facut ca promovarea acestui proiect legislativ sa devina o conditie a aderarii noastre. "Nu ne pot obliga, desigur, dar trebuie sa tinem cont de votul PE", crede senatorul UDMR. Raspunsul la problema ridicata de Eckstein a venit de la premierul Tariceanu, aflat la Bruxelles.

"Romania nu are de primit lectii de la nimeni in ceea ce priveste minoritatile, pentru ca nu este perceputa ca o tara care are restrictii in acest domeniu", spune Tariceanu, adaugind ca amendamentele la Raport au doar rol consultativ si nu implica obligatii.

De la Cluj, Marko Bela il contrazice pe premier. Aflat ieri la Conferinta "Invatamintul superior de limba maghiara din Ardeal in perspectiva integrarii in Uniunea Europeana", liderul UDMR spune ca prin raportul Moscovici, adoptat joi de Parlamentul European, Romaniei i se cere o lege a minoritatilor. "Parlamentul European a spus ca situatia minoritatii maghiare trebuie rezolvata in baza principiilor subsidiaritatii si a autonomiei culturale", a precizat Marko Bela.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.