Căutare Numele cotidianului: Cotidianul Proiectul de lege prin care UDMR va ajunge să stăpânească de facto judeţele Mureş, Harghita şi Covasna a intrat în dezbaterea Comisiei pentru drepturile omului, din Camera Deputaţilor. Statutul minorităţilor naţionale, proiect care zace de şase ani în Parlament pentru că nici un guvern de până acum nu a vrut să şi-l asume, este puternic contestat nu numai de Opozţiţie, ci şi de Academia Română, şi de reprezentanţi ai românilor din cele trei judeţe. Prevederile sunt considerate de specialiştii Academiei Române drept o dovadă că autonomia culturală este de fapt o veritabilă autonomie politică. La începutul şedinţei, reprezentanţii Centrului European de Studii în Probleme Etnice, institut aparţinând Academiei Române, au înaintat deputaţilor rezultatele unor studii întreprinse de cercetători în judeţele Mureş, Covasna şi Harghita. Raportul Centrului arată că proiectul de lege este neconstituţional chiar prin interdicţia privind modificarea judeţelor. |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |