Căutare Numele cotidianului: Cotidianul Comunitatea românească din Covasna a asistat cu emoţie, empatie şi totală solidaritate la gestul elevei minore M Sabina-Elena de a purta în şcoala pe care o frecventează simbolul identitar al României, o bentiţă tricoloră, cu onoarea mândria şi demnitatea unui copil pur, încrezător în simţirea şi bucuria de a fi român şi pe data de 15 Martie 2013. Gestul Sabinei a fost catalogat de către profesorii şi elevii maghiari, dar şi de presa scrisă maghiară, drept unul provocator, neadecvat, nefiresc şi instigator la adresa etnicilor maghiari, un gest făptuitor care e vecin cu legea şi prin urmare trebuie mai întâi stigmatizat şi apoi pedepsit, prin agresarea şi culpabilizarea elevei curajoase „vinovată" de purtarea simbolului statal românesc înscris în Constituţia României, a libertăţii de exprimare a conştiinţei şi gândirii, sau pentru curajul de a gândi româneşte,întrucât gestul s-a dovedit unul în afara unei ordini a suprematismului etnic maghiar instituit în ultimii 20 de ani, cu preponderenţă, în judeţele Covasna şi Harghita. Este încercarea de a crea presiune, coerciţie şi sfidare la adresa unei ordini care nu suportă alteritatea, ca să nu vorbim despre recunoaşterea demnităţii însemnelor naţionale. Înţelegem acum mai bine de ce tricolorul este un act de "teribilism" şi ,,copilăresc", pentru Inspectoratul şcolar Judeţean Covasna şi mulţi profesori maghiari, deveniţi politicieni abili şi propagandistici în politizarea procesului de învăţământ, conform doctrinei de partid, a spiritului de autonomie, separare etnică şi construire a unei noi realităţi într-un spaţiu dat, prin cultivarea urii interetnice, intoleranţei, maghiarizării, umilirii şi subjugării românilor. Nimeni nu se aştepta ca un simbol atât de teribil pentru maghiari, însemnele României, să aibă valoare comunitară, să reafirme identitatea unei comunităţi româneşti minoritară şi abandonată de autorităţile statului. Nimeni nu se mai aştepta să se mai ,,producă" în spaţiul locuit, decât cel mult vreun gest de formă şi nicidecum vreunul de fond. Pentru că român şi românism au devenit sinonime cu stigma. Stigma este etichetarea prin care se încearcă paralizarea acţiunilor individuale sau colective româneşti. Este expresia unui atribut indezirabil. Problema este cine hotărăşte ce e dezirabil şi ce nu, într-o comunitate românească minoritară? Eleva minoră Sabina-Elena a îndrăznit să sfideze ignoranţa agresivă numită naţionalism şovin, iredentist şi xenofob, prin purtarea unei bentiţe tricolore, fără nici o formă zgomotoasă, ostentativă sau provocatoare, în linişte şi în demnitatea de a fi român, dar jignită şi lezată în sentimentul ei naţional, în dorinţa inconştientă de a reuşi să rupă coerciţia stigmei atunci când te manifeşti ca român, mai ales în judeţele Covasna şi Harghita. Este deja de notorietate manifestarea colegilor ei maghiari, care pe data de 29 Noiembrie 2012, cu ocazia sărbătoririi zilei de 1 Decembrie, premeditat îmbrăcaţi în negru, purtând panglici de doliu sau tricouri inscripţionate cu harta Ungariei Mari, au huiduit, fluierat, au făcut gesturi obscene şi arborat steagul Ungariei şi pe cel negru, deoarece pentru politicienii maghiari şi propaganda lor, inoculată doctrinar educaţional şi elevilor maghiari, ziua Naţională a României, 1 Decembrie, este declarată o zi de doliu. Este posibil ca într-o şcoală din România să faci cerere pentru a ţi se permite să intonezi Imnul Naţional de 1 Decembrie ? Este posibilă o asemenea manifestare şi discriminarea românilor minoritari, deoarece puterea politică, administrativă şi educaţională în zonă este deţinută aproape exclusiv pe criterii entice, iar votul etnic este invocat decisiv şi hotărâtor. Unde politica dă greş, biserica istorică maghiară intervine, oferă logistica şi continuă propaganda şovină antiromânească. Când nu reuşeşte votul etnic, sau biserica istorică maghiară, se aplică stigma ce automat determină etichetarea gestului şi a individului, ce duce la ostracizare din propria comunitate prin discreditare. Această discreditare am conştientizat-o cu toţii în spaţiul virtual la adresa elevei minore Sabina Elena şi fiind insuficientă s-a ajuns şi la ameninţarea ei cu moartea. Controlul şi impunerea în spaţiul real, la fel ca în cel virtual se fac cu persuasiune, machiavelism, învrăjbire a românilor, aroganţă şi superioritate, prin stigmatizarea conceptului naţional şi anularea unei voinţe naţionale. George Orwell are o frază celebră: ,,Cine controlează prezentul, controlează trecutul şi cine controlează trecutul controlează viitorul,,. Realitatea zonei este construită atent şi meticulos în trepte, de la numele străzilor altă dată româneşti, la steag secuiesc, imn şi autocolante (cu inscripţia ,,SIC,, în harta aşa zisului ţinut secuiesc) lipite pe autoturisme, la statuile şi monumentele unor iluştri necunoscuţi puse obsesiv prin toate oraşele cu majoritate maghiară, pentru construirea unei realităţi maghiare aparent logică şi la înălţimea pretenţiilor autonomiste clamate, până la excesul de comemorări, festivaluri şi defilări maghiare în costume de husari călare, cu drapele în toate simbolisticile maghiare, sub numele oricărui pretext, totul este foarte programatic şi se desfăşoară cu un singur scop: pentru a şterge o istorie şi a o înlocui cu alta, prin cultivarea subliminală a construcţiei unei realităţi administrative sub forma unui aşa-zis ţinut secuiesc, pe care până şi echipa de hochei din municipiul Miercurea-Ciuc, judeţul Harghita a ajuns sa-l promoveze pe tricouri, ca parte a acţiunilor provocatoare la adresa României şi la internaţionalizare a autonomiei. În acest sens a fost inventat şi panoul cu inscripţia „SIC - Terra Siculorum", prin care s-a dorit să li se amintească permanent şi provocator românilor, că judeţul Covasna este un ţinut etnic secuiesc, dar şi permanenta promovare a conceptului şi imaginii unui ţinut în care românii nu se regăsesc, sau au fost excluşi total ca şi când nu ar fi existat, nu există şi prin urmare nu au nici un viitor, fără a-i interesa pe UDMR-işti că prin astfel de gesturi, iredentiste, antiromâneşti şi şovine aduc atingere sentimentului naţional românesc şi legilor ţării. Totul este indus a se întâmpla firesc; pentru a avea o identitate trebuie să ai o istorie, să ai o istorie trebuie să o creezi şi să o promovezi, (vezi manualul de Istoria Secuimii) cu mesaje grave în mentalul colectiv al comunităţii maghiare şi formarea educaţională a viitorilor tineri maghiari, istorie care apoi aplicată regiunii de identificare creează posibilitatea invocării autonomiei şi autodeterminării pe motivul "contaminării" spaţiului zonal cu o naţiune identitară şi drepturi colective! Liderii maghiarii au ridicat la rang de mândrie, curajul de a sfida prin orice gest Statul Român şi a umili sentimentul naţional al românilor, pauperizarea zonei pe motiv de neschimbare a demografiei etnice, distorsionarea realităţii şi a respectului faţă de români şi ţara în care trăiesc. Aşa se explică că în oraşul-staţiune Covasna, deşi exsistă o minoritate românească de 34%, stema heraldică a oraşului nu cuprinde nici un simbol românesc, iar stema judeţului este cea din perioada scaunelor Imperiului Austro-Ungar. Românii au ajuns să nu mai existe simbolistic, nu au voie la un viceprimar român, nu au voie să-şi amplaseze măcar o troiţă ortodoxă românească identitară în curtea şcolii, deoarece există un monument funerar compus din 9 (nouă) stalpi de căpătai memoriali ungureşti, dar elevii români din clasele terminale trebuie să accepte exclusiv simbolistica maghiară pe tabloul şcolar de sfârşit de an, pentru că aşa doreşte direcţiunea şi pentru că aşa se impune propaganda şovină maghiară. La Zăbala este editată o monografie a comunei, exclusiv cu date istorice ale minorităţii etnice locale maghiare şi toponomime maghiare, exclusiv doar în limba maghiară, (excepţie pliantele de prezentare). Deşi românii sunt un sfert din locuitori, aceştia lipsesc cu desăvârşire, ceea ce denotă un grosolan fals istoric, iar la lansare nu a fost invitat nici un român, nici un reprezentant al comunităţii româneşti, comunitate care "nu are trecut" , deci nu trebuie să aibă nici viitor, atitudine de mare sfidare, aroganţă şi lipsă de respect faţă de românii din judeţul Covasna. Care este rolul şi rostul unui manual de istorie secuiască, istorie scrisă fără o bază ştiinţifică şi neargumentată istoric, plină de neadevăruri şi interpretări personale ? Ce rol are batjocurirea românilor şi românismului, bazată pe mituri şi legende ? Nu oare de inflamare a spiritului românesc şi de intoleranţă la o convieţuire paşnică şi de respect reciproc? La toate acestea se adaugă predarea deformată a istoriei românilor la clasele maghiare sau predarea doar a teoriei Roesleriene, care nu face parte din trunchiul curricular obligatoriu, ci este doar o părere alternativă la interpretarea istorică. Înregimentarea profesorilor în politică, îndoctrinarea acestora cu teze ideologice de partid duce la politizarea actului educaţional în sensul doctrinei partidelor maghiare de autonomie, separatism, propagandă iredentistă şovină şi xenofobă la ore de către profesori şovini care fac parte din PCM, UDMR, PPMT. Angrenarea elevilor în activităţi politice, ce transmit un puternic mesaj antiromânesc, cum ar fi 10 martie, cel mai recent act de indoctrinare şovină şi îndemn la separatism, fără nici o legătură cu actul educaţional, dar şi existenţa unei expuneri gratuite a elevilor maghiari şi de mare ignoranţă, se fac în numele delirului autonomist şi intoleranţei faţă de români. Dacă managementul şcolar, actul educaţional şi cel bisericesc vor continua să menţină acelaşi spirit de îndoctrinare, în mod cert, în mai puţin de zece ani vom avea o nouă generaţie mânată de ură interetnică. Paradoxal, toate aceste manifestări şcolare şi extraşcolare au fost acceptate, tolerate, trecute cu vederea sau escamotate de către inspectorul şef general Keresztely Irma, membru UDMR, consilier judeţean la Consiliul Judeţean Covasna, politician activ cu multe implicări personale in actele politice judeţene, în coordonarea, redactarea şi tipărirea manualului de Istoria Secuimii şi în funcţie pe acest post din anul 1996. Incapacitatea de a înţelege evenimentele în profunzimea lor şi aplicarea unei sancţiuni- caricatură sunt inadmisibile, dovedind că inspectorul şef general Keresztely Irma, ori ne sfidează, ori nu înţelege ce se întâmplă în şcolile din judeţul Covasna, sau le cunoaşte, dar le tolerează, făcându-se astfel vinovată pentru toată situaţia creată la Covasna, unde avea datoria şi obligaţia să prevină din timp imixtiunea politicului sau a profesorilor politicieni in actul educaţional, sau manifestările acestora în unităţile de învăţământ. Cu siguranţă este greu să interzici exact ceea ce tu aplici! Toate aceste manifestări provocatoare şi propagandistice ale politicienilor maghiari sunt într-un contrast flagrant cu toleranţa, respectul şi spiritul de convieţuire al românilor şi maghiarilor, din societatea covăsneană, care în marea lor majoritate, unde nu au fost afectaţi de îndoctrinarea politică autonomistă, convieţuiesc împreună în bună înţelegere şi ajutor reciproc, pentru că au înţeles că numai împreună pot trăi, convieţui în armonie şi bunăstare. (sau să fie doar o aparenţă indusă, o utopie şi iluzie românească?) În spiritul de convieţuire al românilor şi maghiarilor, în toleranţă şi respect reciproc, considerăm necesare; existenţa activităţilor comune, şcolare şi extraşcolare a elevilor români şi maghiari, organizarea competiţiilor sportive mixte pentru promovarea prieteniei şi înţelegerii, nu a urii interetnice prin separatism, cultivarea valorilor statului de drept şi însemnelor naţionale, un parteneriat transparent, constant şi intens: şcoală -elevi - părinţi - cadre didactice, depolitizarea şcolilor şi crearea unui mediu educaţional performant pentru dezvoltarea unei personalităţi sănătoase şi echilibrate a elevilor. Prin urmare, cerem instituţiilor abilitate ale statului român să aibă toleranţă zero faţă de asemenea manifestări şi abuzuri, să reacţioneze ferm şi exigent, prin tragerea la răspundere legală a tuturor celor care se fac vinovaţi de propagarea urii, intoleranţei şi şovinismului antiromânesc în procesul educaţional din şcolile româneşti, şi în general pe teritoriul României. Pe cale de consecinţă solicităm imperios Ministerului Educaţiei Naţionale, domnului ministru Remus Pricopie, destituirea imediată a inspectorului şef general Keresztely Irma, aplicarea altor sancţiuni conexe în conformitate cu legea şi gravitatea faptelor comise, destituirea directorului principal şi directorilor adjuncţi de la Grupul şcolar ,,Korosi Csoma Sandor,, din Covasna, sancţionarea drastică a dirigintei incompetente şi impunerea unui climat sănătos educativ, de comunicare şi respect reciproc. Comunitatea românească din Covasna mulţumeşte tuturor celor care în aceste momente grele de încercare si-au dovedit solidaritatea cu eleva minoră Sabina Elena şi cu românii din regiune, în încercarea de a supravieţui provocărilor şi ştergerii lor identitare, ne bucură să ştim că putem fi uniţi, solidari, patrioţi şi mândri că suntem români, dar considerăm că a sosit momentul să ne gândim fiecare dintre noi ce putem face pentru ţară şi nu ţara pentru noi, să ne cinstim demni trecutul măreţ, dar şi oropsit al înaintaşilor noştri să privim mândri viitorul nostru prin trecutul şi idealurile celor ce au înfăptuit România. Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe romani! Aşa să ne ajute Dumnezeu! Tabelul anexă cu semnăturile de adeziune ale comunităţii româneşti din Covasna face parte integrantă din prezentul comunicat-manifest şi este deschis tuturor cetăţenilor români ce doresc să adere şi susţină acest document istoric. Covasna, 28.03.2013 Comunitatea românească din Covasna Lista cu semnături de adeziune la acest manifest este deschisă tuturor cetăţenilor români care împărtăşesc aceleaşi principii cu ale noastre, la următoarea adresă de e-mail : romaniidinharcov@gmail.com |
Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară. În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date. Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date în viitoare analize. |